Când două lumi se întâlnesc în causul unei stele, creează sunete și imagini nemaivăzute de om. E frig și întuneric, nu știi ce e sus, ce e jos, ce e bine, ce e rău. Se vede o lumină, dar ți-e teamă să nu fie înșelătoare, e prea caldă, prea luminoasă… nu ai mai văzut așa ceva…

Nu ai încredere nici măcar în propriile forțe, că poți ajunge la ea… dacă e doar o spărtură? Lumina unui spectru al minciunii și hăul unei prăpastii?
Dacă nu e ceea ce crezi?
Dacă nu mai e ceea ce speri?
Ajungi să faci pariuri și înțelegeri, pacte cu tine însuți că nu îți vei permite să cazi, nu te vei lăsa sedus… și totuși, lumina aceea tot timpul o ții în colțul ochiului, te plimbi de colo, colo și gândul că lumina aceea există nu-ți dă pace… De ce? De ce e ea acolo? De ce există? Aveai două lumi, erai ales să fii martor la lucruri care pentru un muritor de rând ar fi imperceptibile… ai avut totul. Sau aproape totul?

Înainte, erai atât de convins că le ai pe toate, tot ce poate fi atins, simțit vreodată, erai convins că le ai… iar acum lumina aia nu-ți dă pace… De unde e?! Ce vrea de la tine? Te vrea pe tine?
Sau doar lumile tale?

…Ce dorește? Cu groază îți dai seama că ești pe cale să riști să-ți sacrifici cele două lumi ale tale pentru o lumină…  Te-ai hotărât, vei merge înainte, ți-e greu, ți-e atât de greu… pe cum te apropii, simți căldura… dar și multă durere… asta, nu ai mai simțit-o până acum… nu te-a durut până acum… nu ai plâns până acum… iar lacrimile tale ard.