Tu ești albă. Și ești rece. Dar luminezi. Ești o lumină albă și rece. Luminezi tot și pe toată lumea. Eu doar pâlpâi în viziunea unora, am alt spectru. Am alte culori, altă temperatură. Sunt roșu când mă enervez, galben când sunt moale, albastru când mi-e dor. Dar tu ai aceeași lumină, indiferent de sentimentele care te încearcă . Porți o cruce aleasă, sau dată, nu știu, dar e grea, prea grea. EU nu vreau să am lumina aia albă. Am mai văzut-o și nu îmi place. Luminează prea tare, mă luminează și pe mine și mă face să ies din lumea mea, iar lumea mea e foarte colorată, nu e pentru toată lumea.

Deși lumina mea e slabă pentru mulți, culorile sunt ceva de nemaiîntâlnit. Pentru că eu îmi creez culori în fiecare zi. Combin simțiri cu poze, culori cu lumini… totul e nou. O lumină albă le-ar normaliza.

Așa că nu mai îmi da lumina ta albă și rece. Ai și tu lumina ta, aia care e în interior, aia care are alt spectru de culori. Aia vreau eu să o văd, acolo m-aș simți acasă. Asta tot caut eu cu lumina mea…iar tu tot arunci razele acelea puternice albe de parcă ți-aș fi dușman, de parcă eu dau în lumina ta cu culorile mele, când de fapt ele… doar te caută pe tine. Îți caută culorile, ca pe un prieten vechi, dar când ajung la casa pe care o știau dau de o altă persoană străină.

E greu. Și eu știu cât e de greu să îmbraci în fiecare zi aceeași persoană… maleabilă dorințelor altora. Dar eu nu o mai fac de mult timp. Sunt același om care își bea cafeaua de dimineață cu același nebun care se ceartă noaptea cu pubele de gunoi… Păi, dacă i-au stat în cale…

And now the colours. Undeva în tine știu că se ascund, știu că sunt acolo, păzite puternic. Nu care cumva să vină cineva și să le descopere. Pentru că sunt ale tale și de multe ori e tot ceea ce ai. Poate crezi că dacă cineva ajunge să le vadă le va și fura. Poate cineva a și făcut asta. Hoți fără milă sunt destui. Fără onoare și fără valoare: „Nește neica-nimeni dom’le, coate goale, mațe fripte”.(de ce am citat din Caragiale, no fuckin ideea!)

Dar asta nu trebuie să te oprească să fii mai tare. Make those colours shine, because your white light…is very strong, you have fed it enough. It’s time to take care of yourself.

Se pare că ai foarte multă încredere în lumina ta albă… că te protejează. Și ai dreptate. Dar ajunge să te protejeze pe tine de tine. Ajunge să te înstrăineze pe tine de tine…and thus… the confusion.

Even though confusion can be sometimes a God given gift for artists, I do believe that God is clueless of the fact that artists do go home. I thing that He (or She) forgets that artists can feel lonely and out of place. I believe that God thinks that artists are invulnerable as their art. I think God is wrong, because He (or She, whatever) only has, or is, white light. And that is it.

God is above human, yes, but God can not feel human. God can not feel or see other colours than white, and we can.

So… maybe I went a bit off-track, maybe not… but, that is what colours do to you, they take you places where God is fuckin clueless as to what the fuck is going on.

черт возьми!

Foto: PsychedelikReality