FITN6 – Day 8: Să nu dai din casă
Familia fără zahăr, regia: Radu Apostol
Producător: Teatrul Mic Bucureşti şi Centrul de Teatru Educaţional Replika
Intro
Nimic mai important în România ca instituţia familiei, în jurul căreia se modelează în mod inconştient o societate fără sens. Una a fricii, cu reguli interne prestabilite, cu clişee, interdincţii şi mentalităţi apuse. Dar cu timpul apare şi noua generaţie, dornică de schimbare şi extrem de curajoasă, care nu se poate regăsi în acest format.
Sub dominaţia bărbatului, peste tot în lume familiile se destramă, dar mai ales la noi. Ca dovadă, divorţul și fuga de acasă sunt lucruri normale în România. Nu ştim de ce există anumite obiceiuri, dar le respectăm. Suntem credincioși și avem prejudecăţi. Suntem superstițioși şi ne credem veşnici. În rest, nu ne pricepem şi nu ne putem întrebări.
Vai de femeie dacă nu-i virgină înaintea nunţii. Pe vremuri, Tribunalul Ecleziastic controla aceste lucruri, dar acum ce scuză mai avem? Sunt tot felul de coaliții agățându-se cu disperare de datini fără noimă. Golul între generații e tot mai adânc și ruptura pare definitivă.
Aparatul foto
A fost inventat pentru poza de familie, unde membrii afișează un zâmbet înghețat.
Adopțiile la români
Nu-i un lucru ușor s-adopți un copil în România. Instanța decide dacă prinzi sau nu tutela, cu o grămadă de birocrații prostești în prealabil. Trebuie să duci o adeverință de la medicul de familie, un aviz de la psihiatru și o copie după actele de proprietate. Trebuie să ai un salariu stabil și condiții materiale, pentru care vei da o declarație. Vei trece printr-o serie de evaluări şi se va întocmi un raport concis și punctual. Asistenții sociali îţi vor măsura capacităţile la domiciliu. Se merge pe căsuțe bifate și apoi se trage linie. N-ai voie să obosești, trebuie să alergi după ștampile cât te țin picioarele, altfel ești descalificat.
Familia românească
Apoi vin bătăile de cap cu copiii. Se zice flu-tu-re, nu fu-tu-le. Fluture, fluture! FU-TE-TE!
Deși îi compari, frații se completează tocmai prin faptul că sunt diferiți.
După salariu, tata ne duce la pădure, unde facem grătare și dăm drumul la casetofon.
Dacă nu știi Crezul nu primești desert.
Când te joci în fața blocului vecinii te ceartă să te duci la scara ta.
La all inclusive tații râgâie și mamele scuipă semințe.
Pe frigider apar magneții.
La înmormântări se merge pentru colaci și dulciuri.
Bunicul trebuie dus la analize înainte să stea cu nepoții. Îl înveți să intre pe laptop și să facă videochat.
Bani și ignoranță
Părinții muncesc să ridice copiilor palate, dar mai plouă uneori și peste eroi. Pentru orice pui în gușă trebuie parale şi bărbatul tinde să chelească. Nevasta-ți cere bani, dar banii nu îți cer navastă. Întotdeauna banii trebuie să fie mulți. Copiilor le cumperi haine scumpe şi un animal de companie.
Poporul își descarcă nervii pe homosexuali. Dacă ești pe invers, vei trăi tot după norma acceptată. Nu ai voie să rupi tiparul. De unde-ți vin ideile astea? Revino-ți!
Fiica lesbiană: – Plec și te las să crezi că ai dreptate. Mama: – Cu timpul o să-ți treacă.
Tu nu vezi cât mă sacrific pentru tine?
Dacă-i impui copilului condiții, se va simți mereu dator. Depinde cum îl crești. Unii sunt făcuţi pentru zboruri lungi, alții zac închiși în colivie. Degeaba crezi că-l vei proteja cu experienţa ta, viața-i făcută mai mult din căderi. Îl vei modela, îl vei ajusta, dar când aripa i se va frânge, va fi prea târziu. Nu vei fi acolo să-l salvezi din nou.
Familia înseamnă să fii unul pentru celălalt. Tu ești absent și nu-ți place nimic. Îmi furi spațiul și mă toci mărunt. Suntem goi pe dinăuntru. Ne îndepărtăm de părinți și de prieteni. Nu există dialog, n-are sens să discutăm.
Mami și tati au hotărât să divorţeze, dar tu vei rămâne în grija noastră la fel ca până acum. Mami și tati s-au separat, așa că te împart în două. Acum ești sămânța tâmpită din partea maică-tii. Ești cel mai ratat şi neîncrezător copil.
Totul funcţionează pe bază de contract. Cum a fost la școală, ce-ai făcut la test?
Reguli generale
După ce mănânci trebuie să mulțumești.
Nu fluieri înăuntru și nu vorbești urât.
Părinții trebuie să știe tot timpul unde ești.
Nu discuți cu nimeni despre ce se-ntâmplă-n casă. Farfuriile se spală pe ambele părţi.
Nu lași hainele împrăștiate.
Sâmbăta se bat covoare.
În fiecare duminică se merge la biserică.
Dacă-i sărbătoare nu se spală rufe.
Mănâncă tot din farfurie și ia cotul de pe masă!
Orice lucru se pune la loc.
Aragazul se curăță după fiecare folosire.
Gunoiul nu se duce noaptea.
Nu te joci cu focul că te pişi pe tine.
Închizi totul când pleci și nu aduci pe nimeni.
Soluții
Oare am putea înlocui familia cu roboți? Ce știu ei despre muncă sau prieteni? Știu ce-i aia să trișezi? Pot fi dați afară? Probabil se simt deconectați când cade WI-FI-ul și cam atât. În rest, aprobă orice spui și repetă după tine. Nu știu ce-i aia dor.
Good night, sweet dreams, semnat, Familia cu Zăbrele.
Comments are closed.