Nu prea, de fapt, nu facem reclamă aici pe Arad Culture cam la nimic în afară de ceea ce ține de cultură. Am făcut-o, eu cel puțin, doar o singură dată cu o tipă care realiza produse handmade și cam atât. Însă, din când în când mi se arată câte o ocazie. Iar când spun ocazie, mă refer că am dat peste niște oameni cu un vibe atât de fain încât simt că trebuie să-l împărtășesc, să ajungă să-i cunoască și alți oameni. E vorba de Andrea, Călin și cafeneaua MOCSA (Ministry Of Coffee and Social Affairs).

Am pățit de câteva ori să intru într-un bar, cafenele mai puțin, având în vedere programul meu de somn, iar în loc de un zâmbet să mă întâmpine o mutră acră și fără chef. Știți faza atunci când simți că ai deranjat omu’… iar omu’ nu se sfiește să-ți arate asta. Ei, eu trebuia să mă văd cu două prietene la o cafenea, iar printr-o neînțelegere am ajuns la MOCSA, nu în locul inițial.

Intru, iar la tejghea văd un tip cu barbă și cu un șorț pe el interesant. Dau un „Ceau” și mă uit pe meniul de deasupra capului lui. Dau o comandă și-mi zice că îmi aduce el ceaiul la masă. Însă ceea ce mi-a plăcut a fost sentimentul că m-am simțit cumva așteptat. Ca și atunci când vorbești cu niște prieteni să te vezi cu ei acasă, iar ei așteaptă musafiri. Nu spun că, cu precădere, nu mă simt binevenit în localurile din Arad, nici vorbă, dar „simt” cumva că e forțat zâmbetul și acel „cu drag”.

Aici nu am simțit asta, așa că m-am întors la MOCSA, tot așa în urma unui mesaj de genul „bem o cafă?”. Am așteptat un pic până a ajuns colega de bârfă și cafea, și am făcut ceea ce mă pricep eu mai bine: judging people and observing. Fără greșeală, Călin, tipu’ de la tejghea servea oamenii cu niște zâmbete și o vorbă bună pe lângă cafeaua cerută de clienți.

Mă duc spre baie și observ un mic colț cu jucării și cărți pentru copii. Eu nu am văzut cafenea child friendly, corectați-mă dacă greșesc, dar nu știu să mai fie vreuna. Și chiar dacă este, mă-ndoiesc că în weekend au un eveniment numit „Mommy book club” și „Kids book club”. Ei, MOCSA face treaba asta pentru că cei doi din spatele Ministerului au gândit cafeneaua să fie exact așa cum și-ar fi dorit ei, iar treaba asta funcționează perfect.

În afară de pasiunea lui Călin pentru cafea și viziunea Andreei în ceea ce privește design-ul, locul e perfect pentru acel moment când ai un foarte shitty day și ai nevoie de un boost. De cafeină, de un shot de ghimbir, de whatever îți trece prin cap că ai nevoie să treci peste momentul nașpa din zi.

I love cool people care au o anumită personalitate lejeră, dar somehow puternică. E ceva în naturalețea lor care te-ndeamnă să vrei să intri în vorbă cu ei. Exact asta am făcut și eu. Am stat cu ei de vorbă și i-am întrebat de unde le-a venit ideea să-și deschidă o cafenea.

Nu că ar fi fost ceva fantastic de nemaiauzit în Arad, că doar nu au deschis o centrală nucleară, dar totuși, îți trebuie un pic de curaj și încredere că vei reuși. Iar într-o lume care pare tot mai leneșă când vine vorba de inițiativă, să vezi doi oameni care te „infectează” cu bună dispoziție este un resort sufletesc căutat de mulți. Însă nu mulți știu și unde să-l găsească.

So here is my part, the one thing I can do and I want to do, so everyone can freakin’ ENJOY a cup of coffee. MOCSA e AICI, dar și pe strada Mihai Eminescu nr.4.

Eu am stat de povești cu ei, i-am mai întrebat una, alta, iar pentru prima dată de când scrisul s-a apucat de mine, mă simt învins. Andrea, cea care se ocupă de social media și de postări în general, mă întrece în cuvinte. Iar asta mi se pare o dovadă de necontestat că ceea ce face ea, face cu o implicare de 100%. Și să recunoaștem, cine face ceva cu o implicare totală? Nici când faci sarmale nu îți dai atâta interes. Le rulezi acolo în foaia de varză și dacă se sparge vreuna, bună e și așa, las-o că tot se mănâncă.

Ei, la Călin și Andrea nu există chestia asta că „lasă că mere și așa”. Așa că sfatul meu pentru o cafea (apropo, au niște sortimente care se scriu cu niște litere care nu se regăsesc pe tastatura asta), ceva dulce sau un ceai este să-ți arunci trupul către adresa de mai sus și să-ți odihnești oasele bătute de atâta încruntare.

E ceva autentic „arădean”. Ceva ce simțeam demult, e chestia aia care ne definea ca oraș: buna dispoziție, zâmbet, plăcere în ceea ce faci, dorința de a da mai departe din beatudinea pe care o aveai. E ceva ce ei, prin MOCSA, au reușit să readucă în actualitate, ca atunci când spui cuiva: „Îți doresc o zi bună”, să și simți chestia asta. Adică, bă, chiar îmi doresc ca ăla să aibă parte de o zi faină.

And you feel that.

P.S. Eu am prin telefon pe undeva o înregistrare cu o discuție pe care am avut-o cu ei, însă degeaba mă pun să o transcriu, mai fain e să îi întâlnești și să stai de vorbă cu ei, să-i și vezi. Trust me, you will not be disappointed. Intri și zici: „Ceau, Călinu!”, îți pleznește ăsta un zâmbet… Hai, see you there!