Spectacolul de joi ce poartă semnătura lui Cristi Juncu a fost aplaudat la scenă deschisă, parcă fără sfârșit… și nu degeaba: a fost, probabil, cea mai reușită piesă din selecția de anul acesta la Festivalul Internațional de Teatru Nou, cel puțin până acum. „Trilogia Belgrădeană” a reușit să combine trei drame cotidiene cu faze de umor maxim, cu o foarte subțire relație între ele. Cât despre naturalețea actorilor… greu se poate ridica la un standard mai înalt de atât. Între timp, tu, ca și public, erai setat pe ceva din ciclul: cum dumniezo să te prăpădești de râs, în timp ce o fătucă de pe scenă plânge în hohote minute în șir în locul unui bebeluș din plastic?!

Inovația adusă de acest fenomen numit „Teatrul Nou” constă într-o nonșalanță irefutabilă a actorilor ce implică în același timp dramă, umor, limbaj trivial, conotații sexuale sau uneori scenete rupte din miezul absurdului, cu improvizații regizorești deliberate, un decor ultra-detaliat, pasaje metaforice și, într-un mod destul de interesant, fragmente de viață în care oricare dintre noi s-ar putea regăsi. Să fumezi Marijuana pe scenă, printre oamenii de pe scaune? Nicio emoție! Să-ți expui organele genitale sau să simulezi actul sexual, inclusiv cel oral? Care-i problema? „Welcome to my laboratory” unde nu există limite sau subiect tabu.

Totuși, „Trilogia Belgrădeană” nu e o piesă dusă la culmile exagerării, sau cel puțin nu în fiecare termen general mai sus amintit, dar surprinde prin dezinvoltură, prin jocul actoricesc ce nu clintește nicio secundă știind că între timp publicul se pișă pe el de râs, se holbează cu ochii ieșiți din orbite la anumite secvențe neprevăzute sau miroase frenetic aerul, mișcat de dilema „Bă! Asta chiar e iarbă?”.

Personal, aplaud curajul extrem de a juca atât de credibil încât îți vine să te întrebi… ori e pe bune treaba, ori ăștia improvizează, ori what da fuck… Am citit recenzii ce reclamau vocabularul licențios sau mai știu eu ce, dar eu nu mă număr printre acești ambasadori de diplomație teatrală. Nici nu am să redau toată povestea, nu am să fac o recenzie completă. Nu fiindcă nu merită, ci fiindcă merită să vezi piesa!

Pe scurt (fragment, parțial modificat, dintr-un articol de pe Monitorul de Suceava):

„Este vorba de povestea unor tineri emigranți din fosta Iugoslavie, plecați pentru un trai mai bun prin lumea asta mare, la cumpăna dintre ani, ce se transformă într-o mare de sentimente și conflicte. În loc să simtă bucuria unor noi începuturi acolo unde s-au stabilit, la Praga, Sidney sau Los Angeles, ei se gândesc cum ar fi fost sărbătoarea Anului Nou la ei acasă, în Belgrad. Nu în ultimul rând, personajele se lovesc de anumite răsturnări de situații pentru care, la fel ca și publicul, aparent, nici actorii nu erau pregătiți. Piesa scrisă în 1997 de Biljana Sbrljanovic este de-o mare finețe și tratează extraordinar acest exod al tinerilor zilelor noastre.

Actorii distribuiți în acest spectacol își arată măsura talentului: Vlad Bârzanu, Olimpiu Blaj, Amalia Huțan, Mădălina Ciotea, Cătălin Vieru, Reka Szasz, Andrei Brădean, Ana Șusca, Florin Calbajos, Ioana Predescu și Emilian Mârnea” .