*
cu statul pe loc,
cu ochii,
am găsit ochiul cu care
mi-am zgâriat mintea cu foile şi tot ecranul ăsta,
foile şi tot ecranul ăsta,
foile zărilor, ale pereţilor prin care trec
cu nepăsare, cu pieptul în faţă,
transformându-mă în pagini neterminate,
nepătrunse de nimeni,
de atâtea ori ori cât ?
şi sufletul mi-a urcat până la mine
să mă poarte cu el mai departe
şi m-am dus, şi am zburat
şi am sperat să nu mă-ntorc
şi nu m-am mai întors
şi iată-ne blocaţi în acelaşi lift
tocmai pentru că n-am dat crezare
lozului norocos
apasă butonul
tot mai sus
îmi vin cuvintele la tine fără ele, niciodată n-am ştiut ce să-ţi zic
gata, nu mai vorbesc
mi-am muşcat limba
şi-am înghiţit liniştea
rostind un întreg
Comments are closed.