„Au scăpat de sub zăvoare lenea, răutatea şi trufia.
Or să meargă în lume şi or să cuprindă minţi neştiutoare,
Prea nevinovate şi prea slabe încă să le stea împotrivă!”

Mintea mea e un erou hidos, se luptă cu răul dar totul se depune pe el. Ce urmează? Suicidul? Sunt boala sau leacul?
Gloanţele vin, intră adânc şi eu tot mă ridic, sunt demonic de încăpăţânat, toate viorile sparte le repar, le redau cântul, corzile lor rupte sunt înlocuite de corzile mele vocale, ele trebuie să cânte, eu pot lupta şi în linişte. Chiar dacă încerc să îmi ridic vocea şi realizez că nu mai am cu ce, muţenia mă ambiţionează să fac cât mai mult zgomot.
Doamne, tot zgomotul, toată gălăgia pe care o provoc fără să deschid gura… mă asurzeşte, demonii îmi urlă în creier, se ţin de urechi, urlă de durere, mâinile voastre mi se încleştează pe trup, îmi intră adânc lăsând sângele să tâşnească, dinţii vi se sparg în oasele mele. Şi pe cât începe să doară mai mult pe atât mă împietresc. Şi ştiu, ştiu că după mine, în spatele minţii mele e doar pământ pârjolit şi urlete păgâne, după mine e Iadul. Şi ştiu, mai ştiu, că nu vreau să mă uit în spatele meu, nu vreau să înnebunesc… dar sunt înconjurat de oglinzi… acum… atunci ale cui sunt cuvintele astea? Ale mele? Ale tale? Ale noastre? Ale lor? Mai există altcineva în afară de noi doi? Răspunde! Nu repeta ce zic eu! Te implor, răspunde!
Sparge oglinda, eu nu mai pot! Am încercat… o sparg, dar se reface înapoi! Şi parcă tot mai urâtă, plină de pete… mi-e frică de efectul de fluture! Şi de răzbunarea mea! Oriunde aş îndrepta-o se va întoarce înapoi! Dar futui! Dacă ai făcut să mă doară, vreau să te doară şi pe tine! Să simţi cum e! Să nu mai faci să-i doară şi pe alţii!
Bine, voi fi eu experimentul tău, stropul de înţelepciune! Dar renunţă la tot ce te face pe tine să suferi, curăţă-te, şi şlefuieşte-te ca să poţi deveni un diamant. Eu voi rămâne aici, asemeni unei pete de noroi, urâtă, neagră dar definitorie pentru un diamant crud. Voi rămâne.. pentru mine. Pentru mine, trebuie să rămân aşa cum mă ştiu eu, nu cum mă arată oglinda, chiar dacă asta înseamnă că trebuie sa pun acid în berea de dimineaţă şi cafeaua de la miezul nopţii.

„Aşteptaţi Înţelepciunea. Numai ea poate braţul
slab să-l întărească. Ea poate supune patimile cele rele.
Numai ea poate aduce inimilor bucuriï…”