Pentru Dumnezeu, iubește-mă dar, adoră-mă dar! Din delirul din care te privesc ești o umbră, dau cu mâna să ridic vălul și nu pot face să dispară. Dau în disperare, îmi azvârl trupul în toți pereții care mă înconjoară! Jos cu ei! Vreau să dărâm tot, să cadă odată cu mine, să ne prăbușim împreună. Se poartă un război, un masacru între foile ce îmi sunt la picioare, care să îmi poarte cuvintele. Toate ajung la mine însângerate și eu trebuie să sărut fiecare picur, cu zâmbete și ochi luminoși, trebuie să le lipesc înapoi cu tot ce am mai bun din mine… O! Dulce ignoranță, cum ne iubeam noi pe așternut de cerneală.

Mai știi ce simplu ne era când minutarul se pietrifica și rămâneam doar noi…doar noi și semnul exclamării! Orgasm după orgasm, țigară după țigară… absolut poetic!

Eu, cu lanț și inele îți desenam litere pe trupul tău dezgolit și era al naibii dacă nu o pictură în sine toată scena!

Nu știam că scrumiera plânge după noi, că o halbă de bere din kf mă înjura printre dinți că din nou nu am venit la întâlnire. Prietenii știau, prietenii nu deranjau, prietenii… erau. Erau martori, complici la un delict, la o crimă, la un absurd! Vreau să iau fiecare fărâmă de pâine ce a căzut pe jos, să-mi fac o haină să o îmbrac și asta să îmi fie pedeapsa! Să ies așa îmbrăcat într-un nor de ciori! Și dacă vor ciuguli doar pâinea, atunci înseamnă că nu mă fac vinovat de nimic, iar dacă în urma norului vor rămâne doar firimituri, pedeapsa o voi fi ispășit-o fără drept de apel!

APĂRAREA A TERMINAT! URMĂTORUL CAZ!