The World According to Billy

The World According to Billy 1

FITN7: Triburi. Codul bunelor BARIERE, de Nina Raine
Traducerea și regia: Vlad Cristache
Scenografia: Andreea Tecla și Mădălina Niculae
Distribuția: Gabriel Răuță (Christopher), Isabela Neamțu (Beth), Răzvan Bănică (Daniel), Rareș Andrici (Billy), Cristina Juncu (Ruth), Diana Roman (Sylvia)
Producător: Teatrul „Nottara” București

Subiectul piesei este familia, cu inevitabilele sale conflicte. Billy (fiul cu deficiențe de auz) o întâlnește pe Sylvia (cea cu auzul foarte slăbit) și dintr-o dată realizează că viața e frumoasă. Până la urmă cineva-l înțelege și izolarea ia sfârșit. Costul ignoranței însă apare mai târziu. Așadar, ne vom pune întrebarea esențială: suntem în stare să-i luăm în seamă și pe cei diferiți de noi?  

Familia

Limbajul și gândurile nu pot supraviețui una fără cealaltă. Inclusiv faptul că personajele sparg nuci poate însemna ceva. În casă există și-o grămadă de reviste porno, iar tatăl nu pricepe de ce nu au plecat copiii. Unii se îndrăgostesc, dar nimănui nu-i pasă. Nici la masă nu au voie să își zică oful. Mai bine-ar scrie niște romane, se gândește tatăl, rămas fără idei. La rândul său, acesta preferă să-nvețe chineza decât să-și schimbe năravurile.

Iată, orice trib presupune și o percepție greșită asupra propriei realități. Fără comunicare, barierele înving contextul, iar ignoranța umană depășește orice limită. Ca să nu mai vorbim de competițiile dintre frați. Ruth (sora) cântă operă, dar n-are bani de haine, așa că i le lărgește pe cele ale mamei.

Billy

Arta redă în cuvinte trăiri pe care nu știm să le exprimăm. Astfel, lui Daniel (fiul normal) i se cere să se apuce de stand-up sau să-și găsească o slujbă. Pe scurt, casa e supraaglomerată. Pas cu pas, se instalează și rutina, iar viața ni se scurge la toți printre degete.

Billy e un tip spontan, deștept și talentat. Până și Daniel îl iubește pentru umorul său. Așadar, n-ar vrea ca frățiorul său să sufere după vreuna. Și că tot veni vorba, părinții sunt singurii care fac sex în căminul cu pricina.

Mama poartă un kimono comfortabil, însă e o țăcănită. La vârsta asta s-a apucat și de scris. Tatăl continuă cu ierarhiile prostești, iar Sylvia-l învață limbajul semnelor pe Billy. Lucrurile-ncep să se reorganizeze, dar apar prejudecățile.

Sylvia e managerul unei fundații caritabile, dar pe ceilalți nu-i mulțumesc originile sale. Daniel își redactează lucrarea de doctorat, în vreme ce Ruth (cântăreața) e la începutul carierei. Beth se ocupă de un roman polițist, iar Christopher (polemicul) are stilul său de-a scrie. În caz că vă-ntrebați, cei doi sunt părinții. Sylvia nu e surdă din naștere, însă la expoziția unei artiste (unde toți și-au tras-o) l-a cunoscut pe Billy și nu i-a mai dat drumul.

Cititul pe buze

Însăși comunitatea surzilor e ierarhizată. Cu toate astea, vorbitorii rămân cei mai incomozi. Mereu țin să-ți urle în urechi și sar ca arși la primul apel. De aceea, cititul pe buze e oricând la îndemână. Evident, mai puțin atunci când poveștile-s neclare. De-aici începe să crească tensiunea.

Când semănăm cu părinții noștri ne și căsătorim cu ei. Astfel, Sylvia surzește, alăturându-se familiei sale. Billy obține postul perfect și se va muta cu ea. Va fi cititor pe buze pentru Departamentul de Poliție.

Totuși, singura problemă la limbajul semnelor e aceea că e prea direct, plus că nu există termenul de „dacă”. Apoi, deși surzii sunt mai sinceri, pot fi și lipsiți de tact și uneori chiar paranoici (oare cum se înțeleg în pat pe întuneric?).

The World According to Billy 2

Limbajul semnelor

Sentimente ca râsul sau plânsul au capacitatea de-a se transforma într-o muzică suavă sau într-un limbaj. De exemplu, când Sylvia cântă la pian, ne alegem și cu note.

Mărturiile lui Billy condamnă oameni și-i închid. E un pion esențial, atât pentru autorități, cât și pentru iubită. Datorită ei nu mai doarme nici cu lumina aprinsă. Prin urmare, se descurcă excelent, având în vedere că e prima sa prietenă.

După un twist neașteptat, Dan o sărută pe Sylvia și treburile se complică. Ruth realizează că e pe nicăieri cu talentul și nici nu are cu cine să-și împartă zilele. Dan se reapucă de fumat iarbă, iar Billy se decide să nu mai vorbească cu niciunul dintre părinți. Numai așa le-ar putea atrage atenția asupra tăcerii sale interioare. Păi nu? Cum să te integrezi într-un grup incapabil să se pună și în pielea ta?

Despărțirea

E pentru prima dată când familia îl înțelege pe Billy, cu toate că Sylvia e cea care oferă explicații. Acesta nu suportă lipsa de substanță a rudelor în raport cu condiția sa; ca minoritate se simte neglijat. Pe deasupra, e sătul de conversațiile seci și de prefăcătorii. Gata, îi părăsește, nu mai are nevoie de ei.

Pe Dan îl apucă din nou bâlbâitul. Când râdem fals ne dor și obrajii. Sylvia își pierde auzul și devine neliniștită. În schimb, Billy nu știe cum e s-o iei razna după ce-ai surzit. Îți pierzi atât pofta de viață, cât și caracterul. Ca atare, ai de-ales între două căi: fie ajungi un surd anost, fie îți folosești creativitatea.

Sylvia începe să tremure, iar Dan aude voci. Instinctual, Billy o bănuiește de trădare, în timp ce familia acestuia încă îl iubește (dar nu prea știe cum). După atâta luptă și risc urmează punctul de fierbere.

Billy are o mărturie delirantă și nimeni nu înțelege de ce a mințit. Înregistrarea găsită certifică abaterea. Are o grămadă de cuvinte în plus. Pe lângă asta, se desparte de Sylvia, iar aceasta merge să-l vadă pe Dan. Îl întreabă de ce a sărutat-o și ce îi spun vocile alea din cap.

Dan se bâlbâie la nesfârșit și totul rămâne în aer, ca dorul după cineva. Prin urmare, calmul și liniștea vin la pachet cu cunoașterea de sine. Opusul e năruirea și restul complicațiilor care vin cu ea.

În încheiere, unii zic că piesa e cam lungă, însă pentru mine timpul a trecut rapid. Astfel, cele două acte au aceeași plămădeală. Apoi, scenariul mi s-a părut mereu unul atractiv. N-am văzut un lucru inserat greșit, din contră. Familia a fost extrem de credibilă, sugerând o replică fidelă a păturii de mijloc. Fiecare avea câte-o pasiune și totodată un conflict intern. Toate categoriile de vârstă și-au făcut treaba, respectându-și rolurile în timpi foarte preciși. Dincolo de asta, au format un grup compact, cu lumi personale și cu discuții în contradictoriu. Interpretarea a fost și ea conformă cu situațiile. N-au lăsat nimic neexploatat, ci totul a venit cu emoții noi (și evident, cu un mesaj).

De la un punct, erai pur și simplu absorbit de energia piesei. Problema surzilor a fost ceva aparte, iar ezitările au lipsit cu desăvârșire. Monotonia a fost evitată prin succesiunea de împrejurări. Așadar, sosesc pe scenă indecizia, deruta, obiecțiile, plânsetele și o serie de ipostaze la fel de incomode. De fapt, așa și trebuie să arate un spectacol.

„Triburi” nu face altceva decât să ne provoace prin răfuieli și intrigi. Sunt chestiuni pe care nu le poți mima în viața reală, deci, le vom întâmpina cu brațele deschise. Numai așa vom fi capabili să evoluăm.

Acestea fiind spuse, comentariile negative nu își au locul aici. Ce-i neimportant pentru unii e aur pentru restul.

MAI JOS AVEȚI UN CLIP CU REGIZORUL SPECTACOLULUI

Comments are closed.