Orgoliul este porcul meta… ăăă… parafizic din om. Maimuța toantă și sălbatică din evoluția ta. Comandantul suprem al forțelor malefice din peisajul tău intim. Heitărul de serviciu când tu ești în declin. Te naști cu el la pachet și-l porți cu tine toată viața. Dacă-l porți ca pe o insignă, medalie sau diplomă, ai toate șansele să devii un om de nimic – un tiran cu ceilalți și un devorator al propriului tău suflet. Acordându-i întâietate în luarea deciziilor spontane, te va trata ca pe un sclav al producțiilor sale decizionale și te va trasforma într-un monstru: în monstrul său. Nu te lăsa sedus de cultură, de realizări personale sau de cuceriri erotice: acestea sunt izvoarele din care se adapă orgoliul și, cu cât acumulezi mai multe merite, cu atât orgoliul ți se va dezvolta mai periculos… mai contra naturii. Natura ta nu e să fii trufaș și răzbunător: natura ta e să înțelegi și să empatizezi cu ceea ce înțelegi. E un exercițiu de voință, o obligație religioasă și o datorie intimă să îți subordonezi orgoliul. Să-l pui în coltul lui… în rândul patru, banca de la geam, laolaltă cu elevii indisciplinați, cu loazele clasei… cu rebelii care au, din start, nota scăzută la purtare. Sunt pitici mult mai importanți pe creierul tău care merită să ocupe locurile din față. Subalternându-l și dându-i exact rolul pe care-l merită, însă, orgoliul îți va fi util… cum e utilă carnea de tun, soldatul-bivol, în orice război. Sperietoare de curci agresive și fraier de trimis în focul luptei – strategia ta în relația cu lumea e mai bine să-l excludă ca și combatant principal. Dacă cumva își va face treaba, să o facă cu de la el putere – iar casa pe care o merită ca răsplată va fi un bordel… și ăla, tot de tine condus din umbră.

Lucian Valeriu