Sharky’s Christmas Story

60963231_334917127172122_764782475388911616_n

FITN7: „Navigatorul”, de Conor McPherson
Traducerea: Bogdan Budeș
Regia și ilustrația muzicală: Cristian Juncu
Scenografia și video: Cosmin Ardeleanu
Costumele: Cosmin Ardeleanu
Coregrafia, mișcarea scenică, muzica – mișcare scenică: Attila Bordás
Distribuția: Theo Marton (James „Sharky” Harkin), Nicu Mihoc (Richard Harkin), Dan Rădulescu (Ivan Curry), Costin Gavază (Nicky Giblin), Richard Balint (Mr. Lockhart), Ale Țifrea (Maria)
Producător: Teatrul Național Târgu-Mureș, Compania „Liviu Rebreanu”

Acțiunea piesei are loc într-o suburbie din Dublin, acolo unde își duc viața frații Harkin, adică James „Sharky” și Richard (fratele orb). James ar vrea să renunțe la alcool, măcar în pragul Crăciunului, însă nu-i dau pace două lucruri: toanele fratelui și propria conștiință.

Frații  

După cum spune și melodia, Moșu` ne urmărește fiecare mișcare și ne trece într-un caiet. Ca atare, personajele noastre se desfată din plin cu băutură, mai ascultă un radio, mai își pierd bastonu`… Din baie lipsește hârtia igienică și se folosesc ziare.

Se ratează curse de taxi și se pune de un ceai. Unii adorm pe unde apucă, alții strigă ca arși prin încăpere, iar la toaletă e din nou prăpăd. Ochelarii unuia dispar și toată lumea visează la ospățul absolut. Evident, alcoolul te îmbie și la merinde. Cât despre Richard, acesta va trebui să se îmbăieze pentru a ieși din casă. Vă dați seama în ce situație era.

James se pune să bea niște suc și e certat de restul bețivilor. Dușmănia plutește în aer și se iscă o luptă cu scaune, așa, ca între rude. Orice punct esențial de zbucium a fost bifat în mod meticulous. Se bea pe rupte, iar oaspeții își fac apariția cu coarnele de ren pe cap.

Amicii vechi și amicii noi au în comun aceleași vremuri de demult apuse. Bețivii se postează pe mașina lui Ivan (unul dintre musafiri) și se simt de neoprit. Băutura distruge simțurile, dar Richard declară că este în formă, chiar dacă a orbit în urma unei lovituri la căpățână. Sigur, „în formă” însemnând că-i lemn în fiecare zi, ca un simplu om al străzii (râvnește la nevasta șefului, cade din autobuz, ș.a.m.d.). Anii cei mai frumoși au fost alături de Irene. Ca o mică paranteză, vreau să-i arunc un mare „Bravo!” lui Nicu Mihoc pentru rolul său antologic de orb turmentat.

Luca

Domnul Lockhart (alias Satana) îi fură sufletul lui James și îl face să danseze sau să își dea palme. Sharky e doar o marionetă în fața unui destin de care nu-și dă încă seama. Tot Diavolul îi spune că nu e în stare să ia decizii bune de la băutură. Invitații se așază la o partidă de poker și-i oferă lui Luca o poțiune „magică” (ceva țuică tare ca dracu`). Jocul de noroc îi face să piardă niște sume colosale și gluma se îngroașă. De altfel e o scenă foarte bine aleasă pentru a crește tensiunea dintr-un punct incipient. Aici e plasat și omul de afaceri, care, după ce-a pierdut la poker cu Ivan, sare cu mașina taman de pe dig. Reprezentativ vorbind, avea o firmă de brichete. 

Așa-i când îți cade bomboana din crenguță, ba te enervezi, ba te sună și soția (pe Nicky îl sună). Într-un moment de introspecție, Richard ne anunță că Dumnezeu e un muscoi care mănâncă știți voi ce. Astfel, misterul spiritului oprește timpul definitiv (nu mai știm dacă e zi sau noapte). Mai mult, la fiecare „Iisus” sau „Doamne”, Luca are spasme.

61016754_432284990889408_7563785627024490496_n

Timpul

Omul e o insectă stupidă care cântă și grăiește. Vorba aia, cu toții avem o voce, apoi ne veștejim și devenim nimic. Luca ne asigură că atunci când pierzi te duci în iad. Acolo n-are cine să te iubească, nici măcar Dumnezeu. Din contră, își ia mâna de pe tine, făcându-i-se scârbă. Peste astea vine și greața față de propria persoană. Aici, spațiul e mai mic ca un sicriu, așa încât inima ți se zbate printre coaste; degeaba-ți dai silința acum când ești sub un morman de pietre. Evident, Diavolul vorbește despre un viitor impenetrabil pentru a-i slăbi lui James încrederea în sine înșuși. 

În Rai, mintea ți se contopește cu Universul și toată lumea-i împăcată. Întrebarea vine pe loc: cum de te-ai putut îndoi de absolut orice? Astfel, în contrast cu durerea din Infern, în Rai timpul se dizolvă. Sigur, situația lui Sharky e din nou opusă Raiului.

James nu mai e băiatul acela cu zâmbetul pe buze, simpatic și zglobiu, ci e un ins alunecos, care vrând-nevrând va sfârși la azilul de bătrâni. De-aici încolo se împart vorbe grele, pumni și palme, în vreme ce Luca se face că plouă. Și cum să se încheie o noapte reușită, dacă nu cu terminarea unui joc pe viață și pe moarte?

Luca e convins că indiferent de-mprejurări, Sharky ar fi dat-o-n bară. Ca atare, îl îmbie la băute și-și propune să îl ia cu el „în noaptea asta”.

Mai are un singur dor și Luca, să termine ce-a început. Când rămâi fără bani, te duci la gaura din zid (denumită generic „bancomat” sau ATM). Într-un final, toți falimentează, iar taxiul înapoi trebuie împărțit frățește. Luca merge acasă pe jos, pentru a savura ultimele clipe până la nașterea din iesle. În mod simbolic, acesta e poreclit „Prințul dimineții” sau „Șarpele din fundul grădinii”.

Pacea

După ce totul se încheie de parcă n-ar fi existat, cei patru pătrari „se preschimbă” în ași și Crăciunul e pe ducă. James le-a stricat o grămadă de mâini.

Frații se jură c-ar fi vorba de-o greșeală omenească și nu de vreo scamatorie. „Să vă dea Domnul tot ce doriți”, îi urează Richard lui Luca la plecarea acestuia. Evident, nimeni nu realizează câtă liniște există în acea locuință – cu excepția „Șarpelui”.

Concluzia o trage același Richard, și anume, iertarea n-are limite cât timp ești încă viu. Pe Sharky îl face „bou”, „cretin” sau „idiot”, dar cu o detașare specifică unui orb literalmente. Și tot în opinia sa ultraavizată, îl felicită pe James pentru CD-urile cu colinde. Acestea provin de la o amică de-a lui Sharky și conțin hit-uri creștine precum: „O, ce veste minunată!”, „Little Drummer Boy” sau „Christ the Savior is Born” (versiunea metal).

În încheiere, țin să-l felicit din nou pe regizor pentru personajele sale extrem de credibile, respectiv pentru dinamica dialogului și situațiile neașteptate (ca să nu mai zic de umorul fin rezultat din toate astea). Lucrurile curg în mod natural, cu Luca pe post de jazzist destrăbălat și cu călugării care-și fabrică propria bere. Cele două forțe aflate-n antiteză aduc în fața noastră un spectacol memorabil. Asta cu toate că lungimea show-ului a fost pe măsură. Dar cui îi pasă, când timpul trece cu o așa mare bucurie? Ah, Târgu-Mureș, mereu reușești să fii surprinzător, chiar și-n două acte.

Scrie un comentariu