Probabil că orice aş scrie despre ce s-a întâmplat vineri la Kinema Ikon ar suna ori ireal, ori inventat, ori pur şi simplu n-ar prea avea rost să fie etalat pe foaie în cuvinte. Am văzut oameni frumoşi îmbibaţi de o atmosferă galactică, într-o sală plină de culori calde, în care pereţii se învârteau până ajungeau pe tavan şi invers; iar fundalul sonor, conceput de Selfmademusic, ne trecuse dincolo de graniţele incredibilului, laolaltă cu restul lucrurilor.

Trei cataloage frumos editate stăteau pe mese (unul dintre ele avea o copertă lucioasă din aluminiu care reflecta lumina mov difuză), gata să fie răsfoite, pline de imagini decupate sau în colaj, fiecare referindu-se la o anatomie suprarealistă, respectiv la universul cu planete şi sori care o încorporează în acelaşi sistem extraterestru. Lângă ele, trei corpuri umane în miniatură explodau de luminiţe pe din interior. Fiecare centimetru de spaţiu fusese exploatat la maxim după părerea mea, aşa încât lucrurile au ieşit cât se poate de bine, alcătuind ceva unitar şi fără împopoţonări gratuite. Pe un perete central stătea expus un bust feminin cu o aură din mai multe cheia sol în curcubeu, dispusă deasupra unui cap de maimuţă (simbolul vanităţii). În spatele siluetei băteau două aripi, împrăştiind stele şi cosmosuri în întreaga cameră.

Partea cea mai îndrăzneaţă a fost vaginul ce ţinea locul unui vizor, sculptat în zona pubiană a unor picioare acoperite în întregime de blană animală. Când priveai prin el, te pierdeai într-un soi de univers paralel, asemănător unor diapozitive rotitoare. Iar în partea cealaltă se afla bărbatul, la fel de păros şi sălbatic, împodobit cu pene de păun şi având în loc de sex o rachetă spaţială. Păunul simbolizează cosmosul, frumuseţea supremă, vigoarea masculină şi erotismul, şi e manifestarea Phoenix-ului ceresc pe pământ, capabil să vizualizeze tot ce îl înconjoară cu cei o mie de ochi prezenţi la fiecare capăt de coadă.

Capul bronzat şi secţionat în două al unei femei fixa peretele cu un al treilea ochi, proiectând astfel bioritmul şi evoluţia vieţii umane, vibraţia ei spirituală în fluctuaţii. La polul opus, o mână transparentă se plimba pe un pick-up, înconjurată la bază de mărgele şi pietre semipreţioase. În palmă ţinea un cristal geometric, luminat cu roşu pe dinăuntru, care mâzgălea în continuu împrejurimile.

Efectiv n-am mai vrut să ies de acolo, totul era montat în stilul unui tărâm magic care mutase podeaua şi pereţii din loc, şi aproape că simţeai o stare de levitaţie. Şi dovada că nu zic prostii a venit şi ea la final, când am auzit pe cineva de lângă mine spunând: ,,Dar chiar aşa, cine mai are nevoie de călătorii lună ?