CASA CU LACĂT / str. Tribunul Dobra nr. 7

casa cu lacat arad culture

Foto: Wikipedia

„Casa cu lacăt” este situată pe strada Tribunul Dobra, vis-a-vis de Sinagoga Neologă. A fost construită de către Iosif Winkler, comerciant vienez, în 1815, fiind apoi supraetajată în 1851. 

În colțul clădirii, spre strada Plevnei, este o nișă în care s-a aflat pentru mult timp un trunchi de copac înconjurat de o bară metalică închisă cu un lacăt. „Butucul de fier” (lemn învelit în tablă) așezat în nișă a fost făurit, după modelul vienez, de către sculptorul timișorean Moritz Heim; astfel de butuci se găseau în Viena, Bratislava, Buda, Oradea,Timișoara etc. Într-un astfel de trunchi, calfele care făceau lungi călătorii din oraș în oraș pentru a-și desăvârși cunoștințele profesionale, băteau câte un cui, imortalizându-și astfel trecerea prin acele locuri.

Butucul nu se mai găsește în nișă, deoarece după ce a fost furat în 1994 și recuperat, a fost depus spre păstrare la Muzeul de Artă din Arad (Galeria de Artă a Complexului Muzeal Arad), pentru a nu mai fi furat din nou.

Stil arhitectural

Eclectic

Clădirea a fost construită de către Iosif Winkler, comerciant vienez, în 1815. Deasupra intrării stă inscripţionat anul 1851, fapt care induce foarte multă lume în eroare, făcându-i să creadă că acela este anul edificării construcţiei. Această dată reprezintă, de fapt, anul în care clădirea a fost renovată şi extinsă. În anul 1930, clădirea a fost modificată din nou, atunci adăugându-i-se şi al doilea etaj. O ultimă restaurare survenită clădirii a fost cea din 1963, atunci când spaţiile comerciale care se aflau la parterul clădirii au fost transformate în spaţii locuibile.

Istoric

blog aradean

Sursa: blogaradean.wordpress.com

Mulțumiri lui Eugen Rogojan

Clădirea a fost sediul breslelor arădene, aceste organizaţii având tradiţii vechi pe aceste meleaguri (prima breaslă arădeană a fost înregistrată în 1706 – Breasla Cojocarilor). În colţul dinspre piaţa Plevnei, clădirea are o nişă care astăzi stă goală. Odinioară, acolo se afla un „butuc de fier” sau mai exact, un butuc de lemn, învelit în tablă, realizat după model vienez de către Moritz Heim, sculptor timişorean. Respectivul butuc a fost realizat în anul 1827, la cererea negustorului macedo-român Andrei Trandafir. Butuci de genul acesta se puteau găsi în oraşe precum Viena, Buda, Bratislava, Oradea, Timişoara şi altele. În oraşul vecin, Timişoara, acest butuc poartă, neoficial, denumirea de Copacul de fier sau Pomul Breslelor şi poate fi găsit la intersecţia Bulevardului Revoluţiei din 1989 cu strada Francesco Griselini.

Această bucată de trunchi de copac juca un rol important în viaţa breslaşilor. În regulile acestora, depăşirea statutului de calfă depindea de însuşirea meseriei după un număr de ani de lucru. Calfele aveau nevoie de doi ani de practică a meseriei, acestea având voie să rămână maxim şase luni în fiecare localitate. Pentru a dovedi faptul că au trecut prin Arad, calfele treceau pe la casa breslaşilor, adică această casă cu lacăt şi băteau câte un cui în butucul respectiv. Fiecare cui avea cap distinct, acesta reprezentând o „ştampilă” a calfei respective. Această tradiţie s-a păstrat până în anul 1872, atunci apărând o lege care desfiinţează breslele.

butuci

Foto: Blogaradean.wordpress.com

Acea nişă în care se afla butucul a fost (şi este) „protejată” de o bară metalică, închisă cu un lacăt. De aici vine şi denumirea de „Casa cu lacăt”.

Starea actuală a clădirii este una avansată de degradare, ce tinde spre jalnic. Chiar dacă este de mult scoasă la vânzare, iar spaţiile locuibile din interior sunt date spre închiriere, se pare că nimeni nu se încumetă să ofere suma cerută pentru acest edificiu. Tot ce putem să sperăm este că această clădire nu va ajunge într-o stare atât de dureroasă precum cea a altor clădiri din municipiu, precum Teatrul Vechi.

Știați că…?

Legenda spune că proprietarul (sau proprietarii) clădirii au spus tuturor că acela ce va reuşi să deschidă lacătul respectiv, va primi întreaga casă drept recompensă. Un lucru pe cât de interesant, pe atât de şiret, este acela că lacătul nu are o gaură pentru cheia care ar trebui să îl deschidă. Lacătul încă se păstrează şi poate fi văzut în locul în care a fost pus de la bun început. În schimb, butucul nu. În anul 1994, acesta a fost furat de către cineva, iar după o perioadă îndelungată de căutări, butucul a fost găsit. Unele guri spun că acesta ar fi fost găsit tocmai într-un beci Sicilian, însă nu există informaţii care să adeverească acest lucru. Cert este că după ce butucul a fost recuperat, acesta a fost restaurat şi, de teama unei noi „lovituri”, reprezentanţii Primăriei au decis să îl păstreze în incinta Complexului Muzeal Arad.

Strada pe care se află clădirea a adăpostit lupte sângeroase la 8 februarie 1849, între gărzile naţionale orăşeneşti şi trupele austriece care puseseră stăpânire pe cetatea Aradului. După ce Revoluţia Paşoptistă a fost învinsă, în această clădire a funcţionat Poliţia Secretă Imperială Austriacă, iar în subsolul edificiului au fost închişi revoluţionari. Tot legat de subsolul clădirii există legende care spun că armata ar fi avut nişte tunele secrete care făceau legătura cu Cetatea Aradului. Aceste poveşti însă nu au fost adeverite, însă cei care au avut ocazia să păşească în întunecata pivniţă, spun că există, într-adevăr, o groapă pe care locatarii o astupă cu diferite materiale.

lacat arad culture

Bibliografie

Glück, Roz, Toacsen – ARAD, ghid turistic al judeţului, editura Pentru Turism, Bucureşti, 1974

Glück, Roz – ARAD, ghid de oraş, editura Sport-Turism, Sibiu, 1982

Hartă

Scrie un comentariu