Fuck me sideways, she so fine!

18361574_1382017308557938_571586558_n

Miss me? That guy that says things you are actually afraid of sayin. Să îi dăm cu semi începutul, pentru că nu vreau să încep chiar de la Noe încoace. Da, e vorba despre o fată, da, e vorba că m-a spart, da e vorba că e o muză. O mai țineți minte pe Gala a lui Dali? Cam așa e și ea. Băi, e faină, e ceva ce pe mine mă face din nou să scriu, And that is a big fuckin’ deal! Prima oară când ne-am văzut cred că am schimbat vreo trei cuvinte, dintre care șapte au fost: „dă-mi și mie sarea”. Apoi a urmat o ieșire cu ‘șpe persoane și acolo am putut eu să îmi fac de cap. Adică, să o observ, să mă uit la ea fără să fiu weird. Mi-a plăcut enorm ceea ce am văzut. Are ceva… nu, dragii mei, nu este același obosit je n’est ce qoui, de care toți banalii de poeți scriu. E acel ceva! E bass-ul acela dintr-o melodie, e drop-ul acela care te face să zici: ai de pula mea! Indiferent dacă ești fată sau băiat. Ea e bass-ul acela. Ea e melodia aia care, atunci când dorm toți, îi trezește pe toți și îi bagă în horă. Efectiv nu se pot abține să nu îi dea drumu la un party din ăsta. Știți piesele acelea mai minimale? Cu un pic de versuri, cu o linie melodică electronică simplă de care la început nu ai o părere extraordinară, dar apoi intră un pian sau o vioară? Și ești efectiv pe jos de impresionat? No, cam așa e ea! Ea este un pian, ea este ceva ce definește un lucru creându-i o formă, definindu-l… nu , stai că mă încurc în cuvintele mele, rafinându-l în ceva palpabil, în ceva ce îl poți simți, gusta, auzi.

Ei, acum să vă spun de unde mi-a venit mie ideea de a o scrie pe ea, aici. Îmi spunea într-o seară că ar trebui să ascult o melodie: James Blake – Limit To Your Love. Coaie! E faină melodia, dar m-am enervat pentru că zicea de limite… eu cu astea nu mă împac foarte bine. Fuck it! Cine naiba are nevoie de limite în dragoste, relații, iubire, whateva? La astea nu pui limite. You just USE those limits! NOT obey them. Nah, și așa m-am enervat și am scris asta.

Dar ea…Sometimes I can feel her gravitating me, and sometimes she is just like a game of truth or dare. You can never know. She’s fuckin’ insane and that’s what I love about her. Cum să pun astea în cuvinte ca să înțelegi și tu? E o zi de vară înainte de Crăciun. Și dacă tot m-a provocat cu melodii din astea, îi dau și eu una: JT Coldfire – She’s Crazy. Tell me what you think, baby.

Până când îmi scrii tu, hai să nu îi las pe oamenii ăștia așa…pe nicăieri. Concluzie: I’m crazy ’bout her. Her style, her laugh, her presence knocks me off. And I ain’t that easy to impress… I just find intelligence sexy, and God damn she’s hot!

Comments are closed.