Dai cu zeii printre pete de cerneală,
Întrebându-te în oglindă cât ești de prost…
Îți găsești răspunsul a doua zi dimineața
Când găsești oglinda spartă

Negi evidentul și treci la următorul
Pachet de țigări trăgând cu nesaț din iarba aia,
Fumul se transformă în bătălii oxigenate,
„Fă-te pătrat fir-ai a’ dracu’!”, scuipi fumul, dar
El nu vrea! El e mai doct ca tine!

Știe că tre’ să fie numai reprezentații fluide în eter!
„Da’ fă-te pătrat! Te rog!”, acum devii penibil!
Atribui calități mesianice, de milă, unui lucru…
Ai aruncat țigara într-o scrumieră,
Hainele pe jos și te-ai culcat,
Las’ că încercăm și mâine!

Ai făcut alegorii cam evazive unor ochișori
Mult prea naivi să înțeleagă noțiunea
De „post contemporan” și te mulțumesti că la
Finalul unui discurs, citit și modificat de undeva,
Deci nu al tău, să fii răsplătit cu un zămbet tâmp.

Te duci la baie să te speli pe mâini
De râia care ți s-a scurs din gură,
Și calci pe cioburi …aha… e oglinda.

Atunci faci singurul lucru conștient
Și plin de sens de când te-ai născut…
Iei un ciob în mână, îți amintești
De codul Bushido și îți faci un „lănțișor”.
Ce frumoase „mărgele” de sânge…
Se pare că nu ești așa de prost….
Bravos!