Prolog: „Somnul raţiunii naşte monştri”

Francisco José de Goya y Lucientes – un geniu al picturii spaniole, puntea spirituală între Velázquez și Picasso. Ani de-a rândul, Goya a fost artistul Curții Regale, asemenea majorității pictorilor din secolul al XVIII-lea. Ar fi rămas, probabil, un creator al unei picturi liniștite, echilibrate, dacă nu s-ar fi îmbolnăvit: surzenia l-a izolat de lume și l-a eliberat de convenția picturii oficiale. La aproape cincizeci de ani, Goya a pornit într-o inițiere în străfundurile misterioase și zbuciumate ale sufletului omenesc. Ochiul lui sarcastic și demascator nu a iertat pe nimeni. Din somnul rațiunii zgomotoase și obscenitatea alienată a unei lumi asurzite… a luat naștere adevăratul geniu al lui Goya!

„Capriciile” artei dezbracă tinerii de prejudecăți, „mușcă” din public și mișcă subconștientul înspre o conștiință de homo sapiens… 

Tinerii actori instruiți de profesorul Miklós Bács nu au avut o treabă deloc ușoară. Cum e, oare, să-ți aduci la viață cei mai urâți, cei mai răi și cei mai destrăbălați demoni? Demonii care te f*t în gură, în nări, în creier și în c*r, îți latră în urechi adevăruri scârboase, îți oferă pe tavă cele mai groaznice coșmaruri reale și ireale și te rup în bătaie în public, lăsând la vedere goliciunea ta hidoasă, dezgustătoare… precum și perversiunile tale animalice ascunse în negura tăcerii absolute.

Dar… dacă acești demoni nu sunt ai tăi? Sau nu-ți dai seama că sunt ai tăi? Ai face față presiunii în mijlocul unei „grădini monstrologice”? Ce gânduri absconse și frici necro-neurologice te-ar invada în întuneric, știind că stai față în față cu gardul de siguranță metamorfozat într-o oglindă spre un subconștient colectiv renegat și, în același timp… tânjit cu o transpirație rece pe șira spinării?

O astfel de demonstrație au adus la Arad absolvenții Facultății de Teatru și Televiziune din cadrul Universității „Babeș Bolyai”, duminică seara, pe scena sălii Studio, în cadrul Festivalul Internațional de Teatru Clasic din Arad. Un spectacol vibrant, ludic, dezbrăcat de haine și de prejudecăți, care a încercat să ne aducă mai aproape lumea interioară a celui care a revoluționat arta plastică prin viziunile sale macabre, ironice și de-a dreptul șocante.

O piesă în care cuvintele rostite și irosite aveau sens doar accidental, reduse la esența limbajului folosit probabil de Homo erectus, Homo neanderthalensis sau primele specimene de Homo sapiens  – scursurile de mare viitor care ne-au cimentat în ADN-uri apucăturile noastre incontrolabile și reprobabile.

Întreaga piesă e o transpunere violentă în scenă a unor spirite care bântuiau pensula și imaginația pictorului, imortalizate necontenit pe pânză de la începutul „iluminării” și până la o fracțiune de secundă după moartea artistului. De la începutul sfârșitului până la sfârșitul unui început premeditat și predestinat. O incursiune aproximativ cursivă în lumea de dincolo a seriei de picturi numite de către Goya „Capricii”, realizate în 1799 și inspirate de istoria revoluţiei franceze. Le-a numit „Capricii“ datorită tendinţei omului de a acţiona doar după bunul plac în marile momente ale istoriei şi de a se lăsa pradă superstiţiilor în clipele cele mai puţin indicate. Cea mai faimoasă dintre ele poartă şi o descriere pe măsură: „Somnul raţiunii naşte monştri“. Aici, Goya a gravat un om care doarme cu capul pe masă, sprijinit pe braţe. Bufniţe şi lilieci zboară ameninţător spre el, iar la picioarele sale, un râs (lynx) stă atent şi nemişcat. Experții interpretează pictura în felul următor: „Liliecii sunt un simbol al duhurilor necurate în această pictură deosebită, care atacă neîncetat omul. Bufniţele nu sunt un simbol al înţelepciunii, ci al gândurilor împrăştiate. Râsul – în schimb – este aici incarnarea înţelepciunii, animalul pentru care întunericul e un teren de joacă… și un coșmar pentru pradă. Nimic nu ne spune, însă, ce va face omul cufundat în somn, în momentul în care se va trezi…”

Piesa tinerilor actori clujeni tocmai această poveste încearcă să ne spună, supunând stop-cadrele (adică cele mai faimoase și intrigante picturi ale lui Goya) unui torent de imagini bizare, în perpetuă mișcare.

Printre operele transpuse în poveste s-au mai remarcat celebrele „Si quebró el cantaro”, „Linda Maestra / Caprichos de brujas” sau „La maja desnuda” (care, apropo, are și o variantă în care femeia stă în aceeași poziție, dar e îmbrăcată), iar din decor au făcut parte câteva reproduceri ale unor tablouri precum „El aquelarre” (Sabatul vrăjitoarelor) și „Saturno devorando a un hijo” (Saturn devorându-și copii).

De ce „Solo Goya”… și de ce reușește limbajul trupului să îți violeze fantezia?

Portretul Ducesei de Alba, pictat de Goya în 1797, o afișează pe ducesa Maria Cavetana de Silva la vârsta de 35 de ani în haine de doliu. Soțul acesteia murise cu un an înainte. În pictură, ea arată cu degetul către pământ, unde sunt scrijelite cuvintele „Solo Goya”. Ducesa poartă două inele, unul gravat cu „Alba”, iar pe celălalt „Goya”. Inscripția cuvântului „solo” a fost inițial ascunsă, dar a ieșit la iveală după restaurarea picturii.

Scenariul piesei „Solo Goya” este ca un sex în grup. Un scenariu în grup.

Felicitări regizorilor, în primul rând, și felicitări tinerilor actori clujeni!