Tatăl meu, preotul, regia: Leta Popescu
Producător: Teatrul Naţional Târgu-Mureş, Compania „Liviu Rebreanu”

Românii, după cum bine ştiţi, au adevărul lor şi-atât. Cât timp părerea lor e sfântă, restul ecuaţiei e un mare blur. Argumente zero şi nimicuri cotidiene, cam asta ne stă-n caracteristică. Ne lovim de ziduri şi murim la bloc, nici mai mult, nici mai puţin.         

În țară, artiștii, minoritățile sau orice aptitudine pe care nu o stăpânim au parte numai de dispreț, suntem niște reduși în toată regula. Ce să mai vorbim atunci de homosexualitate ş.a. tabuuri curente? Așa s-a născut și tâmpenia numită Coaliția Pentru Familie, folosită acum pe post de manipulare electorală. La noi cuvântul „diversitate” a dispărut complet, tot ce ne-a rămas e ura. În concepția măruntă a românului, familia e formată din tată, mamă și copii. V-aduceți aminte de vremurile-n care țăranii lăsau o amprentă pe foaie în loc de semnătură? În momentul de față, la nivelul ăsta suntem, o adunătură de analfabeți.

Subiectul piesei este, desigur, bazat pe-aceste nesăbuințe, purtate ca o cruce de Biserica Română sau ca o fumigenă aruncată pe teren. Avem o familie tradițională: tatăl, care este preot, mama-preoteasă și fiul lor capabil să răstoarne-ntreg scenariul. Ați ghicit, e gay cu acte-n regulă. Astfel, legăturile de sânge și prejudecățile se bat cap în cap.

Intră-n scenă iubitul lui Andrei (fiul) și aflăm că-l cheamă Bostan… vă dați seama de la ce poate veni. Preotul calcă un pieton, iar nevastă-sa are grijă să-i acopere omorul. Se pare că părintele mai era și beat. În paralel, Biserica adună semnături împotriva homosexualilor și se victimizează. Să ne trăiești, tovarășe Daniel, ne vedem în rai!

Sigur, nu-i dracu’ aşa de negru, dar nici nu ştie ce-i aia steag cu curcubeu. Ah, da, şi cică Soroş ar fi sponsorul principal al gay-lor. Totodată, despre violurile din Biserică nimeni nu scoate un pâs.

Mi s-a anulat Sfeştania. Ţi-au dat banii de benzină? Așa să le-ajute Dumnezeu!

Locuiești într-un sat cu trei blocuri, tată, unde-s homosexualii ăia?

Popa dă un interviu pentru Flush TV pe tema discriminării, ajungând să izgonească jurnaliștii incomozi. Printre-njurături mai aflăm că suntem țara cu cea mai mare rată de mame adolescente din UE și că facultatea ne tâmpește, în vreme ce preoții criminali n-au niciun păcat.

Ce-i în familie rămâne-n familie, ca la mafioți. N-a fost nimic altceva decât un accident ce trebuie uitat în mod definitiv. Polițiștii îl îndeamnă să se răzgândească, însă fiul depune plângere și părinții săi sunt condamnați.

Actele administrative ale Bisericii sunt predate, în vreme ce la penitenciar enoriașii fac pelerinaje-n toată regula. Se țin și slujbe în cinstea ucigașului fugit de la locul faptei. Amin.

Sfatul meu e ca atunci când treceți strada să vă uitați și la dreapta și la stânga și în sus și-n jos.