De ce nu se mai mişcă Săgeata Verde?
Eu aveam doar 3 ani când Săgeata îşi parcurgea ultimele drumuri, şi totuşi îmi amintesc… Cred că este, la propriu, cea mai veche amintire pe care o am întipărită în memorie. Și acum aud cum, jucându-mă în grădina casei de vacanţă de la Cuvin, vocea bunicăi rezona puternic, plină de bucurie: „Raluca, hai să vezi săgeata!!”. Şi săgeata trecea în viteză prin faţa ochilor mei, reuşind să-i zăresc doar dâra-i de mişcare verde.
Şi apoi a dispărut şi dispărută a rămas.
Mult timp m-am întrebat ce s-a întâmplat cu ea, iar acum, după mai bine de 20 de ani am participat alături de alţi oameni la Serile Mişcării Arădene, ascultând foarte curioasă întortocheata poveste de viaţă a Primului Tren Electric din România – Săgeata Verde.
Domnul Petru Cuvineanu, director tehnic al C.T.P. Arad, a făcut o prezentare cronologică a acestei embleme bine cunoscute de noi, arădenii, dar nu mă voi pune să v-o expun şi eu. Pentru întreaga poveste, puteţi să consultaţi site-ul special creat cu scop de promovare/salvare a Săgeţii, după cum ne-a recomandat şi Nagy Gabriel, prezent şi el la eveniment.
Am să menţionez în schimb câteva date care mi-au rămas mie înregistrate mai bine în memorie: aşadar, Săgeata Verde se numără printre primele 8 trenuri electrice de pe mapamond. În România au fost comandate 15 bucăţi de la compania Granz din Budapesta şi au fost puse în funcţiune la Arad începând cu 1913. Trenul prindea remarcabila viteză de 40 km/h, viteză care, comparativ cu mijloacele de transport accesibile în vremea respectivă (trăsurile), era un lucru cu adevărat impresionant. O altă inovaţie pentru timpurile respective a fost începerea construirii stâlpilor din beton armat pentru firele de înaltă tensiune, ce permiteau punerea în mişcare a trenului. Culoarea originală a acestor trenuri era albastră; au fost revopsite în culoarea verde o dată cu începerea Primului Război Mondial, cu scop de camuflaj.
Binecunoscutul nume de „Săgeată Verde” a fost dobândit însă cu mult timp mai târziu. Motivul numelui a fost interpretat de către domnul Cuvineanu în felul următor: Până în anul 1964, trenul era cunoscut sub numele de Motorul. În acel an însă, zona de vest a ţării vedea pentru prima dată emisie televizată românească. Şi nu orice program, ci tocmai Olimpiada de la Tokyo. Eh, în perioada respectivă, la japonezi era „în vogă” Săgeata Albastră, tren cu viteză excepţională. De acolo, în derâdere, şi-a căpătat şi trenul arădean vestita denumire, viteza acestuia fiind incomparabil mai mică decât a celui japonez. Însă numele i-a rămas aşa pe veci, oficial… A fost drăguţ să aud oamenii din sală cum îşi aminteau aceste lucruri, aprobând din cap… Ba unii şi-au adus aminte şi de alte detalii, cum ar fi preţul biletelor: în 1957 o călătorie Arad-Radna costa 5 lei, iar Arad-Pâncota 3 lei. Dacă datele sunt exacte, întrebaţi-i pe ei…
În fine, pe la sfârşitul anilor ’80, Săgeata începea să se degradeze considerabil, iar o dată cu venirea Revoluţiei a fost abandonat proiectul nesemnat încă de a o readuce în starea ei funcţională. Astfel, în 1991, s-a scos din circulaţie.
După aflarea întregii ei poveşti, nu pot spune că mă simt mai împlinită că mi s-a elucidat curiosul ei mister. Din contră… m-am întristat, ba chiar revoltat. Finalul Serii Mişcării Arădene a lansat discuţii legate de repunerea în circulaţie a Săgeții. Ni s-a spus că au existat tentative, s-au renovat vreo 3 vagoane, însă nu sunt fonduri, nu există interes din partea investitorilor, nu există certitudine că ar fi o afacere rentabilă… bla, bla, bla…
Am înţeles că a existat ceva reportaj făcut cândva de PRO TV, că într-un oarecare an a ajuns şi subiect de discuţie într-o emisiune din Germania, „Căile ferate romantice”. Dar nimic. Ce mi se pare ilar este că străinii o pun în lumina reflectoarelor, iar noi nu suntem în stare nici măcar să-i recunoaştem adevărata valoare. Domnul Cuvineanu spunea că Săgeata nici măcar nu e recunoscută pe plan naţional ca primul tren electric, ci unul de la Braşov e varianta acceptată. Am înţeles că nici de fabrica Marta nu se menţionează nimic în cărţile de specialitate…
Ce nu înţeleg eu e: De ce nu ştim să folosim în scop turistic vestigiile industriei de mult apuse?
Comments are closed.