Copacu-i o vioară nesupusă;
E cântecul ascuns în scoarța sa;
E steaua răsărită și apusă,
E soarta unui zeu, de-alt zeu impusă:
Dar, consumat în timp, altundeva.

Noi nu plantăm nimic. Suntem plantați
Greșit, cu rădăcina la vedere,
De frunze și de muguri separați,
De cuib, de floare și de rod frustrați.
Sperând, din înviere-n înviere,

că fi-vom mântuiți. Suntem pământ
Și viermi suntem, cărbune și noroi;
Risipă între casă și mormânt,
Nereușita Primului Cuvânt:
Copaci ratați – ai nimănui eroi

Lucian Valeriu