În timp ce îmi lipeam pe dulap stickerele cu Particles, holbându-mă ulterior la folderul denumit „After Teba”, mi-am spus c-ar fi total nedrept să nu scriu un articol mai amplu despre reuşita organizatorilor, care n-au omis pe nimeni şi-au exploatat fiecare colţişor de care se putea profita la acest festival. De afişe şi mediatizare nu mai vorbim, am văzut flyere, postere şi abţibilduri lipite şi distribuite peste tot prin oraş, în vreme ce voluntarii purtau tricouri de promovare. Iar în prima zi au venit până şi cei de la Digi24 Timişoara. Seara, întreg terenul era survolat cu o dronă, ridicată de la sol de-un tip cu o telecomandă.

Ar trebui să încep probabil cu Fabrica TEBA, adică locaţia în sine, care e nu foarte dosită, dar e în orice caz o zonă ferită de întreaga gălăgie urbană.

Prin urmare, o clădire cu un potenţial atât de generos nu putea trece neobservată la infinit, a fost nevoie doar de nişte resurse şi de ochii necesari pentru asta. Viziune, idei, concept, plus spaţiu şi publicitate, pe astea s-a mers mai exact. Ieri văzusem şi planul iniţial cu halele şi delimitarea sectoarelor A şi B, cel cu care s-a dat startul acestui nou început, absolut radical pentru Arad, vizând proiecte solide care să acopere nevoia unei culturi alternative şi să vină în sprijinul artiştilor locali. Iar colaborarea cu cei de la ID design studio a meritat din plin. Sălile au fost amenajate cu cap şi au prins viaţă din toate unghiurile, fiind luate în calcul şi umeraşele-surpriză găsite din greşeală şi agăţate simbolic de tavan. Laolaltă cu maşinile de cusut expuse pretutindeni, ele au dat un alt aer încăperii, completând-o pe neaşteptate. Am avut parte, aşadar, de un decor blând şi totodată îndrăzneţ, cu franjuri de material lungi de sus până jos şi cu proiecţii vizuale spectaculoase (mapping) pe cofragele din spatele zonei II. Toate acestea dublate de lasere puternice pe timp de noapte şi fâşiile negre, groase şi late, care învăluiau cei 120 de metri pătraţi  Tripotecii, obţinându-se o anumită intimitate pentru cei care asistau la scurtmetrajele propuse. Respectivii erau căţăraţi într-un hamac imens, suplimentat cu saci şi amforă pe dedesubt. Apropo de asta, publicul a beneficiat şi de o listă cu ordinea filmelor, ceea ce e din nou de admirat. Vedeai numele autorului, titlul şi durata filmului, astfel realizându-se o antologie Kinema Ikon, pe lângă short-urile demne de NDVP, eveniment care a dispărut de la noi din oraş şi care mai demult se ţinea la teatru sau în cluburile alternative.

Aşa, apoi, mai erau încă două corturi, unul prin care se făcea intrarea către backstage, decorat cu beculeţe, franjuri şi cotoare de hârtie, şi „templul’’ celor de la Biserika. Aici găseai o masă rotundă cu lumânări, mici desene într-un cotlon, un mixer cu muzică, un om şi o vulpe de pluş. Scheletul colibei era confecţionat din crengi groase învelite în staniol. Nu foarte departe se aflau sacii pentru odihnă, înveliţi în material textil şi ridicaţi pe nişte paleţi ca nişte băncuţe ciudate. Vis-a-vis de aceştia puteai vizita expoziţia permanentă a fotografului Adi Bulboacă care viza bicicletele abandonate ale New Yorkului, iar în centrul ei stătea între cărămizi un exemplar adus din Old Art. Totul cu stil, ar fi zis Ildi, adică doamna de la ID Studio, care a realizat un decor tematic plin de gust şi atitudine.

Un alt lucru bun a fost că în una dintre hale fumatul era interzis din cauza atelierelor, aşa încât atmosfera s-a menţinut la fel de aerisită. Pentru asta puteai ieşi afară sau te mutai în cealaltă încăpere, unde era şi barul cu băuturi. Ziua se auzeau bucăţile de nailon cu care era acoperită sticla spartă din apropierea tavanului. În bătaia vântului, sunetul era identic cu cel al unei prelate de cort, iar dacă închideai ochii, efectiv ţi se ridica părul pe mâini de la atâta linişte.

La TEBA nu vedeai oameni care să stea cu mâinile-n şold, fiecare ne-am adus contribuţia cum am ştiut. Personal, pot spune că am dormit destul de puţin şi că acum am tălpile praf, dar a meritat să apăs pedala şi să lucrez cot la cot cu restul (măturat, clădit tejghele, cărat instrumente cu maşina, golit doze de bere, strâns gunoaie, etc.), atât cât am putut… la dans contemporan şi teatru n-am mai participat, simţeam c-ar fi prea mult să mai înot cu mâinile prin aer şi apoi să trag şi-un şurub răsucit din şolduri.

Toaletele erau dotate cu hârtie igienică, dezinfectant şi loc pentru spălat mâinile, unde aveai o pedală pentru apă şi un dispozitiv pentru săpun lichid. Boemie suplimentată de bun-simţ şi curăţenie. Rampele care te duceau în faţa porţilor fabricii veneau din ambele părţi, şi se continuau cu gardurile de fier ale Poliţiei Locale. Peste drum se întâmpla acelaşi lucru, doar că mai apărea şi o bandă întreruptă cu roşu şi alb, pentru a proteja părculeţul cu trandafiri.

Cu sZempöl Offchestra sau cu Fabrica de Spirt am putut vedea la lucru şi oameni la instrumente pe lângă cei care mixau, iar în hala destinată concertelor, te puteai aşeza pe nişte scaune cubice şi tapisate, pe care le-au adus cei de la KF. Aveau şi ei un stand minimalist acolo, fapt deosebit de benefic, având în vedere că terasa propriu-zisă a stat închisă zilele trecute, din pricina consolidării clădirii şi a lucrărilor de renovare. Revenind la prima cameră, spre miezul nopţii, podeaua era ticsită cu dadaisme, vârtejuri de cuvinte şi desene întortocheate dintre cele mai spontane şi curajoase, asistate de un fundal sonor marca Monocore. Aici te simţeai complet năucit şi-n acelaşi timp în siguranţă, fiind mereu ascuns după numeroasele franjuri de culoare albă sau înăuntrul încăperii improvizate cu hamac.

La rândul lor, gardienii au fost destul de cuminţi şi nu ne-au făcut probleme deloc, scanând doar zona cu scena, ca să intervină în caz de urgenţă. La capitolul „spaţiu verde”, puteai coborî către mal sărind un dig, după care parcurgeai nişte trepte de beton aplicate direct pe pământ şi ajungeai într-o mini-poiană, cu deschidere la Mureş.

În rest, m-am bucurat în special de atelierul lui Dan Perjovschi, la care am contribuit cu idei şi cu un desen despre ziua de vineri făcut cu markerul, aşa ne dăduse temă la final. Mai rar am întâlnit oameni la fel de creativi, dinamici şi empatici ca Perjo, dac-ar fi să-i iau în calcul şi vârsta. De la el am aflat că, odată instalate pe Lună, steagurile americanilor au albit din cauza lipsei de oxigen, şi cu asta s-a dus naibii tot orgoliul unuia dintre cele mai puternice state din lume. Space art, frate !

Omul a stat două ore peste program în faţa fabricii şi a discutat cu noi despre starea şcolilor în general şi colapsul sistemului de învăţământ de pe Glob, respectiv despre ONG-uri şi formarea viitorilor artişti contemporani cu ajutorul unor ateliere permanente cu care elevii şi studenţii să se obişnuiască. În aceeaşi perioadă în care a fost la TEBA, acesta s-a deplasat cu Caravana Revistei 22 la Teatrul Clasic „Ioan Slavici” şi a aplicat pe panoul de la intrare un tapet extra lat pe care a scris cu spray „ATENŢIE, CADE TENCUIALA !”, dând un upercut decisiv băieţilor deştepţi care ne amăgesc cu titlul de Capitală Culturală, 2021. Workshop-ul pentru DJ (Grid & Beast) şi celălalt de Visuals (Rancz & Hunor), împreună cu atelierul de dans contemporan, condus de coregraful Attila Bordás, au completat lista activităţilor pe trei zile.

Cu nostalgie după high-urile de nesomn (şi nu numai), asta a fost părerea mea despre TEBA, sper să se mai repete TrEaBA. Felicitări organizatorilor, asociaţiei Citizenit, voluntarilor şi nu în ultimul rând, femeii de la aprozar care a auzit şi ea despre festivalul nostru.

Notă! Festivalul Particles este un proiect independent şi auto-finanţat. Cei care au iniţiat mişcarea ne-au anunţat că doresc să continue seria de evenimente în următoarea perioadă. Aşa că fiţi pe fază, va urma! Şi vorba organizatorilor, „Nu ne oprim!”

Sigiliu marca SC TEBA SA Arad

TEXT: Iulian Leonard

FOTO: Adelina Laura

DAY 1

DAY 2

DAY 3

THE SPACE – TEBA