Revoluția română la Arad. Scurt documentar

revolutielaarad
Acum câteva zile,  a apărut în mintea mea dorința de a face ceva care să reamintească arădenilor că în 1989, orașul lor a fost primul ce s-a alăturat vecinilor din Timișoara în lupta împotriva comunsmului. De scris, s-au mai scris lucruri despre decembrie 89, așa că am decis să fac altceva. Un documentar. Sau…

O încercare de documentar cu privire la cele întâmplate în 1989 la Arad, primul oraș ce s-a alăturat luptei anticomuniste pornite la Timișoara și al doilea oraș din țară liber de comunism.

De mai bine de două decenii și jumătate, Aproape de fiecare dată când istoria Revoluției din 1989 este relatată, Aradul este uitat. Cei 19 oameni care au murit, cei 38 de oameni care au fost răniți, au fost dați uitării de mare parte dintre cei ce au trăit acele vremuri. Sacrificiul lor nu a fost apreciat pe cât ar fi fost nevoie.

Câți dintre cei care au fost atunci în prima linie, care au stat în fața gloanțelor, au astăzi carnet de revoluționar, și câți dintre cei care au astăzi carnet de revoluționar, au avut cu adevărat curajul să iasă din case în dureroasa iarnă din ’89?

Un scurt documentar cu armată care se alătură protestatarilor, cu gloanțe care zboară înspre clădirile centrale după „retragerea” armatei, cu teroriști de scară de bloc, rugăciuni și mulți viteji după război. Pe scurt, Revoluția Română la Arad.

Imaginile cuprinse în documentarul ce durează puțin peste o jumătate de oră, sunt exclusiv de arhivă, aparținând lui V.Joki | rendszerváltás | B&B Hellios | grigorearad (YouTube), iar coloana sonoră aparține lui Chris Zabriskie și Podington Bear (Free Music Archive)

Trailer:

VEZI DOCUMENTARUL INTEGRAL PE BLOG ARĂDEAN!

Comments are closed.