De ce nu e BuzzCamp doar un târg de joburi (P)

vizual-buzzcamp

După cum te-am obișnuit până în prezent, BuzzCamp nu este un târg de joburi. Pe lista de priorități a acestui eveniment se plasează pe primele locuri orientarea în carieră și dezvoltarea personală, pe lângă recrutarea specializată, realizată cu ajutorul experienței și dedicării Inspire Group. Îți oferim toate aceste servicii definite de dorința noastră de a ajuta tinerii profesioniști începând cu 19 octombrie în București și în alte 8 orașe din țară: Bacău (25 octombrie), Iași (27 octombrie), Cluj (1 noiembrie), Timișoara (3 noiembrie), Craiova (8 noiembrie), Brașov (15 noiembrie), Sibiu (17 noiembrie), Constanța (22 noiembrie).

În momentul în care tinerii participă la târguri de joburi, nu le sunt oferite servicii de orientare în carieră, nereușind de multe ori să găsească jobul potrivit nevoilor și cunoștințelor lor. Însă BuzzCamp este dedicat recrutării specializate, astfel încât fiecare tânăr aflat la începutul carierei sale să poată să-și urmeze pasiunea și visurile profesionale. Workshop-urile și conferințele organizate în cadrul BuzzCamp 16 vin în ajutorul participanților, ajutându-i să interacționeze cu lumea angajatorilor într-un mod diferit față de cum se așteptau. De asemenea, aceste interacțiuni îi ajută pe angajatori să-și dea seama cine este potrivit pentru oportunitățile de angajare pe care le oferă și potențialul căror persoane poate să-i ajute să treacă mai departe de un interviu individual.Ca participant, poți învăța și unele secrete ale meseriei speaker-ilor prezenți la eveniment, fără să trebuiască să faci tu o documentare detaliată în prealabil. Ai vrea să te trezești dimineața și să mergi la un loc de muncă de la care să obții mai mult decât satisfacție financiară? Poți face acest lucru dacă te pasionează cu adevărat domeniul în care lucrezi, iar găsirea acestuia poate fi făcută cu ajutorul orientării în carieră la BuzzCamp.

Suntem de părere că dezvoltarea personală realizată prin intermediul unor activități precum îmbunătățirea abilităților pe care le ai, conștientizarea trăsăturilor definitorii și modurile în care le poți folosi în beneficiul tău, precum și învățarea constantă, poate să te ajute pe termen lung, atât în ceea ce privește munca pe care o desfășori, cât și în viața personală. Companiile prezente la BuzzCamp suntîn căutarea tinerilor studenți și absolvenți, care doresc să-și îmbunătățească în mod constant abilitățile, să-și descopere potențialul și alte talente. Vrem să te ajutăm să-ți concentrezi atenția pe domeniul sau industria care te pasionează cu adevărat și să-ți descoperi valențele neștiute până acum.

Noi îți păstrăm un loc la BuzzCamp 16, pentru că vrem să te ajutăm să dai startul carierei tale ca la carte. Tu trebuie doar să te înscrii aici: https://goo.gl/nurmfQși să te pregătești să-ți adaugi experiență relevantă în CV.

Comments are closed.