SuperMan, IronMan, BatMan, CineMan… MAFA, Man!

Cine știe datorită căror circumstanțe fertile și câtor premoniții lipsite de moțiuni incandescent-febrile, Kinema Ikon a ales ca tematică pentru această a patra ediție a Media Art Festival CINEMATOGRAFIA, combinând, pe de o parte, arta combinatorie (sau hibridă) de pe un plan secundar asumat automat și nostalgiile cinefile ale unor vremuri experimentale îndepărtate care par, mai nou, să fie readuse tot mai mult în actualitate cu scopul exclusiv-speculativ de a oglindi evoluția fenomenului, mai precis: prohorisirea artei cinematografice experimentale de-a lungul unor vremuri tulburi până în zilele noastre mohorâte de septembrie, în care digitalul îi dă târcoale artei contemporane tot mai vehement și tot mai (sau tocmai) 3D.

Spectatorii pot deveni complici, pot cădea în ambuscadă și pot fi luați prin surprindere, nucleul festivalului constând într-un grup de instalații site-specific care transformă sala de cinema în sală de expoziții, dar și invers.

Timp de trei săptămâni și trei zile, din 8 septembrie până în 1 octombrie, cinematograful Arta devine o semi-sală de expoziție în care, în fiecare zi de la ora 17, sunt proiectate, atât pe pânza principală, cât și pe diferite screen-uri și device-uri, peste 40 de filme experimentale, grupate în șapte selecții (kinema ikon / Gheorghe Săbău, SIGNALS / Cristina Bogdan & Adelina Luft, Horea Avram, :BARIL, CitiZenit, Simultan, continental drift / Ileana Selejan), în timp ce câteva străzi mai încolo, sala kinema ikon din incinta Muzeului de Artă s-a metamorfozat într-o mini-sală cinema și își așteaptă publicul, de marți până duminică, de la ora 9 dimineață până la 17, cu 62 de filme experimentale originale, marca Kinema Ikon, produse în perioada 1970-1989.

Accentul ludic atât de specific tutelei Kinema Ikon se manifestă și de data aceasta, combinat, în schimb, cu o tentă sentimentală ascunsă. Astfel că, în cinematograful Arta, publicul este întâmpinat chiar la intrare de o instalație care se transformă într-o construcție circulară de trepte și care înglobează colecția personală de cărți ale tatălui autorului (Mihnea Hanțiu Rareș / CitiZenit), în timp ce partea video se conturează sub forma unor ferestre, laitmotivul fiind tocmai acesta: ferestrele casei familiale. Câțiva metri mai departe sare în ochi un afiș al unei producții cinematografice iluzorii, care persiflează bombasticitatea rozalie hollywoodiană cu un titlu în perpetuă schimbare (din IronMan în SuperMan în BatMan, etc.Man și, într-un final, chiar autorul, CălinMan) și cu un headliner mioritic, nimeni altul decât străbunicul autorului, după cum a mărturisit chiar el, Călin Man a.k.a. ReVoltaire. Pe partea opusă se mai găsește un alt afiș, de data aceasta al filmului la fel de fictiv numit „Cantemiri Cine”. De asemenea, un loc pe scaun este permanent rezervat celui mai fidel fan MAFA (propun să fie denumit MAFAMan), o instalație care imită ori chiar înlocuiește prezența umană la proiecții, non stop, pe toată durata festivalului. Acestea sunt, desigur, doar câteva „bucăți” din totalul de exponate hardware și software din cadrul MAFA, pe care le puteți explora  timp de încă o săptămână.

MAFA 2017 CINEMA

Media Art Festival Arad – sau pe scurt: MAFA – nu neglijează nici muzica (desigur, tot experimentală), astfel că seria de evenimente a fost deschisă pe 8 septembrie, la Cinema Arta, cu un mixset electronica al artistului și sound designer-ului Yvat, continuând experimentul și repetând experiența pe 23 septembrie, într-o zi de sâmbătă, în aceeași locație, dar puțin altfel, alături de timișorenii de la Makunouchi Bento (Felix Petrescu a.k.a. Waka X și Valentin Toma a.k.a. Qewza) și arădeanul Selfmademusic (în viața de zi cu zi Mimi Sălăjan, regizor, producător de filme și editor independent), cei care ne-au propus o seară cu muzica din „Bodrog”, un mocumentar «work in progress» și DIY (do it yourself) aproape horror și cu un buget limitat cu acțiunea în satul sinistru Bodrogu Vechi, realizat de Mimi Sălăjan, soundtrack-ul fiind asigurat de Makunouchi Bento. Evenimentul-teaser al scurtmetrajului a fost o mixtură între coloana sonoră originală și muzica inițială din perioada pre-producției, presărat cu improvizații live, cu un ambient experimental și cu difuzarea în premieră a câtorva scene neintroduse în varianta finală a mocumentarului.

În timp ce grupajele zilnice de filme experimentale proiectate pe marele ecran, precum și instalațiile video permanente, se repetă săptămânal, într-un final, pe 1 octombrie, MAFA4 se va închide cu un concert live Soare Staniol, o trupă cu un sound deopotrivă puternic și fragil, vulnerabil și hipnotic, pe care am mai întâlnit-o și la deschiderea ediției a doua (R.E.M.X. 2015 @ Atrium Mall).

Evenimentul este organizat – ca în fiecare an – de Kinema Ikon în colaborare cu :BARIL, Asociația Producătorilor de Artă (APA) și Centrul Municipal de Cultură, cu sprijinul Primăriei Municipiului Arad. Curatori: Călin Man și Ileana Selejan.

Comments are closed.