Aterizarea de la Nerv

72778882_2964169220279614_4103984295213793280_n

Lunea trecută s-a dat ditamai anunțul: Great Rift și Savanah vor cânta la Nerv. Ambele trupe sunt austriece și-aparțin aceluiași label. Așadar, stoner night-ul a venit ca un miracol pentru fanii genului. Veți vedea mai jos ce pot cei de la Savanah, cu toate că au doar două albume. Evenimentul a fost posibil datorită anulării unui festival de la Cluj.   

„The moment rock appears”

Concertul a-nceput destul de târziu, iar pe-afiș era trecut cu o oră mai devreme. Se putea pune și prețul, să știe lumea ce și cât. Promovarea s-a făcut cu trei zile înainte printr-un mini-clip postat pe pagina event-ului. Din păcate, sounding-ul n-a prea ajutat. În plus, trebuia să se țină la Capcana din Timișoara. Evident, nici la Nerv n-a mers foarte rău, show-ul oprindu-se abia pe la două.

Great Rift a fost opening act-ul, după care au urmat cei de la Savanah. Primii au cântat o droaie, pe când ceilalți au dat ce-au avut mai bun. Aici vorbesc în cunoștință de cauză, participând la Festivalul Stonerizer din Serbia. Pe deasupra, am destui prieteni muzicieni ca să știu la ce mă refer.

„Hypnotic heavy riffs”

S-a dansat până târziu fără îmbulzeli. Un singur ins ne-a deranjat cu lanterna de la smartphone. La 10 lei o cam pățești. S-au vândut tricouri, stickere și discuri.

Albumele există și în online, laolaltă cu niște filmări integrale. Așa că luați-vă căștile și dați drumul la bas, e o experiență inegalabilă.

Înc-o dată, vă urăm audiție plăcută și să sperăm că accidentul se va repeta.

P.S. And guys, thanks for everything – we too had a blast.  

Notă! E a doua oară când băieții vin în România și (aproape că) li se anulează event-ul.



GALERIE FOTO AICI

Comments are closed.