Probleme în Norvegia

53801472_2311409065799617_569835623515422720_n

Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad prezintă spectacolul „Familia Ibsen”
Regia: Cristian Ban
Scenografia: Cristian Ban
Mișcare Scenică: Maura Cosma
Costume: Arina Varga
Light design: Lucian Moga
Percuție: Sara Gheorghe
Distribuție: Alina Vasiljević (Hedda/Arnholm), Iulia Dinu (Nora), Cecilia Donat (Ellida/Krogstad), Angela Petrean Varjasi (The/Wangel), Iulia Pop (Bolette), Roxana Sabău (Kristine), Carmen Vlaga (Helene/Torvald)

După trei proiecte majore („Orașul nostru”, „Ai mei erau super!”, respectiv „Să ne cunoaștem mai bine”), regizorul Cristian Ban revine la Arad cu o nouă piesă, intitulată „Familia Ibsen”. Textul face referire la traiul femeilor din Norvegia secolului XIX și totodată la aspecte din viața lui Henrik Ibsen. Muzele acestuia sunt prezentate și ele, cu toată îndrăzneala de care au fost în stare în acele vremuri. Așadar, divorțau sau se împrumutau fără voia bărbatului, conturându-ne oglinda unei epoci destul de curente. Piesa e bazată pe patru texte faimoase ale lui Ibsen și anume, „Nora”, „Hedda Gabler”, „Femeia mării” sau „Strigoii”.    

Zguduirea

Dac-ai fi cel mai puternic om din lume, ai reuși să te împaci cu singurătatea? În secolul al XIX-lea, bărbații și femeile se mai certau, se despărțeau sau continuau să trăiască împreună nefericiți – deci, nu ca noi. O, nu! Noi suntem niște exemple.

Că ești bogat sau tânăr, tot nefericit rămâi. Prin urmare, hai să vedem cum funcționează treaba la noi în familie. Faceți-vă comozi și lăsați dramele deoparte.

N-aveți copii, dar sunteți foarte fericiți slash veți avea și sunteți foarte fericiți. Ești a doua lui soție și ai o fiică vitregă, însă nu vă afectează, sunteți toți trei fericiți. Ca de obicei, bogații sunt la mare căutare. Bărbatul tău e pe rând: doctor, director de bancă, judecător și afacerist (adică bișnițar). Fosta lui soție e moartă, dar tu ești foarte fericită.

Ne aflăm în Norvegia, pe malul mării, la 1860. Toate femeile au soți puternici cu care trăiesc în armonie, mai puțin o văduvă. După o boală destul de gravă, mama familiei moare și lasă în urmă doi frățiori. Ea singură se ocupa și de casă și de copii. Astfel, ești nevoită să renunți la serviciu, în timp ce economiile ți se duc pe apa sâmbetei. Te apucă disperarea. Numai ce ai terminat și școala.

Neavând încotro, te măriți cu un dubios. Rămâi încă o dată de una singură când soțul tău se stinge, iar frații cresc la rândul lor – așa c-o iei cu vaporul spre alte întinderi. După opt ani te întorci în locul natal.

Nimeni nu ți-a lăsat nimic, n-ai nici bani, nici copii. Se gândește oare lumea la greutățile tale sau e la fel de egoistă ca înainte? Cât de bine e să fii avut și să nu ai nicio grijă, să trăiești pur și simplu și să fii fericit. Păi dacă toți vrem asta, mai avem.   

Nu l-ai iubit? De ce l-ai luat de soț? Te-ai descurcat și tu cum ai putut, muncind și meditând. Acum vrei să obții un post trainic într-o bancă; ai trăit în puf, așa că nu cunoști nimic din daunele vieții. Știi vorba aia, poate pică ceva, dar poate nu mai pică.

În secolul al XIX-lea, a te împrumuta fără voia bărbatului se numește vicleșug. Prin urmare, când faci rost de niște bani, ai grjiă să nu se afle. Deși soțul muncea până la epuizare, tot nu v-ajungeau biștarii. Până la urmă, s-au stins și el și tatăl. Tragediile se succed cu repeziciune.

Piedicile

E primul vostru Crăciun fără datorii. Cum ieși în oraș, arunci banii pe prostii. Trei luni până la salariu. Rezistați și neînrobiți. Cumperi cele mai ieftine lucruri. Te bucuri de puținul pe care îl ai.

Vrei să te măriți cu un bătrân bogat pentru a deveni moștenitoarea bunurilor sale. Soțul tău lucrează zi și noapte pentru tine și deodată te trezești și fără el și fără job. De acum încolo, ai vrea să trăiești pe propriile puteri, însă reputația ta depinde de alții și nu ți se mai dă voie să îți vezi copiii. 

Acasă la tata îi urmărești toate cârtelile. Ești un naufragiat lipit de o epavă. Necazurile te-au modelat către o fire rațională. Ai vrea să ai niște copii care să te strige „mamă!”. Sigur, visele rămân până la urmă vise. 

În Norvegia e cald și frumos, iar valurile impasive se lovesc de stânci. Femeii i se spun povești despre foci simpatice și delfini petrecăreți. În mod normal, muierea cea mai fericită e cea căsătorită. Totuși, dacă mariajul se naște din minciună, lucrurile se acresc. Când nu cunoști persoana și vrei doar o nevastă (sau o mamă pentru fiica ta), asta se întâmplă. Ai văzut-o și tu de două ori și-ai cerut-o de soție. Cam greu de crezut că va fi de durată.

Rezultatul? Vrei să te rupi cât mai rapid de orice obligație. Ai avut condiții de lux, însă n-ai venit în casa lui de bunăvoie. O fi fost și tinerețea. 

De mici învățăm că oamenii sunt nevoiți să se căsătorească (inclusiv artiștii). Cât despre femeie, ea preia toate bucuriile, năzuințele și orgoliile soțului. Așa cum se știe, simbolul dragostei e fidelitatea. Dacă îți înșeli masculul, ți se zice curvă. Dacă te înșală el, e felicitat. Astfel, femeia e socotită ca fiind lipsită de pofte, vocație sau viziune. Tot ce poate face ea e să se plictisească (în care epocă n-a fost la fel?).

53641340_410341253072294_2026861591730847744_n

Obiceiurile

Ajutorul se dă și cu fapta și cu vorba. Ori ținem unul la altul, ori la loc comanda. Dacă rămâi aici, îți vei irosi viața și nu vei învăța nimic. Totul se sfârșește când ești măritată. Prea mult te atrage marea și tocmeala voastră cade. Ești liberă să faci ce vrei (adică să greșești).

În noua ta poveste, bărbatul e un om înstărit care îți oferă sfaturi. Prin urmare, ai învățat să-ți porți singură de grijă, așa că ce o fi o fi. Pe de altă parte, soțul tău e atașat de munca și familia lui și-ți spune că te-ai îngrășat. La fel de mult ține și la papucii de casă. Numai tu știi cum îl suporți.

Next case. De data asta, bărbatul te iubește. Totuși, minus plățile, n-aveți niciun punct comun. Ideea de bază ar fi aici că omul în general n-ar trebui să mizeze pe o singură persoană. Evident, la nivelul conștiinței noastre, vorbim de o lume total neexploatată. Ca să nu mai zic de vremuri…

Cutumele

Plictisul e una dintre spoielile omenirii. Adevărata rebeliune e să cauți fericirea. Astfel, fiica generalului își merită soarta tocmai din cauza propriei lașități. Căsnicia îi e la fel de aridă și pe deasupra, băiatul a început să preia din caracterul infect al tatălui.

Devine stăpâna casei și-și lasă fiul să plece, dându-i mai departe iluzia fericirii. De altfel, toți suntem niște strigoi bântuiți de credințele moarte ale părinților. Păcatele de ieri, fixismele de azi.

Cui am cerut eu o viață fără soare, mamă? e întrebarea pe care nu aveți curaj s-o puneți. Se simte careva?

PIESA SE VA REJUCA PE DATA DE 14 MARTIE. CLICK AICI PENTRU PROGRAMUL COMPLET.

Scrie un comentariu