Anul trecut am fost la prima ediție a Flex Fest-ului și m-am simțit superb, plus c-am apucat să văd scena de pe un acoperiș. Astăzi, festivalul își continuă activitatea pe același ștrand „Neptun” – mai spre Podul Decebal.

Eu o să vă spun ce s-a întâmplat în a doua seară. Scena e frumoasă, ondulată (și scrie Eagle pe ea), iar mesele sunt din lemn și curate. Din când în când, pe acestea apar furnicile ahtiate după firimituri. Unii se așază-n iarbă și restul la băncuțe, înconjurați de bere și mirosuri ademenitoare. E multă verdeață-n jur, cu brazi înalți și o piscină. Băile arată bine (au ușile vopsite-n alb) și sunt echipate. Mai departe poți vedea pletoși, bărboși, burtoși pe scaune sau gherete cu tricouri (toate negre, evident). Am avut parte de sunete tăiate brusc, dar și de promouri revelatoare pentru fiecare trupă. Per ansamblu, totul e civilizat și îngrijit. N-am ce comenta nici la capitolul sonorizare.

Blazzaj et. Co

Trupa Omega Diatribe (Ungaria) a fost la înălțime, zguduind împrejurimile cu stage jump-uri și răgete (la cei din deschidere nu am ajuns). Albanezii de la Crossbones au cântat la bustul gol și cu șapca-ntoarsă, având în repertoriu piese precum „Man Made God” sau „Realigning the Truth”. La Blazzaj (Timișoara), lumea era deja în picioare, dansând în viteză pe ritmuri de funk. În rest, s-a cam stat la mese. Tot la ei s-a cerut și primul bis al după-amiezii.

„Are you drunk or are you happy?”

Melmac Riders, care urcaseră pe scenă și în prima seară, au adus publicul de partea lor și petrecerea a început. E drept, ca sârbi, au jubilat cu niște cover-uri, dar au făcut-o într-o manieră absolut inedită. Vocea solistului a fost nemaipomenită, iar instrumentiștii, explozivi nevoie mare. În tot acest timp, efectele și luminile le potențau show-ul din plin.

Cuplau șlagăre și le retușau, dar fără să fie plictisitori. De la Status Quo la Rammstein și de la AC/DC la Phil Collins au trecut prin toate, mereu reușind să ne surprindă cu ceva. N-au lipsit nici Queen, Lady Gaga sau The Rolling Stones. Spectatorii își țineau mâinile în aer (fără să îi roage nimeni) și cântau cu ei. Auzeai tropăieli și vedeai țigări aprinse. În sfârșit o atmosferă demnă de un Flex Fest.

La final, nu era un ins să nu le știe numele; mulți chiar le purtau tricoul, strigând în gura mare „Fac ăștia un show…”. Așadar, pozitivi până la capăt, cei de la Melmac ne-au urat un „Be gentle, be kind” și un „Thank you, Namaste”.

GALERIE FOTO AICI