Galeria „After 5 Escape” prezintă expoziția „Guiss Guiss – Between Mask and Identity”
Artist: Laye Thioune
Curator: Sylvain Sankalé
Perioada: 09.05.2026 – 06.06.2026

Intro

Guess, guess, pe cine avem noi aici? Pe nimeni altul decât Laye Thioune, adică artistul care a fost și este de atâta timp un apropiat al galeriei, aducându-ne în față lucrările sale inconfundabile și cu un aer deosebit de exotic. Mda, nici mie nu-mi plac cuvintele de genu`, dar la câte forme poate lua arta acestuia și la câte culori e în stare să ducă, cred că merge și așa.

A fost, așadar, una dintre cele mai revelatoare și aerisite expoziții dintre toate cele care au trecut pragul After 5-ului. Pe scurt, expunerile sale constă într-o serie de portrete, în figuri de oameni surprinși în mișcările lor cotidiene, obișnuite, dar și în mini-lucrări abstracte sau în măști „pătate” cu aceleași nuanțe de-a dreptul pătrunzătoare. De fapt, majoritatea par a fi atât mirate/stupefiate, cât și dispuse să pozeze pentru senegalezul nostru de serviciu. Și aș mai adăuga că, în mod complementar, toate îmbină cel puțin două nuanțe, tocmai pentru calitățile lor de separare continuă (galben/albastru, roșu/albastru, roșu/galben, albastru/portocaliu).

Cât despre măștile acestuia, mă duc fără să vreau cu gândul la statuile Moai de pe Insula Paștelui sau la masca pe care o purta Jim Carrey în celebrul film „The Mask”. Cert este că toate spun o poveste diferită, fie că vorbim de (d)efectele colonialismului francez, abuzuri, justiție (și lipsa acesteia) sau chiar arme nucleare. Deci, haideți să continuăm și noi povestea mai pe larg, nu înainte însă de a-l felicita înc-o dată pe Laye, atât pentru stilul său extrem de specific, cât și pentru caracterul, umorul, modestia și blândețea sa și pentru faptul că e pur și simplu din cale-afară de talentat și simpatic. Că nu-i place frigul, asta chiar e partea a doua… și oricum, cui îi place frigul? M-ați prins, poate norvegienilor, dar cam atât, ha, ha. De aia se și consolează cu atâtea nuanțe și culori, pentru că știm bine că Senegalul de unde vine acesta e plin de muraluri și lucrări stradale care mai de care și pe toate temele posibile și imposibile/pe care ți le poți imagina sau nu.

Acestea fiind spuse, a fost ceva cu-adevărat fascinant, iar event-ul în sine a fost un spectacol total, oferindu-ne un nou prilej de-a ne întâlni la locația deja bine-cunoscută. Deci, să-ncepem. The end. Of the beginning.  

Wearing ourselves

Să o luăm de la măștile de lângă ușă, literalmente îți făceau cu ochiul și te studiau pe rând. Aveau toate culorile potrivite pe ele și nonculorile deopotrivă, dansând cu imaginația trecătorilor din galerie și făcându-i să se uite-n oglindă. Mai departe, tablouașele intitulate „Curiosity” semănau cel mai bine cu „Țipătul” lui Edward Munch, însă doar la modul jucăuș și naiv. Și zic asta pentru că paleta folosită a fost una întunecată, dar m-a dus mai mult cu gândul la inocența Omului-foarfecă decât la ceva negativ.

Restul picturilor de lângă intrare aveau un iz de fețe pictate (cum vezi în cazul unui clovn) și ai fi putut spune că sunt niște arlechini (sau figurile pe care le-ai vedea doar noaptea prin pădure). Unele țineau anumite obiecte în mâini (făcând comerț), în vreme ce altele, îmbrăcate șic, priveau gânditoare către orizont. Figura aceea cu sticla în mână mi s-a părut cea mai reușită, putând s-o asociez oricând cu pereții unui club de jazz.

Portretele denumite „The Look” se uitau la tine la fel intrigate, fie prin niște ochelari excentrici, fie din niște profiluri cubiste, iar faptul că n-aveau nici rame le completa și mai bine de data aceasta. În colțul opus, lucrările intitulate „The Leader” debordau prin libertatea de expresie afișată: sandalele cu șireturi dezvelind o gleznă feminină, femeile îmbrăcate băiețește, dar atrăgător – a la anii `90, femeia îndrăzneață cu gluga pe cap (și cu un cap de gagiu pe post de borsetă) sau sacoșa vopsită cu chipul unui bărbat.

Love is homeless

Tablourile mari („Companion”, „Companion 2”, „Affection”, „Complicity”, „Reconciliation”, „The Neighbor”) de pe peretele principal au fost la fel de duioase, ridicând după mine problema îngrijorării, cea a anonimatului (sau a rușinii) și cea a relației părinte-copil. Și da, din nou au fost la fel de colorate ca vesta în dungi purtată de Laye. În plus, am mai văzut acolo și un cățel vopsit în roz (stați liniștiți, n-are nicio legătură cu poneiul nazist din 2008) și un ins tapetat cu „planul pentru aprovizionare”. Așadar, tehnica folosită a fost cea a ziarului presat, suflecându-i mâinecile personajului nostru până la cot și dincolo de el. Repetându-se, aici unele figuri mi se păreau a face parte din pop art-ul lui Andy Warhol, iar chipurile de lângă se numeau tot „The Look”. De fapt, văzându-le dispuse așa pe verticală, puteai să juri că sunt role de film sau frame-uri care leagă stări.

Lucrarea „The Promise” a atras și ea o groază de priviri, fiind una voluminoasă, dar și pentru tema cuplului desculț. Mai exact, iubirea nu ține de averi și alte lucruri materiale, iar în pictura de față vedem fix acest fapt, cei doi împrumutându-și unul altuia culorile de parc-ar face-o pe ascuns. E și ultima operă din prima cameră a galeriei, prilej pentru care aș mai menționa că majoritatea au fost create în țară și doar câteva au fost aduse de dincolo.

Până una-alta, mai avem și mini-animalele încovoiate dintre camere, pictate în nuanțe sumare și făcându-ne trecerea așa cum se cuvine. Și că veni vorba, nu degeaba au fost denumite „Zoom” (sau „Xouli”), iar ideea în sine mi se pare un detaliu simpatic, cu toate că unii nu aveau loc de ele la propriu. Că așa-i la After 5, tot timpul e full house.

I am I

În cea de-a doua cameră, te întâmpinau din start cele patru tablouri de după colț, intitulate „Lonely”, „Blend”, „Mystical Thinking” și bineînțeles, „The Street Friends”. Le veți vedea în galeria de mai jos, erau una lângă alta, la fel de învelite-n ziare și la fel de sugestive/reprezentative. Și eu care credeam că ziarele sunt bune numai pentru curățat cartofii. În fine, revenind, în acestea puteam observa tristețea, furia, misterul (elipsa) și chiar un zâmbet sincer și prietenos. Culorile îmbinau nuanțele întunecate cu cele extraordinar de vii, creând o ambianță aparte și evocând în mod clar măiestria lui Laye. Mi-a plăcut în special coroana inventată din ficțiuni africane, semn că majoritatea dintre noi ne-am cam săturat de regi. Cât despre acel „accident”, nu părea să fie defel o întâmplare, din contră, părea a fi cineva legat și cu eticheta pusă pe el. Nu mai vorbim de blițul meu, care arată ideea clară că era îmbibat de sânge, în vreme ce lângă el stătea criminalul.

Bun, să trecem și la a doua tură de măști, denumită „Reconciliation” și care scotea din nou la iveală amestecul de tonuri și colajele din ziare. De fapt, era ca un dadaism ce dădea coerență și fluiditate ansamblului prezentat, elevându-l totodată cu idei sociale și semnale de alarmă ascunse. În plus, toate erau unice în felul lor și prezentau ideea aceea de persoană/personalitate care vine din latină, întrucât prin măștile purtate de către actorii greco-romani își proiectau aceștia vocea. Așa că egoul, identitatea și rolurile sociale, imaginea noastră, sunt doar niște iluzii pe care le luăm în serios în toată această dramă cosmică numită-n mod generic viață.

Mai departe, tablourile „The Unwanted” și „Foreseer” (care dă și titlul expoziției) surprind două personaje pictate-n alb-negru și cu gânduri similare. Una e convinsă de neapartenența sa, în vreme ce cealaltă se simte, la modul vizionar, înfrântă. Cât despre culorile alese, sunt atât de frumoase, încât mi-e imposibil să le descriu în cuvinte, iar chipurile „clovnilor” noștri arată totul, de la mirarea figurii că e recunoscută și până la tristețea unui om resemnat pe de-a-ntregul. Și ca să închei en fanfare, ambii mă duc inevitabil cu gândul la romanul „Apă pentru elefanți” a Sarei Gruen.

Goodbye, Senegal

Iată-ne ajunși și în fața celui mai impunător tablou. Aici chiar nu avem ce comenta, „Belonging” e realmente o operă de artă și complexitatea ei te lovește din prima. Vedem și o sumă de figuri de data aceasta, fiecare având tălpile goale și executând o acțiune restrânsă. Astfel, ba unii arată cu degetul, ba alții stau să pozeze și indiferent cum ai privi-o, nuanțele alese sunt deosebite. De fapt, dacă stau să mă gândesc, aproape că seamănă cu „Guernica” lui Picasso. Așadar, personajele acesteia fie se îmbrățișează, fie se strâmbă sau intră în vorbă, iar peticele de roz, roșu, galben și alb fac întreaga diferență. Efectiv stau aruncate pe alocuri ca niște lumini intermitente și-n același timp ne fac cu ochiul. În plus, dacă te uiți atent, lucrarea e formată din două piese perfect unitare, adică dacă le-ai desprinde ai avea fix două lucrări. În orice caz, revin și spun, combinația de mov cu turcoaz și cu griul acela m-au dat efectiv pe spate. Și vă mai zic încă ceva, pisica aceea ținută în lesă l-a marcat definitiv pe Laye, alegând așadar să o integreze în operă. Chiar îmi zicea că el așa ceva nu văzuse absolut nicăieri, only in Romania.  

„The Defender” e seria finală de tablouri care completează încăperile, colorându-le cu priviri la fel de curioase ca până acum. Prin urmare, suntem mai prezenți ca nicicând, fiind în mod clar „spionați” din orice punct al galeriei. Combinațiile de culori sunt și de data asta superbe, variind de la un albastru cu galben, roșu și portocaliu (vezi figura formală/tăioasă) și până la cavalerul (templierul) vopsit în bleumarin. Mai departe, călugărul în vișiniu întregește acest scenariu, cu crucifixul la vedere și cu verdele pe mâneci. Faine-au fost și cruciadele, adică cu sabia `nainte și cu Dumnezeu în sân. Imediat lângă urmează nuanțele de verde închis, relevând culorile calde rămase și măștile palide sau „vopsite” de sânge. Nu mai vorbim de unghiile evidente/curate sau de imaginea de lângă, cu acei oameni în straie de noapte care stau de veghe și se-agită. Buzele cărnoase le sunt albe de frică, iar părul le stă măciucă pe cap. Asta ca să nu vă lăsați amăgiți de portul solemn, cu epoleți. Sunt doar haine tradiționale, nu alese sau regești. Pe scurt, în Dakar toată lumea se îmbracă modern, deci fără să cheltuie sume imense.

În încheiere, jos, într-un colț, avem alte două mici tablouri din seria „The Look” – aproape ca un easter egg – combinând cărbunele cu nuanțele opuse pe o pânză plină de aceeași mirare. Mai exact, șocul figurii din dreapta e atât de puternic, încât parcă sângerează. Și probabil așa arată și iadul. Așa că ultimele măști subliniază și mai acut această idee, venind în față cu trioul unei familii la fel de expresive. Astfel, uimirea acestora devine stoică deja, însă e și alungită, pentru că, practic, trași în țeapă, respectivii oscilează înțepeniți între strigăt și tăcere. Și Doamne, ce bine redă trăsăturile Africii Laye (!), tratând totul la modul contemplativ și nu militant. Așa, apoi, putem observa și colajele de text care simbolizează aceste realități cotidiene: „către polițiști, criminal, criminologie, prețul hranei, fapt divers, bancheri, etnie, pact, împotriva colonizării franceze, condamnat pentru abuz asupra copiilor, agresiune asupra unei minore de 13 ani” și lista „poate” continua. Noi însă ne oprim aici, între două lumi și meditând la aceste teme tulburătoare ale crimei și rasismului. Deci, să știți de la mine, dacă vă lasă vreodată o operă mască, în mod sigur it`s a Laye.

Mulțumim încă o dată galeriei pentru găzduirea călduroasă și la cât mai multe event-uri de aici încolo!

P.S. Galeria „After 5 Escape” e colț cu Str. Eminescu, pe Strada Ștefan Cicio Pop 15D.    

Orar de vizitare:

Luni | 14:00 – 20:00

Marți | Închis

Miercuri | Închis

Joi | 14:00 – 20:00

Vineri | 14:00 – 20:00

Sâmbătă | 10:00 – 16:00

Duminică | 12:00 – 18:00

GALERIE FOTO AICI.