Liiceanu și Patapievici au deschis „mințile sucite” la Scienta

liiceanu si patapievici la scienta arad

În ciuda faptului că a produs cele mai multe măceluri din ultimele sute de ani, Comunismul este privit în continuare ca fiind benefic. Dacă, după zeci de ani de la Holocaust, , antisemitismul –  ideea de bază din politica Nazismului – este bine știut de toată lumea ca fiind un Rău Absolut, povestea Comunismului e percepută total diferit. În continuare, chiar în țările civilizate ale lumii, se consideră că principiile comunismului au eșuat nu pentru că sunt imposibil de pus în practică, ci pentru că au devenit unelte în mâinile nepotrivite.

Iată o idee care, într-adevăr, sucește minți și care a fost atent studiată de trei personalități ale lumii intelectuale românești, Andrei Pleșu, Gabriel Liiceanu și Horia Roman Patapievici, care și-au reunit puterile minții pentru a scoate la lumina zilei cartea „O idee care ne sucește mințile”, de a cărei lansare s-au putut bucura arădenii, sâmbătă după-masa, la librăria Scienta.

Publicul a fost prezent într-un număr impresionant, pentru a asista la ceva mai mult decât o simplă lansare de carte – la un adevărat simpozion susținut de Liiceanu și Patapievici, care au mărit interesul publicului pentru a citi cartea.

„Oamenii au uitat înainte să-și aducă aminte. Faptul că noi nu reușim să ne aducem aminte ce-am trăit, să expunem răul în fața noastră, să-l scriem pe toate cărțile, pentru a putea evita pe viitor, duce la această neunificare a memoriei contemporane în privința Europei. Cum se face că o societate care a fost capabilă să-și gestioneze memoria în privința răului fascist, același lucru nu se petrece în privința răului comunist? Care este explicația acestei grozăvii?” a pus întrebarea Gabriel Liiceanu.

Dacă trauma care a afectat jumătate din umanitatea  europeană nu își află expresia la nivelul memoriei globale europene, atunci nu putem vorbi de unificarea europeană (…). Pentru că dacă a existat o Cortină de Fier care a împărțit în două, geografic și politic, continentul european: o parte  care era lagărul socialist – cu accentul pe lagăr- și cealaltă era lumea liberă – cu accenul atât pe „lume” cât și pe „liberă” -, ei bine, de-opotrivă putem vorbi astăzi de o cortină de catifea, nu știu cum să-i spunem, alegeți materialul, care separă cele două memorii. Este o memorie care există, se zvârcolește, pentru că nu are o expresie publică adecvată , nici sub formă instituțională, nici sub formă culturală. Este memoria trecutului comunist”,  a explicat Patapievici.

Povestea titlului cărții a fost dezvăluită de Gabriel Liiceanu care a spus că încă de când era la școală, istoria a fost predată ca o  succesiune de societăți care își primeau numele după tipurile de relații economice care defineau fiecare societate în parte: perioada comunei primitive,  sclavagismul, feudalismul, capitalismul și cea a socialismului. „Care e sofismul în această poveste? Noi purtăm cu toții în minte această schemă care este profund viciată. Au existat oarecum așa, aceste societăți de tipul comunei primitive, preponderent sclavagistă, preponderent feudală… Sofismul apare în clipa în care capitalismul este pus în ecuație cu stadiile anterioare și indicat, la rândul lui, ca un stadiu de tranziție. Iar lucrul și mai grav, socialismul își face intrarea în istorie cu drept egal față de celelalte structuri enumerate”, iar asta forțat, prin violență, impunând schimbări bruște.

Problema apare deoarece capitalismul nu reprezintă o simplă societate în rând cu celelalte, ci este rezultatul strădaniei umanității, depuse de-a lungul istoriei, prin care a încercat să-și îmbunătățească, să găsească o formă cât mai optimă modului de trai. Capitalismul este „un fapt suprem al civilizației umane atât la capătul de a obține tipuri de protecție a vieții excepționale (gândiți-vă la tot ce a făcut tehnica) și până la moduri de a rafina relațiile între oameni la nivel social”.

O idee care ne sucește mințile este, așadar, convingerea unor oameni, chiar și în ziua de astăzi, după toate ororile cauzate de Comunism, că acesta ar fi, totuși, cel mai potrivit regim, fiind în totalitate îndreptat spre nevoile și egalitatea tuturor oamenilor, în detrimentul Capitalismului care începe să fie văzut, pe zi ce trece, tot mai dăunător.

Ne aflăm oare într-un punct mort al istoriei, în care societatea se lasă, în continuare, sedusă de un idealism bolnav, chiar dacă, pus în practică, s-a dovedit a fi un experiment multilateral eșuat?

Scrie un comentariu