Astăzi încep Zilele Aradului, cel mai mare și cel mai așteptat eveniment din orașul nostru. Va ține zece zile, deci vă dați seama, suntem foarte tari. Cam de nivelul orașelor Focșani, Țăndărei, Satu Mare sau… Babadag (e un oraș, jur! Cam cât Ineu, dar tot oraș). Faptul că e „cel mai cel”, e rezultatul realității triste că nu avem alternative, dar e și o problemă de percepție la mijloc, atât în cazul administrației, cât și în cazul majorității arădenilor. Zilele unui oraș n-au reprezentat niciodată un eveniment de marcă pentru o urbe modernă. Nu poate fi vorba nici de turism, nici de cultură, nici măcar de divertisment de calitate. E un simplu talcioc cu muzică ieftină ce poate fi organizat până și de un sătuc de care n-a auzit nici dracu’. Dar de ce nu a reușit Aradul, în ultimii 20 de ani, să dezvolte un festival amplu, prin care să pună orașul pe harta estivală a țării, ca să nu mai vorbim de Europa? De ce ne udăm în pantaloni când auzim că vine o trupă precum Carla’s Dreams și de ce am renunțat să visăm la ceva mai mult?

Răspunsul pare a fi simplu: nu sunt bani. Greșit. Bani ar fi căcălău de la sponsori și din vânzarea biletelor (cu condiția ca oferta să fie atrăgătoare publicului larg), iar logistica poate fi rezolvată de ONG-uri și artiști. În ceea ce privește administrația locală și cea județeană, ar fi nevoie doar de garantarea unei locații bine gândite, iar din punct de vedere financiar, maxim, de promovare (nu numai locală!), în caz că evenimentul ar reprezenta o atracție turistică. În schimb, astăzi, este cu atât mai greu să organizezi un festival mare, când alte județe mai mari din țară atrag totul din zonă, fiind și centre universitare, pe deasupra. Untold este evenimentul fenomen care are cele mai mari șanse de a crește exponențial în anii următori, după care vine Electric Castle. Ambele sunt evenimente relativ noi, din Cluj, epicentrul cultural al țării. Ar mai fi Timișul și capitala, unde putem vorbi de mișcări de trupe. Din județul vecin amintim de Plai (cu care un alt festival, Sabotage, a fuzionat anul acesta), JazzTM, Gărâna Jazz Festival și mai recentele Music Travel (la Herneacova) și Revolution Festival. La București, e deja aproape „tradiție” B’estFest-ul și Summer Well (la Domeniul Știrbey din Buftea) și abia acum începe să răsară și GreenSounds (în Parcul Herăstrău). Sibiu are ARTmania, după care ajungem în localități mici cum e Roșia Montană (din păcate, se pare că FânFest s-a oprit anul trecut la ediția a 10-a) și… Blaj, care surprinde cu BlajAlive. Blaj are o populație de numai 20.758 de locuitori, dar iată că, datorită unor tineri care au știut ce fac, s-a realizat ceva extraordinar pentru un oraș atât de mic.

Iar noi, Aradul, venim cu „evenimentul-senzație” Zilele Aradului, în anul 2016?

Orașul nostru nu duce lipsă neapărat de evenimente culturale valoroase sau cu potențial. Exceptând evenimentele tematice, de literatură sau de teatru, dacă ne raportăm doar la festivalurile de muzică și arte combinate, Particles, StrArad, Green Island de la Ghioroc și Macealand sunt singurele încercări recente care merită menționate și exploatate, dar care, deocamdată, nu au reușit să atragă decât un număr mic de arădeni și, eventual, doi-trei prieteni din Timișoara. Întrebarea e: de ce? Culmea e că avem un oraș mai mare decât cele menționate la început și la repezeală, Focșani, Țăndărei, Satu Mare și Babadag, iar pe de altă parte (și pe deasupra), față de aceste orașe amintite, Aradul a mai participat inclusiv la concursul de Capitală Culturală Europeană… doar că la fel de inclusiv a și pierdut.

Faza e că ne place să ne comparăm în continuare cu Timișoara, oraș care a rămas în finală și cu care ne visăm, împreună, într-o metropolă… cam peste 100 de ani. Acum o sută de ani, poate, aveam motive să ne măsurăm mușchii. Acum, ne mai comparăm doar pentru că „tradiția” locală o impune și pentru că este cel mai apropiat oraș mare. Restul aproape nici nu contează pentru noi, iar când nu mai contează nici Aradul, avem frontiere larg deschise spre Europa. Însă cei care aleg în această perioadă leneșă să rămână acasă, în Aradul nostru drag și scump, abia așteaptă „evenimentul anului”. Care, de ani de zile, ne oferă aceeași placă expirată. Locațiile mai diferă, din când în când.

Din păcate pentru Arad, printre arădenii de rând aspectele astea contează mai puțin. Forfotă să fie, mici și bere să fie. Calitatea este un termen abstract pe la noi. Tarabele cu briz-brizuri și mâncăruri sunt în regulă, e nevoie de așa ceva. La fel, spectacolele folclorice în cartiere și Festivalul Cătlanelor ar fi în regulă (în sensul că mai e nevoie și de astea, odată că se cere și odată că nu trebuie să ne uităm tradițiile), dar nu în măsura-n care reprezintă highlight-ul evenimentului de zece zile. Din nefericire, publicul numeros dovedește că astea au cea mai mare trecere. Faptul că trupele de MTV (sau KissTV) sunt singurele „capete de afiș” care vin să ne cânte, de maxim trei ori pe an (de Zilele Aradului, de 1 Decembrie și de Revelion), arată cu precizie cât suntem de slabi la nivel de oraș din punct de vedere al entertainment-ului și, în același timp, acest lucru intensifică „setea” puștimii sau a gospodinelor fără ocupație de a-i vedea Live. Cea mai mare problemă e că ne mulțumim cu atât, pentru că (nu-i așa?) e cu intrare liberă. La fel și cu Ștrandul, care nu mai e de mult ce a fost. Avem intrare gratuită în această perioadă, iar Primăria se laudă anual că doboară record după record între garduri, la numărul de vizitatori.

Am pornit primitiv, în vremurile cu Festivalul Berii (deși, măcar, atunci ne-au mai vizitat până și cântăreți străini, oricât de expirați au fost deja chiar și în perioada aia…) și am ajuns și mai primitivi. Fără exigențe. Uite, de exemplu, anul acesta Chris Norman a cântat la Zilele Orașului Satu Mare. La noi a cântat exact acum 10 ani. Au mai fost unii și alții la Arad, demni de amintit (Emir Kusturica & The No Smoking Orchestra și Kevin Costner, de exemplu), dar din 2010 încoace… ce trupă străină a mai cântat pe la noi? Nu vorbim acum de trupele din Ungaria din cluburi sau de la Ziua Jazz-ului. Din păcate, nu vorbim nici măcar de austriecii de la Sofa Surfers, care au cântat anul acesta la Festivalul Particles, din moment ce evenimentul a trecut aproape neobservat.

Și pentru că am zis de Timișoara puțin mai sus… să nu vă imaginați că Zilele orașului de la ei a fost mult peste Zilele noastre preaiubite, din simplul motiv că Zilele unui oraș, în mod firesc, se adresează celor din oraș și atât. Nu e nicio problemă cu asta. Diferența totală e că la noi se ridică automat la rang de eveniment al anului… și mai și place la nebunie majorității. Căci vine Ghici Cine (wow, ce bine!) care, de altfel, a venit și la Zilele Timișoarei. Sau vine Carla’s Dreams… care, la fel, a cântat și la Timișoara, și la Satu Mare.

MĂCAR (!) la noi nu vine Jean de la Craiova, ca la Țăndărei.

În rest, toate au artificii la final. Până și Babadag.