Doar nebunii iubesc

Webp.net-resizeimage

„Dintre toți cei prezenți doar nebunii iubesc, doar ei găsesc o poarta în timp”

Ajung la un curs care cică m-ar face mai bun, mi-ar da un upgrade. Cineva ne va vorbi despre time management. Cum să valorificăm și să maximizăm timpul nostru. Ajung aproape de sală, iar un tip la costum și cravată, trecut bine de prima tinerețe vorbește cu un altul , puțin mai tânăr în timp ce amândoi fumează. Mă apropii de ei, înclin din cap a salut și mă sprijin și eu de perete lângă ei. Îmi aprind o țigară și ascult.

Bărbatul la costum, după ce îmi răspunde pe jumătate la salut, reia o propoziție:

Bă eu nu am timp de astea, înțelegi? De sentimentalisme de-astea. Trebuie investit atâta timp în așa ceva și eu nu am timp. Când să am timp? Am un job, casa abia am început-o, mâine mă duc după mașină… N-am eu timp de din astea. Lasă, după ce termin cu astea, atunci o să am timp și pierderea asta de vreme. Trebuie să o gândești, înțelegi? Să vezi ce e important. Time is money, trebuie să îl calculezi. Nu îl poți irosi așa. Trebuie să îți faci un rost.” Celălalt bărbat, doar încuviințează din cap. Se pare că îl aprobă. Dăm să intrăm în sală, iar bărbatul se duce direct către scenă. Deci el ar trebui să ne vorbească… Eu mă opresc la ușă deoarece văd un tinerel care se apropie și el. Țin ușa deschisă și îl întreb dacă vine și el la cursul de managementul timpului. El se uită la mine și îmi spune zâmbind:

Nu. Eu nu intru, eu am altă treabă”. Cum și-a terminat propoziția, de pe scenă se aude: „Dintre toti cei prezenti doar nebunii iubesc”. Tânărul se uită la el și zâmbește: „Văd că nu vă spune tot”.

„Adică?”, întreb eu.

„Doar ei găsesc o poarta în timp, așa e continuareaNu îi înțeleg. Nu știu cum pot ei să stea atâta. Să stea pe loc. Eu mă grăbesc acum. Mă așteaptă ea și nu o pot face să aștepte.”

„Bine, dar restul?Rostul? Acelea când le faci?”, întreb eu.

„Rostul? E ea”, spune zâmbind. „Restul le facem. Împreună avem timp”, și pleacă lăsându-mă pe mine ca pe un ușier. Nu mai intru, cred că sunt și eu un nebun. A avut mai mult sens ce mi-a spus tânărul, așa că am plecat acasă.

Cufundat printre stelele digitale ale televizorului, mă uit la actorii care joacă în zeci și sute de filme. Aprind țigara proaspăt scoasă din pachetul cumpărat și întind mâna după tine. Ah, da! Nu ești aici. Nu mai e nimeni aici. Cine să mai aibă timp de asta? De palme încleștate, buze ce sărută alte buze ștergând singurătatea de pe ele? Cine mai are timp să iubească? Cine să mai aibă timp pentru… timp? Ne grăbim spre moarte zâmbind printre mesaje fugare, pahare de vin golite, reclame la televizor, stat la semafor, stat la coadă, stat în pat… ne grăbim stând, iar cei ce trec pe lângă noi, cu o floare în mână sau cu un sărut pe gulerul cămășii nici nu observă. Ce nebuni! Ăștia chiar cred că au timp. Ăștia chiar cred că merită toate astea. Când o să mai aibă timp să își construiască o viață? O casă, o mașină, un rost… Și ce rost au astea când timpul îi găsește singuri, cu ochii goi, plini de regrete, stând la coadă pentru a muri?

Nebunii ăia investesc timp în iubire. Nebunie de nebuni, demenți de-a dreptul. Își pierd timpul cu ceva care poate nu e promis. Cu ceva care mâine poate nu va mai fi. Și rămân singuri în demența lor.

„Și dintre cei ce-au trecut, doar nebunii au știut, ieșirea ascunsă din labirint.”

Credit lyrics: Firma- Doar nebunii iubesc

Scrie un comentariu