Într-un amurg, durerea s-a supărat pe lume
Şi tainic, ca o umbră, fugi în ochiul meu.
De-atunci, tristeţea lumii pe fruntea mea asudă
Şi o culeg cu palma şi-o mângâi, să se zvânte
Iar lumea vine zilnic şi uşa îmi deschide
Să-i dau de-un ban speranţă, drept cuminecătură