gH. – artistul care-și dă sângele în cerneală (expoziție kinema ikon)

ink and blood kinema ikon

Episodul 4 din sezonul unu al serialului Kinema Ikon (vorbim de o serie de expoziții originale, de artă alternativă, pentru cine nu și-a dat seama) din sala ki a Complexului Muzeal Arad a purtat semnătura ultra-prescurtată a deloc vorbărețului gH. (a.k.a. dyslex) și a adus sângele, cerneala și aparatura oarecum sofisticată din lumea tatuajelor în zona exhaustivă a artelor minimale.

…MUST BE WRITTEN IN BLOOD AND INK – anunță artistul scriptic, mare, deloc insesizabil, pe pereții albi ai sălii, la fel cum, într-un colț mai discret, pe niște carduri negre transmite stări precum „viziune, frică, durere, iubire, dorințe, limite, bucurie, angajamente, gânduri, promisiuni etc.”, stări prin care poți, ai putea sau ai vrea să treci atunci când simți cerneala în sânge. Exact ceea ce generează, robotic, instrumentul din mijlocul sălii care pompează lichidul negru-albăstrui în sângele dintr-o eprubetă. Sânge adevărat! Atât am reușit să scot din autor – la nivel de conversație, zic.

Gheorghe Sabău, tatăl spiritual al tutelei „Kinema Ikon” a mai precizat că anul acesta vor mai urma 6 expoziții – deci 10 în total – asta fiindcă se împlinesc 10 ani de când artiștii tineri (generația KF) s-a alăturat fenomenului ki.

Un Raspuns

  1. […] scrie pe pereți, la fel ca și data trecută, la expoziția lui gH., doar că atunci negrul era negru, iar mesajul un pic diferit. Era „Must […]