Filmul „Irenne” ne va teleporta într-un Arad din timpul războiului și în mijlocul unei povești romantice. Interviu cu producătorul, Onoriu Felea

onoriu felea interviu

Imaginează-ți un film despre orașul nostru de suflet, orașul în care ne-am născut, orașul în care noi, cu toții, împreună, ducem mai departe povestea unei comunități, a unei cetăți, adăugând file de istorie în moștenirea locală. Desigur, ca de fiecare dată, nu este îndeajuns să lăsăm totul la stadiul de imaginație. Trebuie să luăm atitudine, să luăm problema în propriile mâini ca acel ceva să se materializeze și să rămână în urma noastră.

Filme cu acțiunea în Arad s-au mai făcut, dar niciunul nu se ridică la anvergura proiectului numit „Irenne” care, deocamdată, e doar un scenariu. Filmul ne va teleporta într-un Arad interbelic și în mijlocul unei povești romantice, în care prăjiturile sunt dulci, dar viața e cât se poate de amară. Dar despre întregul proiect, despre campania de promovare numită „Irenne Dance Show” din acest an, posibilitățile de a face un asemenea film în Arad și multe altele, l-am invitat chiar pe producător să ne dea mai multe informații:

- Povestiți-ne câte puțin despre filmul de lungmetraj „Irenne”. O să aibă acțiunea în Arad?

– Povestea filmului este inspirată parțial din fapte reale, întâmplate în Arad în perioada celui de-al Doilea Război Mondial. Unul dintre lucrurile interesante pe care unii dintre arădeni îl știu e faptul că în Arad, în perioada interbelică, a fost cea mai tare breaslă a cofetarilor din România. Filmul are la bază povestea de dragoste a lui Mihai, ucenic cofetar de origine română, care se îndrăgostește de Irenne, tânără de origine franceză, fata patronului. Ei dezvoltă o relație foarte rafinată, în paralel cu dezvoltarea unei rețete de prăjitură. Dar apare războiul, care dă peste cap toată situația respectivă… însă acum n-o să-ți povestesc tot ce se întâmplă în film…

- În rețeta aceasta este vorba cumva de celebra șuhaida, despre care puțini știu că a fost „inventată” la Arad?

– Șuhaida a fost inventată la Arad, da… în scenariu, cele doua personaje participă la un concurs de cofetărie, care erau foarte frecvente în perioada respectivă și unul dintre produsele cu care câștigă va fi șuhaida. Prăjitura „Irenne” va fi altfel.

- Sunteți doar producătorul filmului, sau și regizorul?

– Eu sunt producătorul filmului și eu am avut ideea, adică am scris primul draft al scenariului, care ulterior va fi prelucrat de către un scenarist profesionist.

- Și se știe deja cine va fi regizorul?

– Încă nu se știe, pentru că prima dată trebuie să parcurgem câteva etape foarte importante în realizarea proiectului. Înainte de a începe pregătirile pentru film trebuie să finalizăm spectacolul „Irenne Dance Show”, un spectacol de teatru-dans, care va fi un fel de teaser pentru film. Acolo o să fie o parte din muzica pe care o s-o folosim în film, o să poți să simți un pic din atmosfera Aradului celui de-al Doilea Război Mondial. Noi am decis să începem promovarea invers, adică înainte de apariția filmului. În industria filmului, prima dată apare filmul, după care se poate scoate o carte sau se face un spectacol pe tema filmului, ori noi, mai întâi îl vom promova, pentru că avem nevoie de mult mai multe resurse decât resursele necesare unui film cu acțiunea în prezent. Repet, acțiunea se întâmplă în timpul războiului, unde o să avem nevoie de costume, recuzită, decoruri, efecte speciale… Ideea mea este de a aduce în cele două roluri principale, pentru Irenne și tatăl ei, doi actori francezi. Spectacolul de teatru-dans la care lucrăm în prezent va ajuta la dezvoltarea proiectului și la promovarea lui. Anul acesta vom prezenta spectacolul ca un fel de teaser pentru film și de anul viitor o să începem dezvoltarea proiectului de film care necesită: perioadă de dezvoltare de proiect, căutare de parteneri, căutare de finanțare, căutare de… resurse – toate resursele de care e nevoie pentru realizarea filmului, precum costume, decoruri, găsirea unei echipe, distribuția…

- Filmările vor avea loc în Arad sau parțial în Arad, măcar?

– 80 – 90 %, pentru că povestea vine din Arad. E o poveste fascinantă a Aradului…

- Partea financiară. De ce sumă e nevoie pentru a produce acest film?

– Nu o să pot să-ți dau o cifră, pentru că, din punct de vedere al producției, este vorba de un film istoric, chiar dacă nu e așa de departe în timp. Actiunea se întâmplă în perioada celui de-al Doilea Război Mondial, iar asta înseamnă costume, decoruri din perioada respectivă. Pentru asta trebuie să terminăm scenariul, respectiv scenaristul, cel care va scrie scenariul final… vom vedea la ce lucruri vom renunța, ce vom mai adăuga, în așa fel încât să facem un buget realist. Probabil că va fi… nu vreau să sar calul, dar peste 2 milioane de euro. Dar dacă ne uităm la filmele similare, o să vezi că pentru așa ceva, într-adevăr, e nevoie de foarte mulți bani.

- Implicarea Centrului Municipal de Cultură Arad, în calitate de co-finanțator, e de bun augur. Înseamnă că nu e doar un proiect privat care, în România, ar avea șanse slabe să se afirme. Se dorește, cumva, ca filmul să facă într-un fel reclamă Aradului?

– Faptul că Centrul Municipal de Cultură a înțeles nevoia unui astfel de proiect, aici mă refer la „Irenne Dance Show”, mă bucură și mă face să cred că ei sunt alături de proiectele originale și bune, interesante pentru Arad, și sper să ne ajute și în continuare la realizarea filmului. Primăria, Centrul Municipal de Cultură, Consiliul Județean, Centrul Cultural Județean si toate resursele culturale creative din Arad sunt bine venite. Eu înțeleg implicarea acestora ca un ajutor din partea unui partener real, căruia îi pasă de proiect și nu ca un ajutor din partea cuiva care dă niște bani și după aia se retrage. În acest an, Centrul Municipal de Cultură sprijină financiar proiectul „Irenne Dance Show”, dar mai există și alți parteneri. Teatrul Clasic „Ioan Slavici”, Cultural Creative Industrial Cluster Pecs, Facultatea de Design din cadrul Universitatii „Aurel Vlaicu” și partenerii media, care sunt foarte utili în promovare și în susținerea acestui proiect.

- Proiectul acesta ar fi bun și pentru candidatura Aradului la titlul de Capitală Culturală Europeană… sau finalizarea producției nu o să apuce termenul campaniei, respectiv anul 2021?

– Eu nu m-am gândit, sincer, să fac filmul pentru Capitală Culturală Europeană, pentru că nu era încă ideea candidării Aradului la acest titlu. Eu m-am gândit că e nevoie de un film reprezentativ pentru Arad, cu o poveste foarte interesantă. Dacă un proiect de genul acesta, de o asemenea anvergură, care necesită implicarea unor resurse, inclusiv financiare din partea Aradului, ajută la scopul acesta și autoritătile Aradulului reușesc să înțeleagă faptul că cinematografia este un lucru foarte important și poate să aducă multe beneficii Aradului… de ce nu? Cu mare drag! Doar că, ți-am spus, nu există o dedicație specială pentru Arad Capitală Culturală Europeană. Este un proiect privat, care poate să sprijine, ca și orice alt proiect cultural. Scopul principal este să iasă un film bun, un film de referință la Arad. Pe de altă parte… să fim serioși… dacă nu va ajunge Aradul Capitală Culturală Europeană, asta ce ar însemna? Să ne oprim, să nu mai facem cultură? Nu! Dacă există înțelegere și sprijin din partea autorităților, începând de anul viitor, în cinci ani, filmul va fi gata. Dar, asta înseamnă un pic de implicare. Pentru că în Arad există toate resursele să faci film, de la a la z. Dacă intrăm în detalii și o să întrebi dacă există în Arad actori sau muzică, sau compozitori și așa mai departe… la fiecare pot să dau cel puțin un exemplu.

- Apropo de o chestie de referință, dar în alt sens. Mă gândesc că ați văzut filmul „Midnight in Paris” de Woody Allen? O coproducție americano-franceză, în care s-a creat un landmark – un obiectiv turistic – pentru Paris. Nu de parcă ar fi avut nevoie Parisul de încă unul, dar acesta are o unicitate interesantă. E vorba de St. Etienne du Mont, dar în spatele bisericii, de fapt, pe scări, unde scriitorul interpretat de Owen Wilson dă de această mașină a timpului, la miezul nopții. Am fost anul acesta acolo, în februarie (!) și exact când am găsit locul, un grup de japonezi au ajuns și ei, uitându-se pe tabletă la secvența respectivă din film. Dacă asta era în februarie, îmi imaginez cum e căutat acel loc de turiști tot anul. Întrebarea e: am putea să creăm un astfel de landmark de dimensiune europeană și pentru Arad? Chiar dacă e un loc mai puțin cunoscut și de către arădeni?

– Categoric. Americanii au cucerit lumea cu filmul și cu limba engleză. Francezii… nu mai are rost să detaliem… sunt și ei foarte importanți la nivel de film european. Au dat actori importanți și foarte căutați. Recent am văzut un film cu Belmondo. Chiar dacă e bătrân, Belmondo este un actor de referință al cinematografiei franțuzești. Îți dau un exemplu, să folosim un actor de la Teatrul de Stat Arad… și ca să nu se supere nimeni, n-ar trebui să dau nume, dar aș putea să-l dau ca exemplu pe Ovidiu Ghiniță, un actor extraordinar de exersat și în zona filmului… a jucat și cu Jerard Depardieu, în „Regii blestemați”! Dar nu vreau să supăr pe niciunul, pentru că-mi sunt dragi toți. De ce să nu putem noi folosi unul, doi, trei… cinci actori de talia lui Ovidiu Ghiniță ca și vârf de lance pentru promovarea Aradului? Din nou, nu vreau să supăr pe nimeni, dar nu mi se pare normal ca un politician să fie mai cunoscut decât un actor. Oriunde te duci în străinătate și vezi un actor pe stradă, îl recunoști imediat. La noi, din păcate, recunoști imediat un politician, nu și un actor.

- Eu mă refeream, mai ales, la o locație. O locație nu neapărat foarte cunoscută din Arad, dar pentru care s-ar putea crea o unicitate, prin poveste. Trebuie doar ca în jurul locației să graviteze o poveste memorabilă dintr-un film, care automat ar atrage turiștii

– Locații sunt foarte multe. Acum doi ani, de exemplu, am făcut o expoziție care s-a numit „Arad – locație de filmare”, cu lucrări foto de un metru pe doi metri, cu expunere stradală. Am promovat expoziția și în Serbia și în Ungaria. Conceptul expoziției a fost în felul următor: promovarea unor locuri din Arad, ca posibile locații de filmare. Peste acele fotografii erau puse câte un cap de secvență. De exemplu, deasupra unei poze cu interiorul Palatului Cultural am scris „Interior – Palat Imperial – ziua”. Știi ce surpriză am avut în Ungaria, la Pecs? Un tip a trecut pe lângă fotografia asta și m-a întrebat uimit: „Chiar există așa ceva în Arad? Nu se poate…” . E o chestie de cum interpretezi locația respectivă ca să-i dai o altă valență. Iar Aradul are o mulțime de locații fantastice. Și atunci, mergem mai departe: aceste locații care ar atrage turiști, ar însemna un reper economic pentru Arad. Pentru că, dacă vine cineva să caute locația pe care a văzut-o într-un film, n-o să vină doar să o fotografieze și să plece. Va veni în Arad, va căuta locația, va cere informații suplimentare despre aceasta, după care se va duce să mănânce, să se cazeze undeva, ceea ce îl face să consume din resursele existente din zona asta… Acestea înseamnă bani cheltuiți în Arad, fapt foarte bun pentru economia orașului. Aici ar putea interveni rolul filmului în comunitate. În străinătate există un sistem numit „tax rebate”, un sistem care este foarte benefic pentru producția de film. Dacă ne ducem pe firul logic și ne referim la producția de film ca să explicăm cum funcționează „tax rebate”, vom observa că acest sistem se reduce, în mare, la faptul că administrația locală acordă facilități fiscale pentru cei care investesc producând filme în zona respectivă, returnându-le un procent din banii investiți. Și noi, prin fondul de film pe care l-am înființat la Arad, tindem spre zona asta.

- Fondul de film despre care vorbim este „Western Transylvania Film Fund”…

– Da. În 2011 am înființat primul fond regional de film din România, care în prezent funcționează ca mecanism de sprijin pentru cei care vor să facă film. De ce mecanism și nu un fond din care să finanțăm producții de film? Pentru că nu avem buget. Fiind fond privat, avem resursele din spate: camere, echipamente de montaj, know-how, relațiile, cunoștințele necesare, inclusiv de afară ca să putem promova și să sprijinim proiectele de film. Primii care au înțeles nevoia unei asemenea structuri au fost Consiliul Județean Arad, care au introdus în strategia lor culturală filmul, ca una dintre priorități. Sper că, pe baza acestei strategii, începând de anul viitor să ne ajute ca să dezvoltăm această infrastructură în așa fel încât peste câțiva ani să nu mai fie o enigmă că în Arad se fac filme. Și acuma se fac filme, dar la nivel de independenți, fără finanțare, fără resurse.

- Aici intervine Asociația Culturală Pro Visio…

– Da. Asociația este formată din nouă membri fondatori foarte pasionați de zona asta audio-vizuală care au, ca scop principal, dezvoltarea unor proiecte în zona filmului, a teatrului, a industriilor creative. Pentru asta am început să milităm, mai ales pentru propunerea cinematografiei ca platformă comună pentru celelalte arte, fapt ce s-a aprobat în strategia culturală a județului Arad pentru următorii cinc ani. Acum încercăm să facem același lucru și la Centrul Municipal de Cultură, să convingem autoritățile locale că filmul este un motor economic care poate să sprijine și să dezvolte orașul. În ultimii ani am reușit să facem anual cel puțin un proiect legat de film. Anul acesta, de exemplu, facem „Irenne dance show”, un spectacol de teatru-dans inspirat după o idee de film, care are ca și continuitate faptul că anul viitor vom face demersurile pentru producerea filmului. Anul trecut am făcut „Noi Facem Film!”, o conferință pe teme de film, unde am invitat personalități din zona filmului… de la București, de la Cluj, de la Timișoara sau Pecs… ca să arătăm că noi, de fapt, nu suntem o concurență pentru ei, ci un punct de legătură cu celelalte zone în care se întâmplă lucruri similare. Aceasta s-a desfășurat în două părți. Prima parte a fost o conferință legată de film cu personalități din lumea filmului, unde s-a discutat despre importanța filmului pentru comunitate și despre cum se poate implica comunitatea să beneficieze de aceste avantaje aduse de film, și în partea a doua s-au prezentat câteva producții realizate în Arad sau în județul Arad. Proiecțiile au fost la Teatrul de Marionete.

- Revenind la „Irenne”, să vorbim despre circulația internațională a viitorului film, că vorbeam mai-nainte despre turiști. Acest lucru nu va fi posibil dacă filmul nu se va difuza în străinătate… poate și în cinematografe…

– Cagetoric. Filmul e gândit pentru cinema. Din punctul meu de vedere… și sper să înțeleagă cei care vor sprijini proiectul în perioada următoare, filmul acesta se vrea un film de referință nu numai pentru Arad, ci și pentru România. De ce? Pentru că în ultima vreme, în România, din păcate, se fac filme triste. Filme care te fac să-ți tai venele. De ce să nu faci un film de dragoste, cu o poveste fascinantă din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, cum e „Irenne”? Și ca să-ți dau un exemplu, să-ți răspund într-un fel, așa cum îl văd eu acum, filmul va fi vorbit în limba română, pentru că se întâmplă în Arad și 90% din film va fi turnat la Arad… dar: două personaje din film sunt de origine franceză. Asta înseamnă atragerea unui co-producător din Franța, care nu numai că aduce un plus de valoare, aducând la Arad doi actori de origine franceză pe care îi vom învața limba română, ci vor aduce și co-finanțare pentru bucățica lor de implicare în proiect. Plus „piața de desfacere pentru un produs românesc”, dacă pot spune așa, deoarece, având și ei actori în film, vor fi interesați să distribuie filmul și în Franța. Pe lângă asta, planul financiar pe care-l văd eu, va implica resurse nu numai din zona Franței. În Pecs, de exemplu, există resurse profesioniste din zona audio, de înregistrare a coloanei sonore, dar avem relații și în Polonia. Deci, ține de cum o să convingem noi, prin resursele pe care le implicăm, de faptul că acest proiect e interesant și poate fi interesant și pentru partenerul nostru de dincolo. Și o să-i convingem!

- E o întrebare pe care ați pus-o chiar dvs. Cum îi veți convinge pe partenerii din alte țări că merită să investească bani sau resurse în acest film?

– În primul rând, filmul convinge prin poveste. Dacă ai o poveste interesantă, pe care știi cum să o împachetezi, cu niște fotografii interesante de locații, probabil cu o distribuție interesantă, cu un plan financiar în care să arăți că „o parte din finanțare o am, dar îmi mai trebuie o bucățică, nu cer toți banii de la tine!”… dacă arăți că finanțarea unui film se poate face prin faptul că tu te-ai gândit la mai toate resursele pe care le poți implica… De fapt, pentru un film nu-ți trebuie bani. Pentru un film trebuie resurse. Dau un exemplu: dacă eu am camera cu care filmez, camera respectivă, dacă eu nu aș avea-o, ar trebui s-o închiriez. Având camera, e o resursă pe care eu o am și-o implic în proiect. Având locațiile respective… dacă comunitatea Aradului ar înțelege că e un film reprezentativ pentru Arad și nu ne cere, dau un exemplu, chirie pentru filmarea în mai multe locații, automat, se poate filma acolo. Și așa, pas cu pas, poți să construiești o parte din buget din resurse existente, poți să atragi un partener care o să zică „uite, eu îți asigur cazarea pentru parteneri, pentru actori, pentru cine mai e nevoie”...

- S-ar putea realiza un sprijin din partea Institutului Francez din România, bănuiesc. Ar fi, de exemplu, minunat o implicare venită din partea TV 5 MONDE, de exemplu… și nu numai. HBO Europe ar mai fi o variantă…

– Există o gamă foarte variată de finanțare sau resurse pe care le putem implica. Televiziunea franceză, de exemplu, sau și Televiziunea germană, au niște fonduri speciale care se pot atrage din Televiziune. ARTE, TV 5 MONDE… există mai multe televiziuni franceze și germane care au niște beneficii din partea statului dacă se implică în producții de filme. Dar ideal e să ai reurse de peste tot. Private, de stat, locale, regionale și chiar internaționale, dar… toată lumea o să te întrebe dacă ai sprijin din zona din care provii… logic, prima întrebare ar fi „pe tine te sprijină autoritățile cu ceva?”. Și te sprijină sau nu, că nu e obligatoriu, dar dacă vrei să devii Capitală Culturală Europeană, dacă vrei să ai un film de referință, dacă vrei să dezvolți încă un motor economic al orașului sau a regiunii respective, pentru că filmul va genera și pe orizontală, și pe verticală, foarte mulți bani. Gândește-te că, în timpul filmărilor, va fi cazată aici echipa de filmare, în care vor fi implicați nu numai arădeni. Filmul are mai multe zone în care se poate dezvolta.

- Ați mai produs și alte filme și scurtmetraje. Pentru cei care nu știu… spuneți-ne câte ceva despre ele.

– Eu am vrut să fac film de când eram mic. Nu m-am dus la Facultatea de Film, pentru că în ’90 n-am avut posibilitatea să mă duc la București, dar prin faptul că am intrat în zona de Televiziune, am învățat foarte multe lucruri, fiind printre primii care au fost la TV Arad. Virgil Jireghe a fost cel care a înființat Radio-Televiziunea Arad și mi-a fost profesor la Palatul Copiilor. Virgil Jireghie și Angela Jireghie m-au atras în zona asta, mi-au stârnit interesul și m-au făcut să învăț foarte multe despre film. Peste ani, am ajuns să și predau la Foto Cine Club, la cercul la care am învățat. Apoi, la Televiziune, de la poziția de operator, am trecut prin toate pozițiile, dar… când eram operator, m-a fascinat foarte mult producția. Mi-am dat seama că în România nu există niciunde școală de producție de film. Există doar un Master la UNATC. După ce termini la Actorie, Regie sau Imagine, poți să termini un Master în producție, dar nu există nicio formă de pregătire pentru producătorii de film. Și am făcut cinci din șapte cursuri care s-au ținut de UE în România, la programul „Pre-Media Support”. Acolo mi-am făcut multe cunoștințe, am cunoscut oameni care mi-au creat o viziune asupra a ceea ce înseamnă un film. Am făcut trei scurtmetraje, plus „Kiddo”, care este un mediu-metraj, primul film interactiv din România la care am fost producător executiv. E filmul lui Milo Simulov, nu-i filmul meu, dar am contribuit și eu în partea de producție. Am fost cu acest film și în Ungaria și Serbia și a fost un succes extraordinar. Atunci am zis: pot să faci filme mai mici sau mai mari, dar nimeni nu o să-mi creeze infrastructura asta, care la ora actuală nu există, și atunci am trecut ușor-ușor în zona asta de „politică-culturală” – cu ghilimelele de rigoare – prin care mă implic în crearea unui mecanism. Eu sunt de concepție că dacă nu există contextul favorabil, trebuie să-l creezi. Nu există condiții să faci film în Arad? Hai să punem lucruruile cap la cap și să creem condițiile! Și zic eu că încep să se vadă deja rezultatele.

Sursa: Special Arad

Scrie un comentariu