Un poet e, întotdeauna, în lumea lui. Nu e în a mea, nu e în a ta, doar tangențial, poate, e într-o lume cvasi-comună, în care încercăm să citim, să înțelegem și să interpretăm într-un fel sau altul acele înșiruiri de cuvinte care alcătuiesc o specie literară numită poezie. E un adevăr valabil, în special, la poezia contemporană, fără rimă, punct și virgulă, care sună ceva în genul acesta:
m-am întâlnit pe stradă cu un homeless
care mergea greoi prin ploaie
ca un melc pe-asfaltul plin de gropi
pe-asfaltul ca un lac
i-am lăsat două borcane
de zacuscă iar el mi-a spus
că-i botanist 
(checkpoint)
E cât se poate de valabil, așadar, pentru cel care și-a lansat primul volum de poezii, „stau jos și tac”, marți seară, în Joy’s. Îl cheamă Iulian Leonard. Iată, de-acum, un poet cu acte în regulă. Cât de cât.

Iulian mărturisește că a scris această colecție de poezii în circa șase ani și că a ajuns la concluzia că-i place. Foarte bine, am putea spune, să-i placă! Dar ce vrea de la noi? – am putea întreba. Ar putea să stea jos și să tacă (sau nu), iar noi am putea să facem bine și să nu așteptăm un răspuns la o întrebare stupidă, cu toate că răspunsul ar fi chiar sub ochii noștri, pe pagina 27, de exemplu:
nu mă pune la colţ
arunc singur
ochelarii
în chiuvetă
(gata). Și gata. Ignoranța și rea-voința nu cerșește după subtilitate. Poezia, în schimb, se hrănește cu subtilități. Și nu pune întrebări stupide. Nici nu dă răspunsuri esențiale, decât dacă avem impresia că.

Iulian este comparat cu poetul arădean – mega-apreciat pe bună dreptate – V.Leac, fie că recunoaște, fie că nu, fie că e un fel de discipol neasumat al acestuia, fie că nu, sau #fieca, cum ar spune doi nebuni simpatici dintr-o emisiune de pe un post de radio local. În același timp, Iulian este privit (și chiar îi surâde ideea) ca o proiecție neintenționată și (măcar) neasumată a regizorului Jarmusch, ca un fel de poet anonim de care ai vrea să auzi și care nu vine din orașul Paterson, New Jersey, ci (măcar) din Podgoria, Arad. „«ca atunci când am scos 3 milioane cu cardul / pentru poezie»: iată inima acestei enciclopedii a duioșiei funny, specifice flow-ului celui mai rafinat-șmecher: un Seinfeld copil amuzându-se pe interior”, scrie despre Iulian chiar pe coperta a patra scriitoarea Cosmina Moroșan.

E o contemplare uneori parșiv de pasivă, alteori revigorant de energică în ideile suprapuse în poeziile lui Iulian Leonard, o maturitate ignorată ca o muscă pe frigider și o copilărie păzită cu forța unei plase de Billa în care se cară borcane de zacuscă. O lâncezire în frumusețea și armonia absurdului cotidian și o tânjire după normal într-o lume anormală, în care copacii sunt toaletați la fel de anormal, în ultimul hal. E o regăsire (măcar) simulată, prin umor și sinceritate, într-o lume care poate fi (dar nu e) a mea, a ta sau chiar a noastră.

câinele sare
la păsările de pe cer
şi e mulţumit
(în poziţie de atac) 

Cu analize pozitive și aprecieri negative cu tot, deci, sunt plus-minus 3674 radical din 75,2 la pătrat modalități de a pătrunde în lumea unui poet care, la rândul lui, încearcă să pătrundă în realitate cu armele lui banale, cu toate că poezia nu e o știință exactă, nici vreun soi de război interstelar. Și nu e ca la fotbal. Sau în tenis. Este, în prima fază, o întrecere cu sine, un pariu literar individual, iar într-o a doua fază, o expunere aproape sinucigașă într-o baltă tomnatică cât o groapă-n asfalt, în care s-au înghesuit o mână de (alți) poeți, preponderent consacrați între ei, care-și fac loc hrănindu-se cu nou (și nea)veniții. În această viziune îngustă de rechin de baltă, a se înțelege „parveniții”. Poate așa se explică atitudinea ofensivă, critică și (metaforic, desigur) canibalică cu care a fost primit… sau „prezentat” (cu ghilimele obligatorii) cartea, marți seara, după proiecția unui film scurt de artă contemporană, pe muzica lui Rodion G.A., regizat și filmat de Iulian, în colaborare cu Kinema Ikon.

Elegant cât de cât, s-a șters pe jos cu tânărul poet debutant, care nu și-a scos cartea la o editură arădeană, ci la „Casa de Pariuri Literare”, o editură din capitală, care s-a înființat după un câștig considerabil la un pariu și care promovează în special tinerii scriitori deocamdată nebăgați (sau nu prea băgați) în seamă. Un pariu, deci. Cu sau fără aplauze.

nici nu mă interesează ce e
răspunsul meu e da
(un bibelou le știe pe toate)

Cele patru poezii din volumul „stau jos și tac” au fost folosite în cadrul acestui articol cu acordul autorului.

Cartea poate fi comandată online, accesând ACEST LINK.

În final, că tot veni vorba, o secvență și o poezie pur și simplu simplă și frumoasă din filmul „Paterson”:

…și încă două poezii bonus, de Iulian Leonard: