Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad prezintă spectacolul „Înainte de potop sau Noi să fim sănătoși”
adaptare după Frații Presnyakov (cu contribuția actorilor)
regia: Alexandru Ianăși
dramaturgia: Daria Ancuța
scenografia: Irina Chirilă
grafică video: Laurian Popa
montaj video: Dan Varga
univers sonor: Robert Găgeată
sound design: Raw Creatives
lighting design: Sergiu Poenar
Distribuția: Andrei Elek, Ștefan Dogaru, Roxana Sabău, Alex Popa, Calița Nantu, Ioana Cheregi, Medeea Chiriac, Carmen Vlaga Bogdan, Tudor Jula, Robert Pavicsits, Ștefan Statnic, Alina Vasiljević, Angela Petrean Varjasi

Intro

Iată, avem un spectacol în sfârșit minunat și o comedie pe cinste, nu glumă. Efectiv de ani de zile aștept să se joace ceva atât de bun. S-a jucat de altfel și la Teatrul German din Timișoara și a fost practic sold out. Dar să sperăm că va avea și de-aici încolo la fel de mult succes și că se va mai pune în scenă, preferabil în lunile următoare (în cadrul proiectului „Lună plină de teatru” de exemplu). Pentru că așa cum zicea faimosul Mark Twain, „Humor is mankind`s greatest blessing” sau vorba lui William James, „Common sense and a sense of humor are the same thing moving at different speeds. A sense of humor is just common sense dancing.” Așadar, mereu îmi este greu să tratez asemenea reprezentații, însă o voi face de dragul comediei și-al actorilor – care-au scos pe masă ce-au avut mai bun din ei. În rest, despre dezvoltare personală, fake news, dezinformare, colaci de salvare via rețele sociale și teoria conspirației vom vorbi pe săturate în rândurile de mai jos. Vom vorbi despre o lume ca o bandă întinsă la maxim de absurdul cotidian, amplificat și acesta de mediul digital și delirul de rigoare. Ca atare, nicicând nu a fost atâta escapism și totodată o nevoie mai mare de sens în rândul umanității.

Noe

Personajul principal nu crede în premii, ci în travaliu și rezultatele sale. Nu de alta, dar n-a avut niciodată noroc. De fapt, probabil că n-are fiindcă n-a crezut în șansa sa încă de la bun început (adică în sine însuși). Cardul său ne arată totul despre el: cum îl cheamă, unde stă și cu ce se mai îmbracă. Cel puțin așa ne avertizează vânzătorul de la casă.

Evident, e doar o strategie de marketing să cumpere lumea pungi de chipsuri, mânca-le-ar tata de date personale. Cic-o să câștigi un iaht, vezi să nu. Când a pierdut casa vreun sfanx?

Ei bine, la cum merg lucrurile pe glob, totul tinde să înceapă din nou, așa cum ni se precizează și în Arca lui Noe. Nu există întrebarea „De ce eu?” sau vreo altă partitură, textul de față se aplică tuturor. Pe scurt, vine potopul, fraților, ce nu înțelegeți?

Tao

Noe al nostru și-a părăsit prima soție, femeie bună și actriță și s-a recăsătorit. Are și copil acum, iar pe femeile care se dau la el le ajută oricum să avanseze-n carieră.

Cărțile se dau tot cu chipsuri, în vreme ce specia noastră merge către involuție, ca în pelicula „Supremația Nătângilor”. Avem diplome, însă gândim prea mult sau citim și uităm să gândim. Suntem niște sociopați. Scrolăm încontinuu pe Insta, băgăm Netflix cât încape sau ne spargem neuronii pe Tik Tok. Pe Tinder intrăm pentru ceva „mai special” și mereu ieșim dezamăgiți.

Andrei Andrei scrie cartea „Mă doare-n cur” și ne-o prezintă în toată gloria ei. Ăsta e singurul său sfat, să zici că ți se rupe dacă ești întrebat de sănătate.

Darius Dima vine-n față cu volumul „Unde ne atingem fără mâini”, predându-ne tainele sexului tantric. De altfel, inițerea sa a fost caseta ascunsă a tatălui și totodată primul film porno „contemplat” de către acesta. Tot pe vremea când era virgin își urmărea vecina de lângă cum făcea yoga, având cu ea o serie de fantezii (că-n rest îi atrăgeau atenția doar filmele pentru adulți). Deci, e clar că au făcut-o, fiind întâia sa lecție de plăcere și intimitate (a nu se confunda cu indecența și abuzul). Avea nevoie de ceva real, palpabil, așa că sexul tantric e despre călătoria în sine și nu despre orgasme. În plus, era singura femeie care știa de el în afară de maică-sa.

Birth and rebirth

Atingerea-i energia divină ce domolește orice suferință. Mintea poate să uite, însă nu și corpul, ceea ce înseamnă că durerea e inevitabilă, iar agonia benevolă. Prin urmare, tații impulsivi te pălmuie (să-i simți), bunica te îmbrățișează și o partidă de amor e integrată la fel de exact. În schimb, nu știm ce să facem cu energiile negative strămoșești și ancestrale. Pentru că nu-i suficient să mergem la baie dimineața, ci trebuie să stăm mereu cu fruntea sus. Că vorba aia, „cine nu-i gata, îl iau cu lopata”, așa că avem viitorul în propriile mâini. Tot ce ne rămâne este să renaștem.

Și că suntem pe subiect, haideți să aflăm cât mai costă să îți serbezi ziua. Platoul cu sendvișuri, 60 de lei, borcanele cu castraveți, 40 de lei. Baton de unt sărat danez Lurpak (ce nu stresează vacile), 30 de lei. Brânza Hohland, 42 de lei, maioneza, ketchup-ul și pâinea, 70 de lei. Vita prăjită, 232 de lei și 68 de bani cu garnitură cu tot (porcul exclus din motive religioase). Plus salatele, 126 de lei. Vinul și sticlele de whisky, 240 de lei. Totalul e 700 de lei. Păi nu mai bine consumă adolescenții în cauză ceva tare și ieftin să iasă socotelile? De exemplu niște rom cum beau pirații. La fel, frunzele de coca din Bolivia i-ar costa doar 60 de lei. Le mesteci și efectu-i același. Deci, ori vor să se drogheze, ori să-și dea blackout cu totul. Așa că de ce să cumperi pâine și carne când narcoticele-s tot ce contează? Halal generație, ați zice, da, dar așa-i și cu vremurile de pe urmă.

Soulless

Personajele piesei își pierd vremea pe smartphone și află că mirosurile le fac atrăgătoare. Pe scurt, dacă-ncepi să puți, ești the one. Totuși, nu suntem bucăți de carne, adică-i nevoie de mai mult de atât. Și sufletul nu ține cont de faptul că uneori duhnim la chiloți. E oribil și asta e. Nu-ți vine să te gândești la biologie și strămoși defel. Te duci să faci un duș și la revedere.

Prin urmare, balsamul de rufe ne anulează identitatea. Ce mai, astea-s probleme de pe altă planetă. Și la urma urmei, ce legătură au cu cuplul din piesă sau cu copilul celor doi? Altfel spus, în ce constă relația lor? De exemplu, pe soția lui „Noe” o-nspăimântă faptul c-ar putea muri în somn într-o zi. Ei bine, poate Sus au Tik Tok mai strașnic, îi transmite Noe. Astfel, are toate șansele s-o ia de la-nceput cu scroll-ul. Ah, și îi spune într-un final că a câștigat un iaht. Din punga de chipsuri, cum de unde? Chiar trebuie să mă repet?

Tik Tok

Sau cea mai nasoală rețea socială. Dar să vedem ce-i de aflat.

În Egipt, oamenii erau îngropați ca mumiile și păstrați nealterați milenii la rând.
Putem accesa link-ul din bio să ne „descărcăm” în altcineva.
Dac-ai fi președinte, ai băga la semafor muzică orientală.
Nu vindem țara asta la curcubei, deci nu cedăm.
Într-o zi o să bem ultima noastră bere, așa că lasă munca deoparte și du-te la birt până nu e prea târziu.
Îmi poți spune ce-asculți la căști? Bombardino Crocodilo.
Dacă intervine anxietatea, ia de-aici un pumn Lays.
Ești soție tradițională și-i calci soțului și lenjeria.

Și e gata și ghiveciul. Cel al scroll-ului adică.

The gathering

Actorii sunt chemați pe scenă printr-un megafon specific supermarket-urilor. Noe vrea să achiziționeze animale, în vreme ce lumea crede că își face o grădină zoo proprie. Și birocrația-i în floare, deci ar avea nevoie de autorizație de funcționare, de mediu, sanitar-veterinară ș.a.m.d. În fine, planul e ca bestiile să se reproducă-n continuare, fiindcă le consideră mai importante decât oamenii. Așadar, viața nu înseamnă doar certificate (de naștere, deces, divorț) și-am putea să învățăm o grămadă de la ele.

Eu prefer să fiu profundă, îi spune soția. Ce rost are să trăiești dacă n-o faci cu tot sufletul? Trebuie să adun cât mai multe animale și oameni înainte să plouă, îi replică Noe.

Going global

Într-o piesă de Caragiale, Chiriac și Veta stau la povești. Aceasta s-a gândit toată noaptea numai la pușca dumisale, iar el și-a curățat-o atent de rugină. Totuși, ce legătură mai are dramaturgul nostru astăzi cu realitatea? Păi valorile pe care le promovează sunt nemuritoare, dar contează și cum le păstrezi. Căci firește, un neinițiat le poate lua drept niște rahaturi, însă calitatea lor e de sine stătătoare. Și nu, nu e nicio predică, odată ajunse-n spațiul public, ele devin interpretabile. Întrebarea-i următoarea, dacă teatru-i o formă de evadare, de ce tratează lucruri reale?

Să trecem la ale noastre și la frunzele de coca. Polițistul din piesă le dă cu maioneză și constată „stupefiat” că sunt un deliciu. Cineva a dat muzica prea tare și de aia a venit.

Mama vitregă e frumușică și tânără. Cinci ani stau între ea și fiu-so, așa că cine știe ce se poate întâmpla. Glumesc.

Se stă pe scaun, ca europenii și nu pe jos, ca esticii, ne atrage atenția organul. Că pe vremuri, dictatura era baza, adică ne explicau cei de la putere ce există și ce nu. Mai exact, băgau carne-n magazine exclusiv de sărbători și dacă țineai porci pe ascuns intrai direct la pușcărie. Trebuia să-i tai în liniște, bre, să nu cumva să chițăie.

Prin urmare, toată lumea avea carne, da` stăteai la coadă de frică să nu te pună ăștia absent. Că de nu erai văzut, o beleai.

În rest, azi toate țările-s la fel, întreg globul e la fel și ne urâm unii pe alții.

Polițistu-l întreabă pe Noe dac-a câștigat la Loto. Nu la Loto, ci la chipsuri, îi răspunde acesta spre surprinderea organului.

Apoi, Noe aduce o gorilă acasă. Ar fi vrut un crocodil, da` era prea scump. Poate dacă își vinde mașina. Că trebuie să ducă copilu` la școală, aia-i altă poveste deja.

Bigger

Când va veni potopul, ne va șterge de pe fața Pământului, cu centrale nucleare și militare cu tot. În plus, ne-o facem cu mâna noastră – luptând cu îndârjire împotriva naturii.

Ajung acum la Noe și oamenii firmei de chipsuri. Iată, au făcut concursul ca să nu câștige nimeni, deci cuponu-i irelevant. Pur și simplu compania o ducea prost și voia să își sporească vânzările. Astfel, vremurile-n care le făcea reclamă Mc Hammer s-au dus. Așa că n-au cum să aibă iachturi de dat, ci doar o barcă cu motor. Iar dacă îi trimite-n instanță, rezolvă prelungind procesul.

Într-un final, reprezentanții îi mărturisesc că ei nu mai cred în Dumnezeu de când au scos chipsuri cu E-uri.

În schimb, Noe e exasperat, o să vină potopul și n-o să poată salva pe nimeni. Totuși, ce trebuie să înțeleagă acesta e că impresiile și furia ne întunecă mințile (și animalele de care vorbește sunt de fapt în noi). Așadar, sufletul e singura noastră barcă de salvare.

Tik Tok – part two

Sau cea mai proastă alternativă din nou. Însă scroll-ul nu stă un minut în stand-by, așa că haideți s-aruncăm o privire.

Un bărbat își procură o nouă gorilă de la Grădina Zoo din Reșita.
Pentru partida dintre UTA ș FC Barcelona, Arena „Francisc Neuman” e renovată să corespundă cerințelor UEFA.
Zvonurile spun că „Noe” e capabil să ne agreseze energetic.
Canalele preferate ale românilor sunt, ce să vezi, Neamul, Doina și Lumina TV.
Activiștii scandează înfocați „There is no Planet B”,
When it rains, it pours sau așa-i când ești lovit de urgie.
„Ark Fest” vine cu sloganul „Let`s dance in the apocalypse!”
Ca întotdeauna, România-i pe ultimul loc la orice.
Banii de la apă și canalizare au fost înghițiți de sistemul corupt și birocratic.
Dunărea-i în creștere, deși n-a plouat deloc.
Anxietatea apocaliptică e deja un lucru în sine.
Râurile-s sufocate de plastic și „voi” ne faceți idealiști. Pădurile se taie și ele.
Ardeți planeta pentru profit și ne șterpeliți viitorul, nici n-o să apucăm vârsta voastră măcar.
Exclusivitățile ezoterice îi vizează pe Mihai Viteazu, Eminescu și Regele Mihai.
Eon e trimisul Domnului pe Pământ.
Civilizațiile pașoptiste își fac și ele prezența simțită.
Bade Noe să nu-și mai piardă nopțile, ci să meșterească la arca aceea.
Măi să fie, pufarinele-s demnele urmașe ale colivei!
Cooperativa „Eugenia” salvează România!

Pe urmă te îneci pe uscat din cauza încălzirii globale. Pe scurt, e atâta ipocrizie și kitsch că ți s-ar stinge ecranul singur dacă ar putea.

Hey Joe

Noe și familia sa și-ar dori o vacanță cu barca pe râu. Între timp, masele află de potop de la TV sau de pe Insta. Ca atare, minunata lume nouă trebuie să includă acum și tezaurul dacic.

Dionisos să ne aibă-n pază, răcnește dintr-o dată tânărul sărbătorit.

Organul caută meciul la radio și îi roagă pe toți să nu se mai certe.

Printre rânduri, se ajunge la concluzia că banii, granițele, actele și teatrul vor rămâne veșnice.

Într-un final, cu provizia de chipsuri pe viață cu tot, Noe Junior îl împușcă pe taică-so și abia după realizează că are numai de pierdut. Prin urmare, poate să își ia adio de la amici, prietenă și bancurile de absolvire.

Totuși, acum toți vor fi nevoiți să îl ia-n considerare, ceea ce nu s-a întâmplat deloc până-n prezent. Polițistul îi avertizează pe restul că sunt cu toții martori. The End.  

Outro

Gorila ascultă meciul la radio. UTA o conduce pe FC Barcelona prin reușita lui Costache; e minutul 90 și tribunele ar vrea să erupă. În prelungiri, Lamine Yamal pătrunde în centru, driblează tot, șutează și BARĂ! „Încep să cadă și câteva picături aici la Arad, dar suporterii continuă să cânte. Nu mai avem mult până la final…”

GALERIE FOTO AICI.

P.P.S. Drept bonus aveți aici și o mică completare:

View this post on Instagram

A post shared by Teatrul German Timișoara (@teatrulgerman)