Mere – Marte, The Untold sound

merele sunt bune

Trupa Mere a lansat primul ei videoclip la piesa Marte, unul total atipic pentru scena muzicală românească, atât din punct de vedere vizual, cât şi auditiv. Probabil nimeni din ţară nu mai are în dotare o asemenea arcuială a sunetului precum cea a băieţilor, fiind mai exact un trăgaci spre o stare superioară a conştiinţei ascultătorului. Respectivii sunt patru la număr, şi astfel îi vom menţiona pe Bruno Mark Huţiu (voce, chitară), Jack Popescu (chitară), Marcel Iovanov (bas) şi Sergiu Năbădan (tobe).

Din cele şaisprezece, „Marte” este cea mai reprezentativă melodie a acestora, şi astfel a fost prima care a beneficiat de o reinterpretare şi de-un clip adecvat pentru a ajunge în urechea cât mai multor fani.

Lumina difuză contrastează cu instrumentele lucioase ale acestora, conturându-se o atmosferă care ne introduce lent spre nucleul dur şi viu al unui rock pur, oprindu-se la jumătate cu intro-ul blând şi continuând în forţă cu tot ce are piesa mai bun. Dinamica relaxată a clipului ne face să dăm pe repeat de enşpe ori, până ne-am convins că de fapt nu e destul. Iar mai presus de toate şi spre deosebire de multe trupe de la noi, versurile sunt în română, deci aici avem un mare plus. Nimic exagerat, nimic pretenţios, doar puţin slow motion la final şi o ceaţă care acoperă chipurile membrilor de la Mere.

trupa Mere

Melodia rulează, aşadar, pe un fundal cosmic, misterios şi plăcut, care se mişcă de la sine şi se lasă izbit de furtuna de riff-uri. Nimic mai corect. Aşadar, timpul şi spaţiul se evaporă. Rămâne doar muzica, capabilă să ne transporte în lumea unui sunet distinct, cu referinţe metafizice pline de echilibru şi stil. Umbrele celor patru capătă nuanţele reflectoarelor, trecând prin ele sau acoperindu-le cu un foc mâzgălit din lasere. Cadrele ne prezintă într-un mod destul de permisiv evoluţia acestora pe scenă, iar prim-planurile şi imaginile de ansamblu alcătuiesc un melanj plăcut şi uşor de recunoscut ulterior.

Prin urmare, putem spune cu certitudine că în momentul de faţă avem un videoclip şi o piesă promiţătoare, care nu se aliniează nicicărei mişcări rock din România, cu care băieţii de la Mere vor participa anul acesta la la festivaluri mari precum „The Untold Sound” sau „Electric Castle”. Le urăm succes !

Lansarea clipului a avut loc pe data de 15 mai, în Club Jazzissimo, Timişoara, şi a fost realizat cu sprijinul celor de la Confaya Media.

2 Raspunsuri

  1. […] nu ne întoarcem puţin la ei. Dacă vă mai amintiţi, în urmă cu câteva săptămâni am scris un material legat de primul videoclip al acestora, care a ieşit superb, mai glam nici nu cred că se putea. […]

  2. […] seară plină pentru trupa MERE, dar şi pentru publicul prezent, având în vedere că băieţii s-au autodepăşit şi de data […]