Cine ar fi crezut că prin reportajul de anul trecut, de la ediția a doua a Media Art Festival, voi anticipa (sau influența?) cumva linia artistică pe care pășește cu talent ediția curentă? Desigur… selfish motherfucker me… se pune întrebarea: e cazul să fiu absurd, așa, radical, din primul șut? NU. Nu eu am generat ideea de bază numită DADADA, în jurul căreia se-nvârt toate operele de artă din festivalul de acest an, ci – efectiv și afectiv – românul Tristan Tzara, inventatorul curentului literar-artistic numit „dadaism”, denumire care a survenit prin hazard dintr-un dicționar Larousse (punctând la nimereală cuvântul onomatopeic dada) și care provine din franțuzescul dadisme (dada = „căluț de lemn” în limbajul copiilor), începând exact din momentul în care acest curent artistic a luat naștere oficial, adică în data de 6 februarie 1916. Nu trebuie să fii un geniu matematic să calculezi, în caz că n-ai aflat în tot acest timp: în Anno Domini 2016 sărbătorim 100 de ani de DADAISM. Și care grupare artistică din Arad ar fi cea mai potrivită pentru evidențierea acestui eveniment major dacă nu Kinema Ikon, powered by :BARIL, KF și APA (Asociația Producătorilor de Artă)? TZARA, TZARA, am vrut DADA… și am primit un DA în plus, chiar! ASTA DA MEDIA ART FESTIVAL!

Expoziția principală de la Muzeul de Artă propune o abordare ludică a relației cuvânt-imagine și a muzeului ca arhivă. Sunt expuse instalații multimedia, pictură, obiect, fotografie, video. Kinema ikon prezintă ultimul episod al serialului, sub forma unei capsule a timpului, care se va închide la finele festivalului și se va deschide în 28 octombrie 2070 (!), cu ocazia centenarului grupului.

Având în vedere că sloganul ediției 2016 a MAFA (Media Art Festival Arad) este {dacă o imagine face cât o mie de cuvinte, atunci o imagine cu text explicativ face cât o mie de cuvinte minus cuvintele textului explicativ}… are, oare, rost să descriu en détáil operele care se găsesc la Muzeul de Artă zilele acestea? Cred că nu. Vă spun doar că detaliile se găsesc acolo unde trebuie să fie căutate, adică în artă… iar arta trebuie să fie căutată acolo unde se poate găsi: în detalii.

Titlul ediției, DADADA, are o trimitere – spun organizatorii – accidentală la aniversarea dada. Cu toate astea, colateral măcar, lucrările de artă contemporană orbitează obsesiv în jurul acestui curent, fie că sunt sau nu alimentate cu curent (Am mai spus: Legalize CACOFONIA!) electric. Festivalul a pus efectiv stăpânire peste o parte a Muzeului de Artă, transformând-o într-o oază muzeală – cum îmi place să mă tot repet: –postcontemporană. Spun asta pentru că este, totuși, admirabil de fantastic cum Media Art Festival a reușit, din nou, să întoarcă un Muzeu cu capul în jos, în aceeași incintă regăsindu-se opere de Maitec, Munkácsy sau Mützner (dacă te aventurezi puțin mai departe de barierele festivalului) și, totodată, opere de Apparatus 22, Arantxa Etcheverria, flo’, gH, Modulab, Neuro sau Pnea. E de remarcat și video-ul creat de „citizeniți”, proiectat pe un perete, asta dacă vreți să aflați de ce au vopsit toată sala Teba dinspre Piața Olimp în VERDE…

Mda, un „Da” în plus nu mai face parte neapărat din sistemul aniversar #dada100, dar a fost și este (și, categoric, va rămâne) un element extrem de important în această istorisire care va dăinui peste timp. Vom vedea în rândurile de mai jos de ce. Pentru acest eveniment, cât și pentru fenomenul kinema ikon, ca arhivă hardware și software a tuturor artelor alternative realizate la Arad din 1970 până în zilele noastre, acest „Da” este un răspuns firesc la întrebarea: „Va rămâne ceva în urma acestui lung șir de evenimente marca kinema ikon? Vor vedea și generațiile următoare tot ceea ce, pentru noi, cei de astăzi, pare desprins din viitor?”.

Dar înainte să facem un salt în timp…

să trecem în revistă ultima zi a Media Art Festival 2016: sâmbătă, 29 octombrie.

În incinta Palatului Cultural – Complexul Muzeal Arad, la atelierul kinema ikon, câteva televizoare vechi difuzau filmele experimentale produse între 1970-1989 de către prima generație de colaboratori ai grupului (în anii comunismului fiind denumit „Atelier 16”), remasterizate într-o ediție digitală HQ. Nu în ultimul rând, sediul de lucru s-a transformat temporar într-o sală de expoziție multimedia în care găsești aparate electronice atât de vechi (în contextul secolului vitezei), încât putem vorbi deja liniștiți despre obiecte de muzeu (casetofoane, magnetofoane, aparate foto, camere video, televizoare, calculatoare, tastaturi, mașini de scris, dispozitive prin care vezi fotografii 3D etc. etc.). Aici se găsesc, de asemenea, toate afișele, revistele „Intermedia”, ziarele „Conversația” și fișierele software kinema ikon, plus o colecție debordantă de reviste de artă și cărți de specialitate (cum ar fi Omagiu, Art-elier, Artpress, Filmul – Secolul 21, Hybrid Culture sau Multimedia Histories). Tot aici l-am reîntâlnit pe roboțelul CX-386.

În ultima secțiune a festivalului, KF a devenit un spațiu-manifest și cabaret. „DADADA, adică DADA+100 sau DADA acum, e un festival care re-problematizează”. Pentru a ne povesti despre potențialul DADA în arta contemporană, Asociația CitiZenit l-a invitat pe Adrian Notz, directorul Cabaretului Voltaire din Zürich, locul în care s-a născut DADA. A fost mai degrabă o conferință decât un art performance, dar recunosc că nu am stat mult, pentru că nu am prins niciun loc liber. Și dacă tot am mers mai departe, să mergem și mai departe… în timp.

kinema ikon: LEGACY

(Pentru că „moștenire” sună aiurea)

Kinema ikon s-a gândit la viitor încă de la bun început. De fapt, viziunea grupării (sau a tutelei) s-a petrecut, încontinuu, în viitor, cu un pas înaintea erei noastre, fie pe plan artistic, fie pe plan tehnologic. „Capsula timpului” dorește acum să fie o arhivă minusculă dar rezistentă care să transporte elemente-cheie a ceea ce a însemnat kinema ikon până în momentul de față, pentru ca arădenii din 2070 (când ki va împlini 100 de ani) să primească câteva mostre, câteva „relicve” edificatoare despre primii 50 de ani de kinema ikon (aproape 50. Mai exact 46). Un fel de special delivery cu destinația: viitorul. 

Un experiment ce scrie istorie

În 1970, fondatorul, promotorul, teoreticeanul şi neobositul animator al grupului (de la bun început şi până în zilele noastre), Gheorghe Sabău, împreună cu un grup de tineri intelectuali doritori să facă artă alternativă, a pus bazele unui proiect experimental care, de-a lungul anilor, a adus arta experimentală în contemporan și a experimentat fără încetare limitele artei contemporane. La început, în era „Atelier 16” (1970-1989), kinema ikon a produs filme artistice de 16 milimetri, după care a urmat perioada mixed media (1990-1993), în frunte cu revista „Conversația”, dar și cu câteva expoziții neconvenționale pentru acele vremuri, cum ar fi „O-zenee Ón cyberspatiul mioritic” (Călin Man și Caius Grozav), „INTER(n)” (cu participarea a 8 artiști vizuali: Matei Bejenaru, Sorin Vreme, Lia și Dan Perjovschi, Sándor Bartha, Călin Man și grupul subREAL – Călin Dan și Iosif Király) și celebrul „The Knight from Carpatzi” (Romulus Bucur, Caius Grozav, Peter Hügel, Florin Hornoiu, Ioan Ciorba, Călin Man și Gheorghe Sabău), un proiect digital difuzat pe postul TV local „Intersat”, în fiecare zi la aceeași oră, care invita arădenii la expozițiile kinema ikon din Muzeu. Din 1994 până în 2005 a urmat perioada „Hypermedia”, iar din 2006 până-n zilele noastre „era Hybrid media”. O istorie artistică actuală care evoluează an de an, în funcție de posibilitățile tehnologice. Trecând în fugă peste lista de participări în orașe precum Sao Paolo, New York, Berlin, Dresda, Paris, Liverpool, Osnabrück, Cracovia sau Brno (unde a câștigat și Premiul Special al Juriului), proiectele „Opera Prima”, „Commedia del Multimedia” și „alteridem.exe”, revistele „Intermedia”, afișele „DPRT”, „kiWk (Wünderkammer)” și peste serialul Kinema Ikon din ultimii trei ani (2013-2016), ajungem rapid la concluzia că atunci când vorbim despre kinema ikon, vorbim despre un brand al Aradului, recunoscut nu numai pe plan național, ci chiar pe plan internațional. Toate astea sunt aici, desigur, detalii sintetizate. Dar pentru toate astea, există cataloage groase cât Biblia cu istoria contextuală a grupării. Nu mi-am propus eu să-mi scriu doctoratul din istoria kinema ikon, eu prezint doar aspectele fenomenului printr-o abordare strict jurnalistică, punând accentul, mereu, pe prezent… dar cu o lentilă rezervată viitorului.

Închei cu proiectul meu personal (deocamdată în lucru), pe care am să-l „catapultez” în acea „Capsulă a timpului”. Am vorbit despre această idee cu actualul lider al tutelei kinema ikon, Călin Man, și mi-a dat „OK”-ul. Nu știu dacă voi prinde anul 2070, dar sper ca fanii de atunci ai acestui super-fenomen arădean să găsească „mesajul” meu – să zicem – revelator, ori măcar relevant. Mi-am pus în cap să-mi printez și să înfoliez toate articolele scrise de mine despre evenimentele kinema ikon (de la revista „Intermedia 3: Freestyle” până la Media Art Festival 3) și să confecționez manual o tabletă improvizată pentru suportul acestor date. Acesta va conține exclusiv acele articole în format palpabil, dar voi insera, cel mai probabil, inclusiv un stick cu variantele lor digitale. Totuși, nu pot să am pretenția de la copiii viitorului să aprecieze obiectele hardware în detrimentul software-ului, din moment ce așa simt și eu acum, în 2016. Cum spunea rapperul Cheloo, „reformatez hardul din prima repriză, am suflet de laptop, băga-m-ai în priză!”.