Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad prezintă spectacolul „Orașul nostru”
Regia: Cristian Bran
Scenografia: Cristina Milea
Lumini: Lucian Moga
Distribuție: Ioan Peter (regizorul), Alex Mărgineanu (Eugen), Cecilia Donat (Margareta), Angela Petrean-Varjasi (Celia), Ștefan Statnic (Laszlo Marton), Dorina Darie-Peter (Maria von Braun), Roxana Sabău (lăptăreasa), Robert Pavicsits (lăptarul), Călin Stanciu (Arthur)

Partea întâi

Mai multe machete încadrează scena cu clădiri și monumente. Este vorba de-un oraș mic din SE Europei numit Arad după cavalerul Orod. Momentan face parte din Imperiul Austro-Ungar. E 10 mai. Se face ziuă și lumea se trezește. Iată-le pe toate: bulevardul, gara, Teatrul, Biserica Roșie, Reformată, Sârbească, Ortodoxă, Greco-Catolică, Romano-Catolică, Sinagoga și cel mai important, cârciuma de lângă teatru. La noi e văzută drept o instituție. În decor ar mai intra și sala jocuri deschisă recent.

După un divorț, Maria Braun se întoarce în Arad (orașul ei natal) și face economii pentru o casă de modă și pentru fiul său, Eugen. Lăptarul e un logoreic convins și stă în Micălaca. Trăiește ca la țară și știe cu certitudine că din cei 60.000 de locuitori 40.000 beau lapte de la el. Berarul e cel mai bun client al său; când îi duce sticlele înapoi, i le umple cu… știm noi cu ce.

Din depărtare se aude salvarea. Se nasc doi gemeni în Aradul Nou și doctorul Marton dă de veste că orașul crește. Îi ia pulsul lăptăresei și-i verifică piciorul. Aceasta n-a plecat niciodată din Arad – un orășel ca o comună unde ne place să bârfim. Atât de mult ne-am specializat, că nu mai e nevoie să dăm lecții nimănui.

Doctorul e frânt și cât ce-ajunge acasă se culcă. Apa se ia și afară miroase a drojdie și spirt. Francisc Neuman e patronul fabricii de textile (ITA), scoate o avere de pe seama ei. Pe Margareta (fata doctorului) nu o bagă nimeni în seamă, nici măcar când se îmbracă sexi. Eugen desface fasolea și-și dă aere de matematician. Nevasta doctorului (Celia) dă de mâncare la pui. Primește un tablou de la Budapesta și vrea să-l vândă ca să vadă Parisul. E bine să mergi într-o țară străină măcar o dată-n viața asta. Atunci vei înțelege lumea.

Cârciumarul (Arthur) e un filantrop și un vizionar. Ba mai mult, face parte din corul catedralei. Ne prezintă viața de noapte a Aradului, unde niciun cârciumar nu e muritor de foame. Muzica e țigănească și mâncarea-i de la unguri. La final, birtașii își cară clienții cu trăsura, după care cântă singuri la un păhărel de vin. Pe vremea aia arădenii erau mult mai cumsecade. Tinerii veneau aici să învețe meserie. Arthur e convins că Aradul va deveni în scurt timp o metropolă. Va avea parcări subterane și stadion ultramodern. Aeroportul internațional va completa ieșirea, iar UTA va ajunge în Liga Națională. Vom avea cel puțin un titlu de Capitală Culturală. Mureșul va fi plin de ambarcațiuni. Felinarele se vor găsi la fiecare pas și străzile se vor umple de cafenele și de teatre. Cinematografele se vor reînființa și cetatea va sta din nou în picioare. Gata, e clar, suntem beți de fericire! Trăsurile se pun în mișcare.

Eugen e nou în oraș și o roagă pe Margareta să-l ajute cu sfaturi la mate. Cu toții ne naștem deștepți, doar că unora ne ia mai mult până ne acomodăm. E primăvară și lumea curăță fasolea. Margareta se ceartă cu maică-sa pe faptul că nu-i spune niciodată ce părere are. E frumoasă, e drăguță? Vrea să se intereseze careva de ea.

Partea a doua

E seară și copiii se grăbesc la teme. Răsare luna și corul bisericii se aude peste tot. Eugen și Margareta extrag un radical. Margareta îl întreabă (cu colierul la gât) cum de vrea s-ajungă contabil. Dac-asculți cu atenție ce spune celălalt poți fi fericit și fără să respiri.

Lăptarii se ceartă de zor. Bulevardul e pavat mai ceva ca la Viena, iar parcul e plin de băncuțe. Luna-i tot mai mare, într-o zi va exploda. Se scurge un deceniu. Orașul trece printr-un război și populația sa însumează acum 76.000 de arădeni. Uniii urcă scările mai greu, alții se căsătoresc. Spre sfârșitul verii se termină și școala. Toți tinerii se gândesc la nunți și întâlniri. Maria Braun e stăpâna Casei de modă „Fortuna”, unde primește o grămadă de comenzi. Evident, s-a oprit și din curățat fasolea.

Doctoral Marton o invită pe lăptăreasă la nunta fiicei sale. La rândul său, Eugen mai are doar cinci ore de trăit. Maică-sa încă îl sâcâie cu pusul căciulii pe cap. La casa lui să facă ce vrea, dar până atunci să asculte. Mirele nostru nu crede-n superstiții. Stă la o cafea cu doctorul Marton înainte de marele pas. S-ar căsători și fără oficialități. Domnișoarele se alinează și fac front comun împotriva sa. Într-o asemenea zi bărbatul nu contează. Eugen primește sfaturi de la toată lumea (cel mai des ele vizează banii și femeia).

Bat clopotele și Margareta vrea un bărbat perfect ca taică-su. O nuntă ridică multe întrebări. De ce trăim doi câte doi? Gândurile ne copleșesc. Femeile sunt emotive și consumă înghețată. Găsește pe cineva cu care te-nțelegi sau încearcă să te schimbi. Poți fi oarbă ca un liliac când accepți inelul. Eugen e un pârlit și are abilitatea de a strănuta în timpul slujbei.

Partea a treia

Iei masa cu nevasta de 70.000 de ori. Părul ei e gri. Pe vremuri erați ca doi porumbei. Unu plus unu făceau tot unu. Pluteați și nu dădeați ascultare nimănui. Acum, Eugen se uită la fotbal și are atitudinea unui încrezut. Toți avem defectele noastre, dar se pare că bărbații nu au voie să greșească.

Eugen se desparte de maică-sa cu greu. Între timp, Margareta nu mai vrea să se mărite. Tatăl ei o asigură că e doar emoționată. Astfel, i-o dă lui Eugen, întrebându-l dacă e în stare să o ia în grijă. Băiatul nu pare deloc convingător. 

Nuntașii aleargă după cavaler. Margareta leșină de mai multe ori. Eugen strănută, după care zice „Da” (maică-sa continuă să îl aranjeze). Margareta scoate un „Da” mai timid și se căsătoresc. Rudele se felicită și se trag în poze.

Ajungem și la plimbarea pe faleză, la certuri, nepoți și reumatism. Doar un cuplu dintr-o mie supraviețuiește. Astăzi avem inundații, incendii, revoluții și proteste. Suntem 164.000 în Arad și toți bem lapte de soia. Bulevardu-i o explozie de cazinouri, păcănele, farmacii și amaneturi. Aradul e un cimitir cu baruri, zgomot și mașini. Nu-i nici pe departe cum ni l-am dori. 

Doctorul Marton are un sejur în Franța, iar doamna Celia savurează acolo cea mai bună ciocolată caldă din întreg Parisul. Maria Braun s-a prăpădit de mult. Astăzi noi trăim în casele acestor oameni. Unii stăm pe gânduri, restul au plecat.

Maria a fost prima șoferiță arădeană. Soțul său a murit deportat și în 1942 i se duce și băiatul. Rămasă fără Eugen, Margareta se mută într-un apartament mai mic. Predă lecții de pian în privat și e agent comercial la o loterie. S-ar întoarce în Arad, dar i se spune să n-o facă. Aici nu va putea trăi, ci se va vedea trăind.

Totuși, revine să își vadă fosta casă. Observă bisericile (într-un număr covârșitor), bulevardul și-și imaginează o scenă cu părinții săi. Doctorul participă la o conferință (despre descoperirea grupei AB) și uită în glumă de ziua Margaretei. Pisoiul Gusti îi ia pe sus și iluzia dispare. Adio, Arad, cafea, trezit, dormit, adio plăcintă cu mere.

Nu știm de viața pe alte planete, poate e numai rocă și praf. Însă luminile se-aprind și piesa se încheie. E târziu, mergem la somn. Când nu aveți ce face, uitați-vă peste album.

Spectacolul este o ULTRA reușită a Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad, de la jocul actorilor până la regie și text. Ca atare, le doresc să-l pună-n scenă de cât mai multe ori, până ne mai adunăm și noi (ca scaunele proptite de masă la final).

Notă! Pe tot parcursul piesei se aud: pietricele, pisici, lemne crăpate, boabe de fasole, boabe de porumb, vaci, lingurițe, o minge de fotbal și un robinet. Actorii creează sunete cu schimbul și interpretează în mod concomitent.