Angela Martin: „Îngerii de bronz” – lansare de carte @ Casa Pianului Jacques Faix

29 mai, 19:00
Casa Pianului Jacques Faix
Casa Pianului „Jacques Faix” din Arad găzduiește vineri, 29 mai, de la ora 19:00, lansarea de carte și sesiunea de autografe a scriitoarei Angela Martin.
Publicul va avea ocazia să descopere romanele „Îngerii de bronz”, „Cartea lui Cezar” și „Valentina”, în paginile cărora Aradul se regăsește în diferite ipostaze. Atmosfera va fi una specială, în care literatura se va împleti cu muzica. Evenimentul va fi prezentat de profesorii universitari Adriana Babeți, Rodica Zane și Mircea Mihăieș.
Un moment aparte al serii îl va reprezenta recitalul susținut la pianul Jacques Faix.
Pianista japoneză Natsumi Kuboyama a ales special piesele muzicale care vor fi interpretate, acestea fiind gândite ca o continuare a spiritului din cărțile prezentate. Alegerea nu este întâmplătoare: figura lui Jacques Faix este evocată în ultimele două volume ale autoarei, iar muzica va completa emoția și atmosfera literară a întâlnirii.
Evenimentul promite să fie o adevărată celebrare a artei, în care cuvântul scris și muzica se întâlnesc într-un dialog sensibil și elegant, într-unul dintre cele mai rafinate spații culturale ale Aradului.
Organizatorii îi invită pe toți iubitorii de literatură și muzică să participe la această seară dedicată culturii, întâlnirii cu autoarea și bucuriei lecturii. Intrarea va fi liberă și se face pe bază de rezervare prealabilă prin WhatsApp sau SMS la numărul de telefon 0756 228 721.
Comments are closed.



