Galeria „After 5 Escape” prezintă expoziția „A1”
Artiști: Ana Luchian, Andrei Vlădeanu, Aurel Bulacu, Bogdan Andronic, Bogdan Turcea, Dragoș Bojin, Dragoș Mușat, Elena Lupașcu, Eugen Raportoru, George Bădițescu, Ionuț Cristea, Laurențiu Midvichi, Matei Apati, Marina Aristotel, Mihai Glodeanu, Răzvan Stanciu, Roberto Apati, Sebastian Prioteasa, Sofia Ovejan, Valeriu Lazăr (Grupul HDD, București)
Curator: Andrei Vlădeanu
Un proiect al Asociației Culturale „Pe Urmele Artei”
Perioada: 22.11.2025 – 15.01.2026

Intro

Prima expoziție colectivă la After 5 Escape a rezultat într-un joc de glezne neîncetat în fața operelor expuse (cu ajutorul curatorului Andrei Vlădeanu) și evident, a fost o nouă reușită a tuturor celor implicați în acest proiect cu aer de București. Așadar, cele peste treizeci de lucrări au vopsit din nou pereții galeriei într-un amalgam de stiluri, făcându-o să vibreze la modul cel mai eclectic posibil și lăsându-mă în incapacitatea de-a numi fiecare artist în parte, având în vedere c-au fost douăzeci la număr. Și iată, de la hașură la contrast și șah vizual până la acuitatea erosului și dans avem motrică și expresivitate, geometrie și constanță, lumina și întunericul ce dau naștere sacadărilor și splash-urilor impudice, dar pline de nuanță și sens. Și dincolo de toate astea, la vernisaj a existat un număr mare de participanți dornici să admire creațiile venite taman din cealaltă parte a țării. Însă mai multe vom afla împreună în rândurile de mai jos.

Încălzirea

În a doua cameră avem tabloul lui Eugen Raportoru, cu o Veneție blank și aproape în stand-by. Clădirile se contopesc cu cerul și apa sa nu reflectă nimic, ca-n peliculele cu vampiri. De asemenea, aici se vede și cât poate fi de cristalină. Adică-i de un albastru intens. În rest, totul e gătit în alb și din pensulă ni se relevă bărcile și arhitectura.

Urmează Notre Dame-ul cenușiu ca un castel din Scooby-Doo (și parcă ars din temelii), iar fundalul picturii e de un roz inconfundabil (obținându-se contrastul). Rama bleumarin i se potrivește de minune și ea. Lângă imediat putem observa niște flori atât de sumbre c-ai zice că sunt ale Morticiei Addams, însă tehnica folosită e ireproșabilă. Ambele opere îi revin tot lui Eugen.

Lucrarea cu inima plină de pești simbolizează yin-ul și yang-ul unor întâlniri joviale. Veselia pieselor de șah e deslușită chiar de ele însele, cele negre cântând la mai multe instrumente și cele albe dansând în voie, sugerând triumful binelui. Cu toate acestea, denumirea sa e, spre surprinderea mea, „Ispite și demoni” și aparține artistei Sofia Ovejan. În dreapta vedem un corp și niște sâni ascuțiți care merg în jos de supărare. Ceva de genul my eyes are up here, buddy… pe scurt, nu vreau să vă zic ce anume scrie deasupra.

Compoziții

O balerină pozează pe vârfuri și trage după ea întreaga cortină într-un gest meticulos. Autorul său iscusit se numește Ionuț Cristea. Desenul intitulat „Răzbunarea învingătorului” ne arată cât de crudă poate fi soarta, printr-o serie de autopsii, lovituri de ciocan și strangulări grosolane. Sârma ghimpată, tancul din colț și juriul doritor de sânge semnalează starea de război prezentă. Nudul de lângă ușă, de Eugen Bădițescu, întruchipează dezamăgirea feminină la modul cel mai expresiv posibil.

În două dintre tablouri, sărutul și atingerile „lui Bogdan Andronic” devin atât de grotești încât ajung să desfigureze chiar și trupurile protagoniștilor. Pe deasupra, fața femeii e cenzurată de poftele unui ins în călduri.

O poză de această dată ne înfățișează un băiețel care merge pe-o străduță-n jos, luând drumul hainelor și deci, al deghizării intențiilor. Ceva specific vieții de adult, acolo unde inocența dispare și minciuna devine un lucru firesc. Acest fapt e accentuat de inima desenată pe un perete paralel și cu fața către soare.

Pictura cu lumânările mă duce cu gândul la expresia „o lumânare poate aprinde mii de lumânări, un singur om poate schimba o generație întreagă”, iar poarta de lângă anulează văzduhul și răstoarnă cel de-al treilea ochi prin construirea unui templu.

Next room

Abstractă cum e, una dintre sculpturi s-ar integra de minune lângă restul monumentelor lui Napoleon Tiron din parc. Mai exact, e un decalaj montat acolo, ca într-o partidă de Tetris. Următoarea e o doamnă iritată și cu mâinile în șolduri, cămașa de noapte acoperindu-i rotunjimile și sânii alungiți. Cu părul în coc și cu rochia coclită, pare a fi stăpâna locului. De fapt, probabil ar zbiera și la niște copii dacă ar fi vie.

A venit momentul să intrăm și-n cealaltă cameră. Aici avem o lucrare sută la sută abstractă, îndoind figuri geometrice colorate și fixându-le ca-ntr-un vitraliu ce vine parcă peste-o pictură. Este vorba despre nimeni altul decât artistul Laurențiu Midvichi.

Tabloul suprarealist al lui Mihai Glodeanu plimbă arlechinii picturii pe-o bicicletă în tandem. Ba chiar pe-un fir de ață suspendat, dacă e până acolo. Și cu un soare de apus, atmosfera e de vis, asemenea celei din animația The Phantom Tollbooth. Totuși, pe lângă barza călătoare și baloanele legate (sau cele de săpun) mi-au plăcut mult copăceii cu iz de Dr. Seuss. Arlechinul de dedesubt știe și el că bula sa se va sparge în curând de propriul moț.

Next to

Fix după ușa de la intrare zac și picturile lui Dragoș Bojin, care sunt de-o frumusețe absolut aparte (că nu degeaba le-am pus drept thumbnail). Deformate, imaginile ai zice că-s de pe altă planetă, iar culorile sidefii aplicate pe pânză o fac să respire într-un mod misterios. Totul pare-a se topi în vânt, în vreme ce obiectele și arborii au un aspect de ceară maleabilă – cum vezi la o lava lamp. La fel de alterate sunt și personajele artistului, conferind un aer excentric și ducându-mă cu gândul la primele jocuri 3D din istorie.

Pe peretele opus putem admira lucrările „Flowers” și „The Last Party”, aparținând lui Răzvan Stanciu și continuând seria de compoziții geometrice într-un stil complet diferit. Ce remarc aici din start e alegerea nuanțelor. Așa că dacă la una predomină maroul (presărat cu roșu, galben și albastru), la cealaltă  culorile reci fac legea și singura diferență „reală” ar fi acea Mezcalita Verde.

Operele Elenei Lupașcu (Siamezi) și Sofiei Ovejan (Vis zburător) transmit practic același lucru, poziționate extrem de fericit una lângă cealaltă. Astfel, prima aduce-n față grotescul, kink-ul și organele genitale, iar a doua denotă acel ceva prestabilit. Mai exact, vorbim despre peștele „naufragiat” pe-un scaun ca o nucă în perete. Coada sa e pe spătar și din cer alunecă lin un halat lung de satin. Bineînțeles, e roșu, însă scaunul din dreapta e părăsit definitiv. La fel, crengile desfrunzite din preajmă nu au cum să îl învie. Prin urmare, o lucrare are culori pale și spre gri (exprimând dorința) și alta e vopsită temeinic de la Nord până la Sud.

Grupul de tablouri mai mici mi-a plăcut în special pentru dislocările sale din rame, dar și pentru paletele de nuanțe à la Jackson Pollock.

Want to

Ana Luchian ne-a trimis la Arad pictura „Cocooned Soul”, cu un om de data aceasta pe post de vitraliu. Pare spart în bucățele, însă lângă e un tot unitar. Imediat în stânga sa vine o nouă creație abstractă marca Laurențiu Midvichi și e la fel de solidă ca prima.

Și cam atât cu tablourile noastre, să trecem la niște sculpturi. Ba nu, greșesc, ar mai fi un desen pe care l-am omis din camera cu băuturi. Se cheamă „Coșmar cu înarmare” și-i aparține lui Dragoș Mușat, cel responsabil de „Răzbunarea învingătorului” – astea două fiind de fapt lucrări complementare datorită temei alese. Și tre` să recunosc, îmi amintește de „mâzgălelile” lui Cristi Popescu din antologia „Arta Popescu”. But there`s only one Popescu.

Bun, revenim sau ajungem în sfârșit la sculpturile cu pricina. Avem, așadar, balerinul pe vârfuri încadrat pe-un piedestal (și simbolizând prețul succesului), urmat de o „invenție” care-ascunde cel mai probabil un organ intern. E chiar în centrul încăperii, deci n-ai cum să o ratezi. Dintr-un anumit unghi pare-a fi un ficat mărit pregătit de decolare.

Și, iată, am rămas cu o singură lucrare pe mână și cu asta îmi finisez și eu propria-mi „creație”. Astfel, ne referim aici la jumătatea de căprioară din geam, confecționată tot din bronz la fel ca celelalte sculpturi. E mlădioasă, feminină, inocentă și… incompletă, dar întregită tocmai de-acest fapt ultradistinct. Îi lipsesc urechea și piciorul, așa că nu poate auzi și nici fugi în consecință (primejdia fiind întotdeauna aproape). Acestea fiind spuse, vulnerabilitatea n-a avut nicicând o definiție mai clară. Și de-aici încolo am zbughit-o și eu exact până la Sfântu` Așteaptă. The end.

P.S. Să nu îmi luați observațiile de bune. În niciun moment nu mi-am dorit așa ceva, din contră. Fiecare are propriile sale opinii și aia e până la urmă. Alias fiecare cu ce-l doare, iar dedesubt aveți și poze. Însă pentru mine a fost un prilej de fantezie și efectiv o încântare să concep acest articol. Ok. Hai, că nu mai zic nimic, la naiba și cu ridicatul în slăvi! Mergeți să vedeți expoziția și să ne-auzim cu bine.

P.P.S. Galeria „After 5 Escape” e colț cu Str. Eminescu, pe Strada Ștefan Cicio Pop 15D.    

Orar de vizitare:

Luni | 14:00 – 20:00

Marți | Închis

Miercuri | Închis

Joi | 14:00 – 20:00

Vineri | 14:00 – 20:00

Sâmbătă | 10:00 – 16:00

Duminică | 12:00 – 18:00

Expoziția se poate vizita până pe data de 15 ianuarie.

GALERIE FOTO AICI.