Scuipăturile lui El Mika
Too much?
Lasă-mă, inimă crudă, să respir, mă doare pieptul, oprește-te, te rog, nu mai bate atât de repede, mă doare… de ce? De ce nu te liniștești o dată? De ce te tot grăbești atât? Unde, către ce? Tu nu vezi că nu mai e lumină? Tu nu vezi că e doar noapte, oriunde te uiți? Tu nu vezi că e totul… rece? Pentru ce te mai minți atât? Pentru ce mai speri atât? De ce? De ce nu vrei să înțelegi o dată că tot ce faci este în zadar? Oricât te-ai lupta cu tine, nu vei câștiga niciodată, renunță. De ce nu vrei să vezi?
„De ce mă întrebi atâtea?”
„Pentru că faci să doară!”
„Și atunci? Tu de ce nu te oprești?…”
–
dimineața zâmbește îngemănată cu noaptea
când un cuvânt a iubit o culoare,
pictându-și sărutul dintr-o șoaptă
cu o pensulă din păr de mare.
–
E mai liniște afară decât în gândurile și sufletul meu. Ador furtuna. Să tune cât mai tare, să fie cât mai mult zgomot, orice, numai să nu mă mai aud pe mine.
–
Am scris despre fum și demoni, despre iubire și speranță. Știu că sunt destinat să fiu denumit „omul care a devenit cuvântul pe care l-a scris”. Acum nu sunt sigur care… care e mai puternic. Dar…nu, nu, știu care, pentru că știu că tot eu pot face un cuvânt să fie mai puternic sau distruge un altul. M-am hotărât, voi deveni iubirea, prin iubire voi deveni fericirea… ei.
In catenis
Câteodată îmi vine să râșcăi toată morala asta cotidiană care s-a depus pe mine ca o cămașă de forță și să devin bestia care se zbate în mine.
Metale neferoase
Iubirea noastră secretă e ca de aluminiu… strălucește atât de frumos, dar se îndoaie atât de ușor… și… aluminiul, dacă îl îndoi de prea multe ori, se rupe, știai?
Lumina neagră
Cum se face că, apropiindu-mă de lumină umbra mi se micește? Iar dacă mă îndepărtez de ea, ea se lungește curgând parcă din mine. Înseamnă că nu aparțin luminii? Sau, temerile mele se ascund în mine când mă apropii de lumină? Deci ce e negru aparține negrului?
Comments are closed.