Unul dintre cele mai frumoase omagii aduse orașului Arad, în mediul virtual, nu aparține municipalității, vreunei asociații sau unui site de știri, cum ar tinde să creadă cineva în necunoștință de cauză. Arădenii care au însă conturi de facebook pot confirma, fără nicio urmă de îndoială, că meritul acesta îi revine unei pagini numite simplu „Aradul de Altădată”.

„Aradul de Altădată” a luat naștere în urmă cu ceva vreme, în anul 2011 mai exact, iar de atunci a luat proporții considerabile, devenind o adevărată arhivă digitală cu imagini și informații valoroase din istoria orașului nostru. De la fotografii pe care le poți găsi și tu în albumul familiei, la adevărate rarități din secolul trecut, administratorului paginii nu i-a scăpat nimic. Și munca sa e neîncetată. Neobosită. Cercetează în continuare, face mereu „săpături” în istoria orașului, pentru a scoate la iveală orice detaliu legat de viața Aradului, fie că acesta vine din perioada comunistă, perioada interbelică sau chiar de mai demult.

Un singur mister dorește administratorul să rămână nedivulgat. Nu dorește să-i afle nimeni identitatea. Nu-și dorește faimă, ci doar să-și poată continua pasiunea în tihnă.

Special Arad a promis să îi respecte această dorință, dezvăluind doar că administratorul este mai tânăr decât documentația sa lasă de crezut.

- De când a început pasiunea ta pentru istoria locală?

– Pasiunea mea pentru istoria locală a început în anul 2008, când am cumpărat cartea „Aradul vremurilor de mult apuse 1843-1914” de Gheorghe Lanevschi. Văzând nivelul ridicat la care a fost orașul nostru cândva și aflând o serie de informații din istoria locală pe care la acea vreme nici nu mi le închipuiam, am decis să aprofundez și să „descopăr” cu adevărat Aradul. Tot în această perioadă mi-am dat seama că orașul are ceva cu adevărat unic – parcursul pe care l-a avut în istorie și modul în care a rezistat diferitelor evenimente nefericite care și-au lăsat mai mult sau mai puțin amprenta.

- Când ai decis să faci pagina „Aradul de Altădată”?

– În data de 26 iulie 2011, am creat un cont de facebook cu numele „Aradul de Altădată”, unde am postat în prima zi un album alcătuit din 12 fotografii vechi și cărți poștale. Ca să fiu sincer, a fost ceva spontan, cu o zi înainte nici măcar nu mă gândisem la acest proiect. La sfârșitul anului 2012, când am atins numărul maxim de prieteni pe facebook, am decis să încep și o pagină cu același nume, unde să îmi mut activitatea. Între timp, la finele anului trecut, am șters definitiv acel cont, pentru a nu se crea confuzii.

- De unde găsești informațiile despre Arad? Cât timp îți ia să te documentezi?

– În principal, îmi procur informațiile din diverse cărți scrise de istoricii arădeni, dar de multe ori mă documentez și din alte surse sau întreb persoane care știu că ar putea să mă ajute. În privința timpului, nu pot să spun exact – uneori găsesc informațiile de care am nevoie destul de repede, dar există și cazuri când îmi ia câteva săptămâni sau chiar luni până aflu o informație despre subiectul care mă interesează privitor la istoria locală.

- Care crezi că e cea mai fascinantă poveste a Aradului?

– E greu de spus, deoarece există multe povești interesante în spatele clădirilor sau a anumitor personalități. Cu toate acestea, sunt de părere că fiecare cartier al orașului are o poveste care ar merita știută de un număr cât mai mare de arădeni. Zona centrală a orașului era preponderent locuită de maghiari și germani, deși în partea estică a existat un cartier al macedo-românilor numit “Tikowetz”. Sârbii și evreii trăiau în cartierul Ráczfertály (zona Bisericii Sârbești), unde se află în prezent cele mai vechi case din oraș. Pârneava era zona românească a orașului, unde se afla printre altele și Casa Națională, loc în care s-au desfășurat de-alungul anilor diverse activități culturale. Gaiul era locuit de români, sârbi și maghiari, fiecare comunitate având propria școală și biserică. Cartierul Grădiște s-a format la sfârșitul secolului al XIX-lea, fiind locuit inițial de CFR-iști și alți muncitori. Inițial, zona era proprietatea moșierului Mosóczi Institoris Kálmán, care a fost notarul șef al municipiului Arad, el fiind și cel care a dat numele inițial al cartierului – Mosóczi telep. Cealaltă parte a zonei era proprietatea moșierului Gutziar, care avea o fabrică de spirt în acest cartier. Țiganii locuiau la marginea orașului, mai exact în locul care pe hărțile vechi purta denumirea de “Zigeunerdorf”. Se pare că a existat și o comunitate de bulgari într-unul din cartierele arădene, dar voi reveni cu mai multe informații abia în urma unui studiu amănunțit.

- Care e cel mai nou „mister” pe care l-ai elucidat despre orașul nostru?

– Între actualele străzi Lucian Blaga și Mihai Eminescu a fost construită în anul 1776 prima biserică a comunității Greco-Catolice din orașul Arad. Acest lăcaș de cult apare și pe câteva hărți de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Din câte știu, nu s-au păstrat fotografii vechi. Cu toate acestea, analizând câteva tablouri cu Piața Avram Iancu și o stampă, am reușit să identific biserica pe două dintre ele. Un alt “mister” aproape elucidat ar fi legat de un fost cimitir din cartierul Șega care, de asemenea, poate fi obsevat pe hărțile vechi. Cel mai probabil, cimitirul a fost desființat la începutul secolului trecut. Acesta se afla exact pe locul actualului teren de fotbal din Șega.

- Nu ți-a propus nimeni să realizezi o colecție tipărită a arhivei tale cu Aradul?

– Din câte îmi amintesc, mi-a propus odată cineva să facă o arhivă din tot ce am postat, dar am considerat că nu era necesar.  În ultimele săptămâni, însă, m-am gândit  serios la realizarea unui album foto cu vederi și imagini vechi inedite cu orașul Arad, dar din păcate nu cred că acest plan va deveni realizabil prea curând.

- Ce părere ai despre candidatura Aradului la Capitală Culturală în 2021? Crezi că sunt sanșe? Ce crezi că ar trebui făcut pentru a mări șansele?

– Cu toată sinceritatea, nu cred în șansele Aradului la titlul de Capitală Culturală Europeană 2021. Nu e neapărat vorba că nu avem ceea ce alte orașe din Transilvania dețin în patrimoniul arhitectural. În cazul Aradului, demolarea stadionului Astra și a celor două clădiri situate în Piața Veche arată exact nivelul actual al interesului pentru cultura locală. Consider că deja am pierdut prea mult în această cursă și este târziu să mai putem face ceva. Pentru a mări șansele, ar trebui să ne concentrăm pe zona centrală a orașului, care din păcate nu este cel mai sigur loc, din toate punctele de vedere. Restaurarea corectă a clădirilor ar putea însemna un pas important în această competiție.

- Care este lucrul care te deranjează în legătură cu Aradul?

– Aici ar fi multe de spus, dar pe scurt, mă deranjează mentalitatea multor arădeni care sunt total ignoranți cu privire la distrugerile care s-au făcut și din păcate se fac în acest oraș. Avem un teatru din anul 1817 care stă să se prăbușească, la fel ca multe alte clădiri de patrimoniu. Bustul lui Ioan Russu-Șirianu este în continuare dispărut, după mai bine de un an, iar un arădean „bine-intenționat” m-a atenţionat că salvarea monumentelor pierdute arată preocuparea românilor după 50 de ani de comunism, deși pe Malul Mureșului stau boschetarii în barăci. Dânsul mai spunea și că nemții, atunci când și-au reclădit țara după război, au început cu busturile și apoi cu autostrăzile. Mentalitatea este cea cu care avem de-a face…

- De ce preferi să rămâi sub anonimat? Ceea ce faci chiar este admirabil și mulți ar fi curioși să te cunoască în persoană!

– Încă de când am început acest proiect, intenția mea nu a fost să mă fac cunoscut datorită acestuia. Doresc doar să împărtășesc arădenilor fotografiile și informațiile pe care le găsesc și să le aduc aminte celor plecați departe, și nu numai, de nostalgia orașului în care au trăit. Totuși, mă bucur să aflu că mulți ar dori să mă cunoască personal. Vă pot spune că am în plan realizarea unui eveniment la care să participe toți arădenii care doresc să afle mai multe despre istoria mai puțin știută a orașului.

Sursa: Special Arad