S-a rupt ceva în inima unei Românii de am ajuns să lovim oameni căzuți. S-a rupt ceva în condeiul oamenilor de presă când au relatat violența animalică care a explodat aseară în București. S-a rupt ceva și în trupul jandarmeriței când a fost călcată în picioare. S-a rupt ceva și în vocea bărbatului care striga : „Nu mai dați băăă! E femeie!”. S-a rupt ceva și în inima mamei jandarmeriței…

S-au rupt multe aseară în București, într-o piață care ironic poartă numele de „Victoriei”. Dar lucrul care s-a rupt cel mai tare a fost sufletul român. Acel suflet român despre care se vorbea în cărțile de istorie, acel suflet care o dată, nu demult, stătea drept în fața corupției, stătea neatins în fața minciunilor.

Acum a ajuns pe jos. Terfelit de sânge, de mizerie, înecat cu gaze lacrimogene, sau rupt în bătaie de niște neoameni.

Sufletul e același, pentru toți. Jandarm sau protestatar, doar că nu îl au toți. Nu mai au acces la el, și l-au pierdut în ratele de la bănci, în salariile mizerabile, în spitalele care trimit oameni la moarte, în case de copii subfinanțate. Și l-au pierdut undeva pe stradă când nu au avut suficienți bani să-și trimită copiii la școală.

Oameni de bună credință, medici, ambulanțieri sau pompieri și-au pierdut sufletul lângă omul pe care nu au reușit să îl salveze deoarece nu au mai fost bani pentru dotarea unităților speciale. Și așa și-au pierdut credința. Și-au pierdut credința că va fi mai bine.

Polițiști, jandarmi și cetățeni deopotrivă au pierdut aseară în Piața Victoriei.