Milord, păstraţi cu limpezime memoria dorinţelor de-acum,
şi-ntocmai aşa se vor îndeplini” (I. G.)

“Aşa multă iubire am pentru tine, sufletul meu… îţi promit să ţi-o dau pe toată în viaţa asta! Nu va trebui să mai aştepţi să ne întoarcem pe lume în chip de culori pentru cuvinte.
Vom crea, ne vom crea capodoperele, amândoi, tu sărutându-mi mâinile, eu ochii, acum în era aceasta. Acum are nevoie de noi, acum e rece, acum e îngheţată, acum au oamenii sufletul amorţit în negreală. Iar noi, noi suntem remineşcenţele renaşterii şi iluminismului, iar romantismul tot noi l-am creat prin soarta noastră nemiloasă, când într-o altă viaţă dragostea ne-a fost curmată de un odios călugăr.
Dar acum ştiu că nu ne va mai opri nimeni şi nimic, nici tăişul unei lame , nici veninul unei licori. Nu va mai trebui să bei minciuna, să-ţi înfrigurezi trupul cu pumnalu-mi, iar eu nu-mi voi otrăvi lacrima înghiţind-o.
Vom rămâne la fel de frumoşi şi luminoşi în suflet, ca să ne putem scrie picturile şi să ne pictăm cuvintele… pentru noi, pentru ei, pentru setea trupurilor noastre.

Să avem grijă doar, gândul celui care ţine pana în mână trebuie ucis. ”