Face parte din oamenii care nu se blenduiesc ușor cu alții. Mi-a adus aminte că așa eram și eu. Mi-a adus aminte că, în fapt, asta sunt și eu. Cum am terminat școala și am intrat în rândul celor care blestemau ceasul dimineața, trebuind să meargă la lucru, am început să greșesc. Am început să fiu mai atent la alții, la ce doresc alții, cum vorbesc, cum se îmbracă, crezând că EU nu sunt de ajuns. Ei, asta a încetat de ceva vreme, sunt la fel de sociabil, dar mă ascult și pe mine, ascult celelalte nebunii ale mele. Le scriu, nu le mai las să tacă. And sometimes I scare people, îi sperii, le dau paranoia. Ceea ce înseamnă haos pentru o muscă e normalitate pentru un păianjen… Toți avem o doză de nebunie, atât doar că eu nu o mai ancorez în realitate, o îmbrac doar puțin în ea cât să poată fi inteligibilă pentru alții.

Dacă nu aș face-o, nu ar mai înțelege nimic, și îmi place să îmi scot nebuniile afară, să se mai joace și ele. Demonii care mă completează, creându-mi alte lumi în care mă mai ascund și eu, au văzut-o pe ea și m-au tras de mânecă. „Uite, pe cineva ca noi, ea ar înțelege”. Și nu s-au înșelat. După o doză mică de curaj, am ajuns să vorbim și să ne desenăm, în timp ce nebuniile noastre ieșiseră la joacă.

Totul era logic, totul era normal… era normalul nostru.

De ce renegade? Pentru că simt că aș putea pleca oriunde cu ea, aș alege-o oricând pe ea. Pentru că renegații sunt cei care au trădat un set de principii ale societății și au adus schimbare. Ei sunt noile regine și noii regi. The beautiful tale of the underdogs. Oamenii care nu trezesc un interes comun al tuturor, ci doar a câțiva. Acei câțiva care pot să simtă când nu trebuie, să observe când trebuie să intervină, să spună când trebuie să tacă.

Ea mi-a deschis ușa și mi-a arătat filmul „Pierrot le Fou” unde spunea ea: „simt că sunt mai multe persoane”. Finalul nu îl povestesc