Ți-am spus? Te-am făcut să-mi citești gândul? Să înțelegi cu toată ființa că întotdeauna, oricât ai fi de ruptă sau sfâșiată-n țăndări de cuvinte, eu, tot timpul voi fi acolo să te întregesc? Pentru că doar tu ai reușit să-mi dai un titlu! Îți mulțumesc că m-ai făcut să știu a scrie cu gândul luminos, cu muzica în urechi și vocea ta în colțul gurii mele. De câte ori te voi ști tristă, eu voi fi acolo în spatele tău să-ți iau lacrimile, să le pun în culoarea mea și să îți desenez zâmbete pe buze. Nu-ți mai plânge lacrimile, zâmbește-ți-le. Așa voi reuși să îți creez lumea după care tânjesti.