Sunt extraterestru

30515592_349404305466723_6590290865153900544_n

„Da’ așa comparație… nu am mai auzit. M-a dat pe spate. Cu un pian m-a comparat…Pfff”, zice ea.

Cred și eu că a fost impresionată. A fost comparată cu un instrument de cântat cu clape. Unul destul de dificil de cântat. Ca să sune bine melodia, trebuie ca acele combinații de apăsări pe clape să fie exacte. Nici una în plus, nici una în minus. Dar ca orice melodie cântată la un instrument, aceasta are un sfârșit, draga mea. Începe frumos, are timpul ei să fie consumată, dar… se și termină cândva, indiferent cât ar rezista artistul să cânte la pian, la un moment dat renunță.  E prea mult pentru oricine. Pianul doar stă acolo și așteaptă ca cineva care îi cunoaște albul perlat și negrul lucios al clapelor să le apese ușor.

Eu nu pot să te compar cu un pian. Pentru că nu știu să cânt la pian. Și nici nu vreau să învăț. Îmi place să-l ascult, dar cam atât și nimic mai mult.

Dacă stau mai bine să mă gândesc, nici nu vreau să te compar cu ceva, sau cu cineva. Să îți spun că ești atât de necesară, ca și spațiul pentru un astronaut, ca o pictură pentru un dictator, ar fi derizoriu. Tu nu ești nimic altceva decât EA. O ea care mă face pe mine un extraterestru. O ea care e atât de ea, încât eu nu aș mai fi un extraterestru. Aș fi un simplu el care nu e nimic decât el. Un ceva simplu, nici măcar discret sau banal.

Tu nu ești un pian. Tu nu ești complicată. Tu ești EA. Un ceva ce nu poate fi descris sau cuantificat. Iar dacă cineva ar încerca asta, ți-ai pierde din valoare. Ai deveni un pian, la care poate cânta oricine. Iar eu nu vreau să învăț să cânt.

Scrie un comentariu