Aș zice, aș tăcea…. parcă m-aș culca.
Ce să fac?
Taci! Cine? Eu? Da, tu! De ce? De ce nu?
E mai bine așa! Nu? Nu! Dacă tac…. de fapt dacă zic….
“Dacă” pe dracu’ să te ia! Zici că “nu” și clipa care vine te găseste implorând după “da”.
Cere sfaturi! Cer, ce să fac… dar le iau doar așa… suvenir… Indecizie, indecizie… aș zice, aș tăcea… parcă m-aș culca…
Dar ce are dacă zic? Chiar! Ce are? Ce are… un suflet frumos, ai compara-o cu o gură de aer proaspăt… dar nu e o gură mai frumoasă.
E așa o scânteie, un spark (pentru prima oară, un cuvânt în engleză completează o descriere mai bine decât unul în română), e așa luminoasă, vie…
She’s like birds singing in the morning, while you wake up kissing the Sun. E ca și o cană cu ciocolată fierbinte în fața unui șemineu într-o cabană la munte, și… TACI!
Acum? Nu e târziu? Niciodată nu e prea târziu pentru cenzură! După aia urmează negația și atunci onoarea e salvată!
Dar e vorba de un sentiment, nu de acțiuni subversive! Nu contează! Fii evaziv! În iubire? Imposibil! Ba da! E posibil! Totul e posibil dacă îți dorești cu adevărat! Totul? TOTUL! Atunci ce să fac?
Să zic?
Să tac?
Nu mai am poftă să mă culc!