Ce ne spune corpul despre viața ta

Teatrul Clasic „Ioan Slavici” prezintă spectacolul „Complexitatea apartenenței”
Regia: Radu Nica
Traducerea: Mircea Sorin Rusu
Scenografia: Irina Moscu
Lumini: Lucian Moga, Alex Dancu
Muzica: Vlaicu Golcea, George Dancu
Video: Adelin Ghi
Distribuție: Dorina Darie Peter, Ioan Peter, Cecilia Donat, Angela Petrean Varjasi, Sorin Calotă, Alex Mărgineanu, Călin Stanciu

Epoca modernă e din ce în ce mai fisurată. Omenirea s-a rupt aproape în întregime de propriile aspirații și realități. Astfel, piesa de față ne îndreaptă atenția spre lumea superficială de după cortină. Nu mai știm să comunicăm, deși avem la dispoziție toate variantele: telefon, laptop, internet, televizor și în general, o grămadă de ecrane. În rândurile următoare vom vedea cât de benefică a fost așa-zisa civilizare a Vestului și cât de mult ne-am alienat.

U n u

U n u p u n c t u n u. Zburăm cu Malaesian Airlines 239 de oameni. Ce s-a întâmplat cu toate corpurile? I-a durut, a curs mult sânge? A fost impactul ca o deconectare de la aparate? O instalație umană costă 40.000 de dolari australieni.

Avionul geme de afaceriști albi și psihopați, însă toți se pricep de minune la finanțe. Ăsta de lângă mine lucrează ca disperatu` și-mi arată o poză cu iubita sa… nu pare deloc fericită. După un timp, îmi las capul să cadă pe umărul său.

U n u p u n c t d o i. Astăzi, oamenii sunt mai flexibili și pot aparține oricărei lumi. Cu toate astea, ingredientul de bază rămâne tot discriminarea. Oare cine sunt și unde-mi este locul? Spre exemplu, o piesă de lego e ca o semnătură, un „tu” ca brand, ceva personal.

U n u p u n c t t r e i. E două noaptea și habar n-am pe unde zburăm. Sunt obosită, nedormită și agitată, dar prezentă. În locul laptopului prefer scrisul de mână. Pe vremuri făceam centre de evaluare în Sudul Europei. Între timp, m-am reorientat către pishoterapie. Dar cum voi profesa eu într-o țară fără probleme? Aborigenii sigur n-au nevoie de diagnosticele mele. Iubitul meu e tot pe drumuri și mai e și din cealaltă parte a lumii. Toți te-ntreabă cum îți merge, deși nimănui nu-i pasă.

D o i

D o i p u n c t u n u. Un altul compune jurnale de călătorie cu informații de pe Google. Imaginea se blochează și data conferinței se schimbă, așa că nu mai prindem avionul de săptămâna viitoare. Pot să fiu cu tine. Ce faci, te masturbezi? Rămâne pe micul-dejun și videochat-ul se termină. Laptopurile se-nchid și bărbatul ejaculează în liniște. Totu-i nasol când ești îndrăgostit. Faci ceva greșit și te-ai dus.

D o i p u n c t d o i. Oamenii din Sud ne pot învăța să fim mai atenți și mai deschiși la minte. Ce te face agitat și nesigur pe tine? Ce ne spune corpul despre viața ta, despre căderile, dorințele sau temerile tale? Unii se dau mai intelectuali decât sunt, altora li se folosesc biografia și confesiunile pentru proiecte artistice.

D o i p u n c t t r e i. În numeroasele sale călătorii, scriitorul nostru își pierde o grămadă de timp pe Facebook sau pe Grinder. În rest, noi, oamenii în general, nu ne cunoaștem cu adevărat. Ne spunem numai baliverne și tindem să ne neglijăm până și familia. Apartenența poate fi un tip de relație, în care să exiști egal să aparții și invers. Ierarhiile, dezordinea și numele intră și ele în compoziție. La polul opus, nimicul n-are nimic al său. Asta e diferența dintre incluziune și apartenență.

T r e i

T r e i p u n c t u n u. Ne separ 15.000 de km, sper să-mi vezi mesajele. Am liber de Crăciun, un bonus la avion și nu vreau să ne despărțim din cauza alor mei. Sunt mai clasici, deci și problematici. Nu ești bun de dus la rugăciune. Mă percepi ca pe un tatuaj ambulant. Părinții nu știu că ești gay? Să fim clari, ai mei sunt penticostali. Te integrezi sau rămâi descoperit, așa e-n societate.

T r e i p u n c t d o i. Australienii nu merg la psiholog. Cum să rezolvi o problemă vorbind întruna despre ea? O-ntorci o dată pe grătar și nu o atingi până e gata. Tata nu prea vorbește cu mama; privește în gol, singur și trist, ca la grădiniță. Momentan e implicat într-o călătorie creativă. Care scene și tăieturi? E rândul tău să fii bărbatul casei.

P a t r u

P a t r u p u n c t u n u. După cum știm, aborigenii au fost mutați cu forța de pe pământurile lor. Păi eu am pielea albă, beau vin alb și nu fac parte din comunitatea de aborigeni autentici. Am fost și la cursuri de dansuri aborigene și sunt prea alb pentru așa ceva.

P a t r u p u n c t d o i. Mă simt gol pe dinăuntru. Totu-i o rutină. Iau liftul, merg la sală și aș vrea să plâng. Casa mea e altundeva. De ce aș fi respingător? Trimit mailuri peste mailuri. Corpul nu îmi aparține.

Te poți culca cu alții dacă îs plecat trei luni. Și eu tot la tine m-aș întoarce. Să beau mai mult sau mai puțin? Să iau mașina prin deșert sau să călătoresc mai des? Să meditez? Să încep studiile la o facultate din Europa? Ce-ar fi dacă mi-aș lua o cămilă? Să m-apuc de artă sau filozofie? Să mă bag în Greenpeace? Am făcut exces de somnifere și pornografie.

P a t r u p u n c t t r e i. Mă simt de parc-aș inhala vapori de benzină. Jaluzelele și apartamentele sunt impersonale. Ești tu casa mea sau ai vrea să fii? Sunt ca un vagabond, te-aș vrea lângă mine. Noi nici n-avem o piesă a noastră. Să renunț slujbă? Sunt numai carne și oase (laptop și net), nu mă simt în pielea mea. Nu vreau să fiu un nevrotic nefericit și fără busolă. Refuz să-mi bag piciorul în propria chemare.

C i n c i

Ți-a fost dor de mine? Cred că da, n-am timp de asta (pe un ton apatic). Ce-s eu pentru tine? M-am săturat să zâmbesc și să fiu pe placul altora. Jobul nu-mi oferă nimic. Ca să te separi de gloată, pui punct instant și alegi o altă cale. Lumea ta va deveni mai bună. Nu te gândi la ce se va-ntâmpla. Hai la mine. Nu pot. M-a rugat o clientă să-i explic cum vine treaba cu „bărbatul ideal”.

Cerințe: să fie drăgăstos, să te mângâie, să te considere perfectă, specială, să mănânce din aceeași felie cu tine, să treacă dincolo de sex, să te dorească, să te simți iubită, să-ți trateze vaginul ca pe-un baton de ciocolată, să fie prietenos, util, spontan, citit, să nu bea, să nu fumeze, să nu te judece, să nu fie artist, să se uite la comedii romantice, să fie atent, să miroasă frumos, să-i placă bețișoarele parfumate și pietrele cu puteri, să facă yoga și să fie bun la finanțe, etc.

Eu nu o să vreau să mă dăruiesc prea mult. Prin urmare, pe primul loc îmi voi pune speranțele, visele și cariera. Altfel, m-aș simți aiurea ca om.

Ș a s e

Ș a s e p u n c t u n u. Începe atacul de panică. Am un monstru-n corp, băga-mi-aș! Pe cine pot eu să ating? Pui prea mult preț pe etichete (ce se face și ce nu). Stai să vezi cum gem când mă f**i (bancul cu gem și dulceață). Ne vedem la următoarele ședințe. Aș vrea să strâng pe cineva în brațe (și să-i simt suflarea), dar nu pot să fac asta decât cu ecranul.

Ș a s e p u n c t d o i. Apare și cartea „The End of Men”. Mi-e dor să mă emoționez și… connection timeout. Se caută o mamă purtătoare cu un ovul sănătos din Ucraina. Timpul Occidentului e liniar și fără vlagă. Istoria merge către începuturi și către viitor. În schimb, aborigenii trăiesc în prezent și au în fața lor o spirală. Nu consideră benefice viteza și eficiența.

Axa timpului ne presează degeaba. „Prezent” egal „trecut” plus „viitor”. Astfel, pierderea vremii nu-i niciun păcat. Să facem să nu mai conteze ce a fost și ce va fi.

F i n a l

Absența altui trup mă sapă până la sânge. Totul se dizolvă fără defensivă. Sărută-mă și mușcă-mă, zi-mi că nu poți dormi fără mine. Strânge-mă în brațe să fim un singur trup.

Concluzia? Peste orice zid se poate trece… eventually.

Notă! În Australia te atacă aligatorii și apa e fierbinte. Mai bine stai pe lângă un sugar să-l mănânce pe el primul.

Scurt rezumat din cuvinte-cheie: ezitare, confuzie, frivolități, indiscreții, răni, traume, marginalizare, tehnologie, condiții, suflet, decădere, neimplicare, monotonie, devalorizare și singurătate.