Fluturele înlănțuit
Inconștient am fost de la bun început, lanțurile fierbinți nu erau pe mine, ele doar îți purtau numele. Ele de fapt sunt pe tine, și stai și le lași să stea… pentru că nu le simți, eu reușesc să te fac să nu le simți.
Pe tine te strâng, dar pe mine mă doare, ție îți acoperă gura, dar eu tac. La tine acasă îți vorbesc, crunte, indiferente și reci, dar eu le aud. Așa am ajuns să te cunosc, un cocon de lanțuri ce-l țin în palmă, arzându-mă, făcându-mi nopțile să fie zile și zilele să-mi fie surghiun.
Inconștient… de la bun început, că ceea ce țin în palmă, nu pot deschide, rupe sau mesteca. Ce țin eu în palmă…nu voi putea avea…
Inconștient, inconștient… de la bun început, îmi pusesem sufletul acolo și-a fost înlănțuit. Acum chinui să-l scot de-acolo și nu pot, nu eu. Nu eu port lanțurile. Pe când credeam că știu cum să le sparg, dispăruseră de pe mine, era doar fata morgana. Însă le simt, le simt atât de grele și nu pot apuca să trag de ele. Nu eu, eu nu pot.
Inconștient, de la bun început. Și cât mi-am dorit să văd fluturele ăla…
Comments are closed.